Într-un cadru festiv și încărcat de semnificații, la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din municipiul Călărași s-a desfășurat astăzi un nou eveniment dedicat educației și performanței în știință: lansarea celui de-al patrulea număr al revistei „Danubius Park – MaST Educational Magazine”. Publicația, realizată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Călărași, reunește inițiative valoroase și rezultate remarcabile în domeniul educației științifice, fiind un instrument de promovare a excelenței școlare la nivel local, regional și internațional.
Evenimentul a fost parte din Manifestările Științei și Tehnicii Școlare și a adus în prim-plan câteva momente deosebite:
🔹 Omagierea profesorului Octavian Velicu, care la 80 de ani a fost sărbătorit pentru impresionanta sa carieră. Cu 46 de ani dedicați catedrei de fizică la Școala Gimnazială Nr. 2 Borcea și 32 de ani în calitate de director, profesorul Velicu a fost descris ca un formator de caractere și mentor pentru generații întregi. Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, i-a înmânat o plachetă omagială, în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate profesională.

🔹 Diplomă de onoare pentru inspectorul școlar Silvia Toza, oferită de Fundația GIIF, pentru inițierea și organizarea primei ediții a Târgului de Științe MaST – un proiect esențial în promovarea educației STEM în rândul elevilor.
🔹 Premierea elevilor Marinela Memet și Marius Petronel Ion de la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Călărași, care au obținut rezultate excepționale la concursul internațional TIPSCI, desfășurat la Klagenfurt, Austria. Cei doi elevi au fost recompensați cu Medalia de Argint și Locul I absolut la fizică, într-o competiție cu participarea a 15 școli din Austria, România și Estonia.
La finalul evenimentului, toți participanții au primit câte un exemplar gratuit din noul număr al revistei „Danubius Park”, ediția IV, drept recunoaștere a implicării lor în educația științifică și pentru încurajarea continuării acestui parcurs de excelență.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
