Situația actualizată, ora 16:00 | Drumuri blocate, școli închise și localități fără curent

La ora 16:00, județul Călărași se confruntă cu o situație tensionată ca urmare a codului portocaliu și roșu de viscol. Drumurile naționale și județene sunt afectate. 

Drumurile naționale DN 3, DN 3A și DN31 au fost redeschise parțial, însă DN 3B și DN 21 rămân în continuare închise. A2 este practicabilă doar pe calea 2 între Drajna și București, iar calea 1 este deschisă doar de la București la Fundulea.

Situația în școli: Toate unitățile de învățământ din județ au fost închise pentru ziua de 27 noiembrie, având în vedere condițiile meteorologice severe.

Pompierii militari călărășeni au mobilizat: 37 de autospeciale și 220 de cadre intervin pentru a face față situației. Până la ora 14:00, intervențiile au inclus evacuarea apei din 10 locații afectate de inundații și degajarea a 168 de arbori căzuți în diverse localități, provocând daune materiale, inclusiv la 23 de autoturisme.

Infrastructura de gaze și alimentarea cu energie electrică sunt, de asemenea, afectate semnificativ. Distrigaz raportează lipsuri minime, dar 50 de localități, cu aproximativ 70.000 de consumatori, întâmpină probleme la alimentarea cu energie electrică. Peste 275 de linii de medie tensiune sunt afectate, iar echipele lucrează pentru remedierea avariilor.

În paralel, A2 se confruntă cu probleme, având aproximativ 63 de autovehicule blocate, cu aproximativ 180 de persoane în această situație. Autoritățile locale și regionale, inclusiv ISU, IPJ, IJJ și SDN, sunt implicate activ în operațiuni pentru deblocarea acestora, folosind 14 utilaje.

Pe toate DN-urile și DJ-urile se acționează cu utilaje de deszăpezire – 16 utilaje pe DN și 35 pe DJ – pentru a asigura accesul și siguranța traficului. Situația este în dinamică, iar autoritățile rămân mobilizate.

Municipiul Călărași

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Nae Sinel revine la conducerea Primăriei Oraşului Budeşti

Nae Sinel, consilier local și viceprimar cu atribuții de primar

„România după Cuza”: Concursuri interactive despre Mica Unire și momente artistice la Biblioteca Județeană Călărași pe 23 ianuarie

Biblioteca Județeană Călărași, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași,