Stamate Florentina, șefa asistentelor, noua manageră a Spitalul din Călărași

Spitalul Județean de Urgență Călărași a intrat într-o nouă etapă începând cu data de 1 iulie, odată cu numirea unei noi conduceri. Stamate Florentina, șefa asistentelor medicale, a fost desemnată să preia frâiele acestei importante unități medicale, înlocuind-o astfel pe Carmen Jecu Vlad, care a ocupat această funcție timp de un an.

Informațiile neoficiale susțin că fosta managera, Carmen Jecu Vlad, a optat să renunțe la funcția de manager deoarece resimțea oboseala și simțea că nu mai poate face față volumului de muncă solicitant din cadrul spitalului. Astfel, a considerat că este momentul potrivit să cedeze ștafeta și să ofere oportunitatea unei noi conduceri să continue activitatea în spiritul performanței și al îmbunătățirii constante.

Inițial, se pare că Pîrlea Elisa, directoarea financiar-contabilă a spitalului, era prima opțiune pentru poziția de manager. Cu toate acestea, planurile au fost schimbate în momentul în care Stamate Florentina și-a manifestat dorința de a prelua conducerea spitalului din Călărași. Cunoscând în detaliu realitățile și provocările din interiorul unității medicale, Stamate Florentina a considerat că este momentul să-și asume această responsabilitate și să contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților.

Noua conducere a Spitalului Județean de Urgență Călărași își propune să consolideze și să dezvolte infrastructura medicală, să îmbunătățească accesul pacienților la servicii de înaltă calitate și să asigure un mediu de lucru eficient și motivant pentru întregul personal medical.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Eduard Grama: O ROMÂNIE EDUCATĂ, CONDUSĂ DE UN SUBPREFECT NEEDUCAT

Eduard Grama îi cere demisia subprefectului călărășean Nicolae Dumitru în

Urmărit de mai multe echipaje de poliție, un bărbat beat și fără permis a provocat un accident rutier în Lehliu Gară

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 Aprilie,  puțin după