Oltenița. Consiliul Local al municipiului Oltenița a aprobat o serie de măsuri fiscale prin care o parte dintre impozitele locale vor fi reduse, decizia având ca scop asigurarea unui tratament fiscal mai echitabil pentru contribuabili.
Potrivit informării publicate de administrația locală, reducerile vizează în special impozitul pe clădiri, în funcție de vechimea acestora. Astfel, proprietarii clădirilor cu o vechime mai mare de 100 de ani vor beneficia de o reducere de 25%, iar pentru clădirile cu o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani se aplică o reducere de 15%.
De asemenea, autoritățile locale au decis eliminarea cotei adiționale de 20%, aplicată anterior anumitor categorii de terenuri și mijloace de transport hibride.
Un capitol important al măsurilor adoptate îl reprezintă facilitățile acordate persoanelor cu dizabilități. Conform legislației în vigoare, Consiliul Local Oltenița a aprobat acordarea reducerilor maxime permise de lege, respectiv:
- 50% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav
- 25% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat
Persoanele care dețin certificat de handicap sunt rugate să se prezinte la Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Oltenița, având asupra lor certificatul de încadrare și actul de identitate, pentru actualizarea datelor în evidențele fiscale.
În cazul contribuabililor care au achitat deja taxele aferente anului în curs, dar se încadrează în categoriile care beneficiază de aceste facilități, există două variante: restituirea sumelor achitate în plus sau compensarea acestora cu alte obligații fiscale, inclusiv pentru anul fiscal următor.
Reprezentanții Primăriei Oltenița transmit că cetățenii pot obține informații suplimentare direct de la Serviciul Impozite și Taxe Locale.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
