Tragedie fără margini în cartierul Măgureni: după tată, și mama a murit. Au rămas doar Lucian și sora lui de 9 ani

Explozia devastatoare produsă pe 24 august 2025, pe strada Muncii din cartierul Măgureni, continuă să lase urme de neșters în comunitatea din Călărași. După ce tatăl familiei Ștefan și-a pierdut viața la scurt timp după deflagrație, zilele acestea mama a încetat și ea din viață, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor.

Astfel, doi copii au rămas singuri: Lucian, un tânăr de 25 de ani, și Daria, sora lui de doar 9 ani, care se află încă internată în stare gravă, cu arsuri pe 75% din suprafața corpului, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Micuța a trecut deja prin mai multe intervenții chirurgicale și continuă să lupte pentru viața ei.

„Durerea prin care trecem este de nedescris. Am pierdut ambii părinți, iar acum luptăm să o salvăm pe Daria. Nu putem face față singuri acestor cheltuieli uriașe. Orice ajutor contează enorm pentru șansa la viață a surorii mele”, a declarat cu lacrimi în ochi Lucian Ștefan, rămas singur sprijin pentru sora lui.

Costurile tratamentelor, intervențiilor chirurgicale și îngrijirilor medicale sunt extrem de ridicate. Îngrijirile sunt asigurare de sistemul medical, însă după externare, familia are nevoie de ajutor financiar.

📌 Conturi pentru donații:

  • Revolut: RO83REVO0000112124055899
  • Banca Transilvania:

    RO08BTRLRONCRT0511112301

    Titular: Ștefan Marian Lucian – cu specificația „Donație”

„Orice sumă, oricât de mică, înseamnă o speranță. Vă rugăm să fiți alături de noi și să ne ajutați să îi oferim Dariei o șansă la viață”, a transmis Lucian.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss