Șofer reținut la Călărași după ce a accidentat o minoră pe trecerea de pietoni și a părăsit locul faptei

politie

Un bărbat de 60 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat penal după ce a accidentat o adolescentă de 17 ani, aflată în traversarea regulamentară a străzii, și a părăsit locul evenimentului rutier. Informația a fost confirmată de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.

Accidentul s-a produs luni, 12 ianuarie, în jurul orei 08:35, pe o stradă din municipiul Călărași. Din primele verificări ale polițiștilor rutieri a reieșit că minora a fost acroșată de un autoturism condus de bărbatul de 60 de ani, în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni. După impact, conducătorul auto nu a oprit și și-a continuat deplasarea.

Victima a suferit vătămări corporale și a fost transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Reprezentanții IPJ Călărași precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procedurale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss