Țăranii, obligați să raporteze la ANAF tot ce vând. Opoziția acuză Guvernul că „îngroapă gospodăria de familie”

Micii fermieri din România ar putea fi obligați să raporteze la ANAF toate produsele pe care le vând – de la lapte și brânză, până la legume și conserve. Este vorba despre o propunere legislativă avizată favorabil de Guvern, care prevede ca primăriile să transmită Fiscului datele din certificatele de producător și carnetele de comercializare.

Executivul condus de Ilie Bolojan susține că măsura va ajuta la „formalizarea activităților economice”, la o mai bună monitorizare fiscală și la fundamentarea programelor de sprijin pentru agricultori. „Datele colectate pot fi folosite pentru subvenții, programe și decizii privind dezvoltarea rurală”, arată Guvernul în documentul oficial.

Opoziția reacționează dur

Partidele din opoziție critică inițiativa, acuzând că în loc să sprijine țăranul român, Guvernul îl sufocă în hârtii și taxe. Deputatul AUR Călin Mătieș susține că legea ar putea „pune lacătul pe un milion și jumătate de gospodării țărănești”.

„PSD vrea ca fiecare litru de lapte, fiecare borcan de zacuscă sau legătură de pătrunjel să fie raportate la Fisc. În loc să sprijine țăranul român, îl îngroapă în biruri și controale. Este un atac direct la gospodăria de familie”, a declarat parlamentarul.

AUR anunță că va vota împotrivă și promite că va lupta pentru ca micii fermieri să nu fie supuși unei „avalanșe de taxe și birocrație”.

Proiectul urmează să fie dezbătut în Parlament. Între timp, fermierii și producătorii tradiționali avertizează că o astfel de lege ar putea duce la dispariția multor gospodării și la scăderea ofertei de produse locale pe piață.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Un locatar al unui bloc din Călărași a dat alarma după ce a simțit miros de gaze pe scară

Intervenție de urgență a pompierilor călărășeni, desfășurată în cursul acestei

Traficanți de droguri de mare risc prinși de polițiștii din Călărași

Polițiștii din Călărași și București, alături de procurorii Direcției de