Polițiștii Capitalei au confiscat 350 de kilograme de artificii, în urma a trei percheziții efectuate în București și în județul Călărași, într-un dosar penal privind operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, potrivit AGERPRES. Artificiile urmau să fie vândute online.
„În vederea probării activității infracționale a bănuiților, în această dimineață, au fost puse în executare trei mandate de percheziție, fiind identificate 350 de kg de articole din categoriile celor interzise la deținere și comercializare, de către persoane neautorizate”, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB).
Cantitatea de articole pirotehnice a fost sigilată și ridicată de către polițiști.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.