Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 12°C | Anul XI Nr. 530

Sport

Sportivii de la Leaders au adus la Călărași Cupa României la Baseball! Jucătorii se pregătesc să ne reprezinte la nivel european

Published

on

Leaders Călărași și-au adăugat în palmares un nou trofeu prestigios, aducând acasă Cupa României la Baseball. După ce în urmă cu doi ani au cucerit Campionatul României, echipa a demonstrat din nou că se află în vârful performanțelor sportive, reușind să obțină locul 1 la competiția din acest an.

Turneul a avut loc la Botoșani, între 13 și 14 iulie 2024, iar în cadrul lui echipa Leaders Călărași a dovedit tehnici remarcabile de joc și de multă determinare. Jucătorii echipei de baseball au dat tot ce au avut mai bun, demonstrând un nivel înalt de pregătire și spirit de echipă. Contribuția fiecărui membru al echipei a fost esențială pentru acest succes, însă Alexandru Boroș a ieșit în evidență, fiind desemnat MVP-ul turneului.

Victoria din acest an oferă echipei șansa de a participa din nou la Calificările pentru Campionatul European din 2025. Astfel, Leaders Călărași vor avea ocazia să reprezinte orașul Călărași pe scena europeană, continuând să promoveze valorile și performanțele baseball-ului românesc.

Sportivii au transmis această reușită prin intermediul unei postări pe Facebook, în care au ținut, de asemenea, să le mulțumeacă primarului Marius Dulce și Consiliului Local al Municipiului Călărași pentru sprijinul acordat în obținerea acestui rezultat. Călărășenii nu au întârziat din a comenta la postarea sportivilor și i-au felicitat pentru reușită.

Advertisement

„Cupa României vine la Călărași. Acum 2 ani câștigam Campionatul României, acum aducem Cupa României. Am reușit să câștigăm locul 1 și asta datorită sportivilor noștri care au luptat pentru performanța aceasta. Jucătorul Boroș Alexandru fiind MVP-ul turneului. Suntem bucuroși pentru rezultatul nostru care totodată ne oferă ocazia ca la anul în 2025 să putem participa din nou la Calificările pentru Campionatul European.

Deci la anul vom reprezenta din nou Călărași-ul în Europa. Nu puteam reuși aceste performanțe fără ajutor moral și mai ales financiar, pentru asta dorim să mulțumim în mod special domnului Primar Marius Dulce și Consiliului Local al Municipiului Călărași”, au transmis cei de la Leaders Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sport

Șapte sportivi de la CSM Călărași, calificați în finala Campionatului Național de Box!

Published

on

Performanță remarcabilă pentru Clubul Sportiv Municipal Călărași! Nu mai puțin de șapte sportivi s-au calificat în Marea Finală a Campionatului Național de Box, urmând să lupte pentru medaliile de aur.

Cei șapte sportivi calificați în finală sunt: Cristi Cașu, Auraș Cântar, Allesandro Alexandru, Yanis Mihai, Florin Pârvu, David Șpak și Enis Gelil.

De asemenea, sportivul Mihai Bandrabur va urca și el în ring pentru locul său în finală, la categoria 80 kg.

Reprezentanții CSM Călărași au transmis că sunt extrem de mândri de rezultatele obținute până acum și le urează succes sportivilor în meciurile decisive.

Advertisement

„Suntem mândri de voi!”, a fost mesajul clubului adresat pugiliștilor care duc numele Călărașiului pe podiumul național.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Sport

Adriana Adam, medaliată cu argint la Campionatele Mondiale de Canotaj!

Published

on

Performanță de excepție pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj desfășurate la Shanghai, China! Echipajul feminin de 8+1, din care face parte și sportiva Adriana Adam (născută Ailincăi), a cucerit medalia de argint, confirmând încă o dată valoarea canotajului românesc pe scena internațională.

Din echipaj au făcut parte Cristina Drugă, Roxana Anghel, Iulia-Liliana Bălăucă, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Geanina Dumitrița Juncanariu, Adriana Adam, Amalia Bereș și cârmaciul Victoria Petreanu.

Adriana Adam, campioană olimpică la Paris 2024, reprezintă un exemplu de perseverență și dăruire. Împreună cu soțul său, Constantin Adam, a ales să își construiască viitorul la Călărași, unde se pregătește pentru noi provocări sportive.

România a încheiat Mondialele cu un bilanț istoric: 6 medalii – 2 de aur și 4 de argint, situându-se pe locul al treilea în clasamentul pe medalii în probele olimpice, după Olanda și Marea Britanie. Este cel mai bun rezultat obținut de România la o ediție a Campionatelor Mondiale din ultimii 28 de ani, după performanța similară din 1997.

Advertisement

🇷🇴 Canotajul românesc continuă să scrie istorie, iar Adriana Adam se află în prim-planul acestei generații de aur!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Sport

Aur istoric la sol: Denisa Golgotă readuce România pe podiumul mondial la Szombathely!

Published

on

Într-o atmosferă electrizantă, gimnastica artistică românească a scris din nou o pagină de glorie la etapa de Cupă Mondială de la Szombathely, Ungaria, desfășurată între 26 și 28 septembrie 2025. Denisa Golgotă, talentata sportivă în vârstă de 23 de ani originară din Alimpești, Gorj, a dominat finala probei de sol, adjudecându-și medalia de aur cu o execuție impecabilă notată la 12.750 de puncte. Această victorie vine la doar două săptămâni după succesul conaționalei sale Sabrina Voinea la Paris, confirmând că România rămâne o forță incontestabilă în această disciplină

Golgotă, care a revenit în competiții după o pauză de aproape cinci ani în 2020, a demonstrat o maturitate tehnică remarcabilă. În calificări, ea impresionase deja cu un scor de 13.400, cel mai mare dintre toate participantele, ceea ce i-a asigurat locul în marea finală. Pe podiumul de la Szombathely, argintul i-a revenit braziliencei Julia Soares (12.550 puncte), iar bronzul Juliei Coutinho, tot din Brazilia (12.250 puncte). Delegația României a fost completată de Ella Crețu Oprea și Anamaria Mihăescu, care nu au trecut de calificări, dar care au contribuit la spiritul de echipă sub îndrumarea antrenorilor Corina Moroșan și Florin Cotuțiu.

Această performanță nu este doar o victorie individuală, ci un semnal puternic pentru gimnastica tricoloră, în contextul în care competiția de la Szombathely a fost ultima etapă a World Challenge Cup Series 2025, cu participanți din peste 40 de țări. Denisa Golgotă, cu perseverența sa legendară, a transformat visul revenirii într-o realitate aurită, amintindu-ne de moștenirea Nadiei Comăneci. Următorul obiectiv major? Campionatul Mondial de la Jakarta, între 19 și 25 octombrie, unde România speră să continue seria de medalii.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading