Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 23°C | Anul XI Nr. 528

Știri

Tot mai mulţi români scapă de sărăcie datorită măsurilor adoptate de Guvernul PSD

Published

on

După doi ani şi jumătate de guvernare PSD, 1,4 milioane de români au scăpat de deprivarea materială severă, conform Eurostat.
Conform acestui organism european de statistică, în 2010, în guvernarea lui Emil BOC, mai mult de un sfert dintre români, adică 6,2 milioane de persoane, trăiau sub limita sărăciei.
În 2016, 4,7 milioane de români trăiau în stare de deprivare materială severă, iar în 2017 numărul acestor persoane s-a redus la 3,9 milioane. În 2018, numărul românilor care trăiau la limita sărăciei a scăzut la 3,1 milioane, iar în prezent doar 16,8% dintre români, adică doar 2,5 milioane persoane, mai trăiesc în sărăcie severă.
Totodată, cifrele statistice arată că în comparaţie cu 2016, averea românilor a crescut cu 25%, odată cu veniturile și cu nivelul de trai, dar și odată cu valoarea PIB, produsul intern brut, pe baza căruia se construiește bugetul anual.
”Evoluția economică din ultimii ani arată că guvernul PSD a găsit şi a aplicat soluțiile adecvate pentru reducerea sărăciei, în ciuda criticilor politicienilor de dreapta aduse unor măsuri precum creșterea salariului minim și creșterea etapizată a pensiilor.
Renunțarea la salariul minim, așa cum susține PNL și USR, nu ar face altceva decât să crească din nou numărul românilor care trăiesc în sărăcie. Dezideratul PSD, la preluarea guvernării, a fost să aducă mai mulți români în clasa de mijloc, ceea ce, din câte observăm, a reușit.
Încurajarea investițiilor, concomitent cu o mai bună colectare a taxelor și impozitelor la buget, dar și cu sprijinirea antreprenoriatului românesc, măsuri luate de Guvern, vor aduce în continuare creșterea economică de care România are nevoie”, a declarat Iulian Iacomi, președintele PSD Călărași.
Deprivarea materială severă reprezintă, conform Eurostat, situația în care un cetățean al Uniunii Europene nu își permite măcar patru din următoarele:

  • plata unei ipoteci, contractarea unui împrumut sau plata utilităților
  • un concediu de o săptămână departe de casă
  • o masă care să conțină carne roșie, de pasăre sau pește (ori echivalentul lor vegetarian) la fiecare două zile
  • să poată face față unor cheltuieli neprevăzute
  • să cumpere un telefon și să plătească factura lunară aferentă
  • să cumpere un autoturism
  • să cumpere un televizor color
  • să cumpere o mașină de spălat
  • să dețină aparatura necesară și să poată plăti încălzirea locuinței.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Tragedie fără margini în cartierul Măgureni: după tată, și mama a murit. Au rămas doar Lucian și sora lui de 9 ani

Published

on

Explozia devastatoare produsă pe 24 august 2025, pe strada Muncii din cartierul Măgureni, continuă să lase urme de neșters în comunitatea din Călărași. După ce tatăl familiei Ștefan și-a pierdut viața la scurt timp după deflagrație, zilele acestea mama a încetat și ea din viață, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor.

Astfel, doi copii au rămas singuri: Lucian, un tânăr de 25 de ani, și Daria, sora lui de doar 9 ani, care se află încă internată în stare gravă, cu arsuri pe 75% din suprafața corpului, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Micuța a trecut deja prin mai multe intervenții chirurgicale și continuă să lupte pentru viața ei.

„Durerea prin care trecem este de nedescris. Am pierdut ambii părinți, iar acum luptăm să o salvăm pe Daria. Nu putem face față singuri acestor cheltuieli uriașe. Orice ajutor contează enorm pentru șansa la viață a surorii mele”, a declarat cu lacrimi în ochi Lucian Ștefan, rămas singur sprijin pentru sora lui.

Costurile tratamentelor, intervențiilor chirurgicale și îngrijirilor medicale sunt extrem de ridicate, iar familia face apel la solidaritatea comunității.

📌 Conturi pentru donații:

  • Revolut: RO83REVO0000112124055899
  • Banca Transilvania:

    RO08BTRLRONCRT0511112301

    Titular: Ștefan Marian Lucian – cu specificația „Donație”

„Orice sumă, oricât de mică, înseamnă o speranță. Vă rugăm să fiți alături de noi și să ne ajutați să îi oferim Dariei o șansă la viață”, a transmis Lucian.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Urmărire la Călărași: șofer de 27 de ani, băut și fără permis, reținut de polițiști

Published

on

Noapte de pomină la Călărași! Un tânăr de 27 de ani a transformat străzile orașului într-un adevărat circuit de curse, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Scenele s-au petrecut în zorii zilei de sâmbătă, 13 septembrie, în jurul orei 05:30.

În loc să tragă pe dreapta, șoferul a apăsat accelerația la maximum și a gonit spre comuna Modelu, încercând să scape. Polițiștii au pornit imediat pe urmele lui, într-o urmărire ca-n filme, cu sirene și girofaruri.

Aventura s-a terminat prost pentru tânărul teribilist: a pierdut controlul volanului și a ajuns direct într-un canal de pe marginea drumului din Modelu.

La verificări, oamenii legii au avut parte de o surpriză: șoferul avea permisul suspendat și, pe deasupra, era și băut. Aparatul etilotest a arătat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar tânărul a fost testat și pentru droguri.

Dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, individul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Procurorii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore.

Din fericire, urmărirea nu s-a soldat cu victime, dar aventura tânărului s-a încheiat cu mașina făcută praf și cătușe la mâini.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Tânăr de 28 de ani, reținut după ce ar fi agresat un bărbat de 66 de ani pe o stradă din Chiselet

Published

on

Chiselet, 12 septembrie 2025. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 28 de ani, bănuit că, în dimineața zilei de 11 septembrie, în jurul orei 04:00, ar fi amenințat cu moartea și apoi ar fi lovit un bărbat de 66 de ani, pe o stradă din comuna Chiselet. Incidentul s-ar fi produs pe fondul unei neînțelegeri și al consumului de alcool.

Potrivit IPJ Călărași, victima a căzut la pământ după ce ar fi fost lovită cu pumnul în zona feței, suferind leziuni la nivelul șoldului. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate, iar soția acestuia a sunat la 112.

Persoana vătămată a depus plângere penală pentru amenințare și lovire sau alte violențe. Deși a refuzat completarea formularului de cerere pentru emiterea unui ordin de protecție (conform Legii nr. 26/2024 – anexa 1), i-a fost înmânat formularul prevăzut în anexa 2, pentru solicitarea ordinului de protecție pe cale judecătorească.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru amenințare și lovire sau alte violențe, iar, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, cercetările vizează și infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. După reținerea pentru 24 de ore, instanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Sursa: IPJ Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading