Tânăr de 20 de ani, reținut după ce ar fi vandalizat oficiul poștal din Ștefan cel Mare

politie
politie

Un tânăr de 20 de ani din comuna Ștefan cel Mare a fost reținut pentru 24 de ore după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, ar fi distrus poarta de acces și un geam al oficiului poștal din localitate. Incidentul s-a petrecut pe 9 septembrie, în jurul orei 22:30, iar prejudiciul a fost estimat la 200 de lei, transmite IPJ Călărași.

Potrivit polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală Dragalina, apelul a venit prin 112. Verificările au indicat că tânărul ar fi lovit și rupt poarta de acces în curtea oficiului, după care, folosind o piatră, ar fi spart geamul unei încăperi.

Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, acesta a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991. Ulterior, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, polițiștii au probat activitatea infracțională, fiind deschis dosar penal pentru distrugere. Față de tânăr s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Declarație de presă…fără presă, la Instituția Prefectului – Județul Călărași

Instituția Prefectului – Județul Călărași ne surprinde din nou, așa

Dat dispărut de familie, un bărbat din Călărasi a fost găsit fără suflare lângă o plajă

Durere fără margini într-o familie din Călărași provocată de dispariția