Connect with us

Știri

VIDEO. Sistemul de bike sharing din Călărași, disponibil din primăvară

Published

on

La începutul lunii martie a anului viitor urmează să fie pus în funcțiune un sistem de biciclete ușor de închiriat de către călărășeni, promit reprezentanții Primăriei Municipiului Călărași. Proiectului celor  19 stații de biciclete dotate cu 190 biciclete este realizat prin fonduri europene în cadrul POR 2014-2020, finanțarea autorității locale fiind de 2%. 

Stațiile au fost deja montate în toate zonele stabilite în proiect, urmând ca în primăvara anului 2023 să fie amplasate toate mijloacele de transport inteligente. Proiectul prevede și mijloace de transport pentru persoanele ci handicap, cât și 6 triciclete pentru vârstnici, potrivit Canal SUD.

În cadrul acestui proiect, în diferite puncte ale orașului vor fi amplasate 19 de stații de bike-sharing (denumite și terminale de închiriere). De aici, călărășenii vor putea închiria o bicicletă prin intermediul unei aplicații pe telefon, cu ajutorul unui card bancar, prin apelarea unui număr de telefon sau prin accesarea unui cont on-line de pe un site dedicat.  Stațiile vor fi automate: nu este nevoie de intervenția unui operator pentru blocarea sau deblocarea unei biciclete.

Zonele unde s-au amplasat stațiile inteligente automatizate de biciclete sunt următoarele:

  • Staţia nr.1 în zona Gară;
  • Staţia nr. 2 în zona 1 Decembrie 1918 (zona Colegiul Economic);
  • Staţia nr. 3 în zona Sloboziei (zona Inspectorat Şcolar Judeţean);
  • Staţia nr. 4 în zona Liceului Mihai Eminescu;
  • Staţia nr. 5 în zona Parcului Sfânta Anastasia;
  • Staţia nr. 6 în zona Bucureşti 1(zona PREFAB);
  • Staţia nr. 7 în zona Bucureşti 2 (zona ISU);
  • Staţia nr. 8 în zona Siderca;
  • Staţia nr. 9 în zona Bucureşti 3 (zona Biserica Mircea Vodă);
  • Staţia nr. 10 în zona Bucureşti 4 (Colegiul Național Barbu Știrbei şi Direcţia Agricolă);
  • Staţia nr. 11 în zona Grădinii Zoologice;
  • Staţia nr. 12 în zona Stadionului Ion Comşa;
  • Staţia nr. 13 în zona Spitalului Judeţean;
  • Staţia nr. 14 în zona Muşeţelului (zona Cimitir Mircea Vodă);
  • Staţia nr. 15 în zona Nicolae Titulescu (zona Biserica lui Hristos);
  • Staţia nr. 16 în zona Republicii 2 (zona Școala Gimnazială Nicolae Titulescu);
  • Staţia nr. 17 în zona Tribunalului;
  • Staţia nr. 18 în zona Păcii (zona Biserica Măgureni);
  • Staţia nr. 19 în zona Şcolii Gheorghe Florea – nr. 7

Simple sau duble, stațiile de andocare pentru biciclete au sistem independent energetic iar încărcarea acestora va fi unidirecțională, precizează sursa citată. 

Proiectul va acoperi rețeaua urbană continuă de piste de biciclete, care va uni punctele terminale ale căii principale rutiere a municipiului (Prelungirea București și str. București) cu pistele realizate independent de alte investiții în infrastructură, asigurând conexiuni cu zone de agrement și puncte de interes turistic și de importanță locală ale municipiului Călărași.

Advertisement

Componenţa soluţiei proiectate de mobilitate urbană alternativă:

  • Terminale inteligente de închiriere a bicicletelor;
  • Staţii inteligente de predare şi preluare a bicicletelor;
  • Biciclete inteligente prevăzute cu computer de bord;
  • Triciclete inteligente pentru seniori şi persoane cu dizabilităţi prevăzute cu computer de bord;
  • Centru de operare cu sistem integrat software şi hardware de gestiune şi comunicaţii: modul de comunicaţii pentru integrarea elementelor din teren; modul de management operaţional, mentenanţă şi service;
  • Sistem de logistică şi distribuţie;
  • Kit echipamente mentenanţă.

Conform noilor cerinţe, cele mai solicitate şi utilizate tipuri de biciclete sunt cele inteligente care pot fi accesate prin intermediul dispozitivelor mobile (smartphone). Staţiile de închiriere a bicicletelor au în componenţă terminalul inteligent, staţia analogică/inteligenta de andocare şi bicicleta inteligentă sau clasică.

Bicicleta inteligentă trebuie să fie ergonomică, unisex, construită dintr-un aliaj uşor (de preferinţă aluminiu) pentru uşurinţa în utilizare, să fie prevăzută cu sistem de protecţie împotriva furtului, să fie prevăzute cu sistem de frânare performantă pentru ambele roţi, sistem de iluminat, angrenaj cu mai multe viteze de deplasare. Echipamentele ce compun computerul de bord al bicicletei trebuie să permită monitorizarea permanentă GPS, modul de comunicaţii mobile GPRS şi Wifi precum şi modul de comunicaţii cu terminalele şi staţiile de preluare şi predare, sistem integrat de facilitare a închirierii directe cu ajutorul telefonului mobil (NFC – Near Field Communication).

Tricicleta special adaptată pentru soluţii de bike sharing dedicată persoanelor în vârstă dispune de aceeaşi configuraţie tehnologică, dar cu stabilitate sporită datorată celor două roţi din spate. Tricicleta pentru persoanele cu dizabilităţi care dispune de stabilitate şi siguranţă sporită, cu scaun confortabil, suport pentru picioare, sistem de frânare şi propulsie adaptată.

Staţiile de andocare inteligente permit bicicletelor să fie parcate în perfectă siguranţă şi oferă un confort ridicat pentru închiriere şi returnare. Predarea şi preluarea bicicletelor în staţii trebuie să se realizeze în cel mai facil mod şi în cel mai scurt timp.

Advertisement

Știri

Mii de vizitatori la Grădina Zoologică din Călărași, în Săptămâna Verde! Cei de la ZOO așteaptă un număr și mai mare de oameni la Festivalul de Paște

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Zilele acestea, Grădina Zoologică din Călărași a fost plină de mici vizitatori, dornici să învețe diverse aspecte despre animale, dar despre și protejarea mediului înconjurător, pe care îl împărțim cu toții. Cei de la ZOO i-au primit cu căldură pe elevi, iar, cu ocazia Paștelui, aceștia așteaptă un număr și mai mare de vizitatori, întrucât vor găzdui un festival de amploare.

 

Multiple școli au ales să desfășoare Săptămâna Verde în perioada de dinaintea Sărbătorilor Pascale, iar un punct de interes al elevilor din Călărași și din județele învecinate (București, Constanța și Ialomița) este reprezentat de Grădina Zoologică din orașul nostru.

„Săptămâna Verde” este un proiect derulat la nivel național și are ca scop educarea elevilor în scopul înțelegerii problemelor mediului înconjurător și al protejării lui.

Advertisement

 

Reprezentanții Grădinii Zoologice Călărași se bucură că mii de elevi au venit în vizită, cu ocazia Săptămânii Verzi: „Toate aleile grădinii, toată săptămâna aceasta, au fost pline. (…) Ieri am avut peste 1.000 de copii prezenți aici. În perioada aceasta asta este marja de prezență a copiilor la ZOO.

Grădina Zoologică este un loc frumos, despre natură, avem exemplare pe care multe grădini zoologice din țară nu le au și este un loc în care copiii pot învăța foarte multe”.

Ce eveniment se pregătește la Grădina Zoologică din Călărași

Grădina Zoologică va avea porțile deschise chiar și pe 6 mai, în a doua zi de Paște, întrucât va desfășura un amplu festival, dedicat cetățenilor.

Sub deviza „Stai la masă cu o faptă bună!”, comunitatea este invitată să se alăture unei inițiative menite să aducă bucurie și sprijin acolo unde este mai multă nevoie.

Advertisement

Anul acesta, Grădina Zoologică Călărași nu se limitează doar la organizarea vânătorii de ouă tradiționale. În schimb, s-a angajat într-o colaborare strânsă cu Primăria Municipiului Călărași și alte organizații locale precum Sidepol, Crucea Roșie Călărași, TEXAS Bar-B-Q, Jandarmeria Călărași și voluntarii de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași pentru a crea un eveniment memorabil, plin de activități și semnificații.

Sub umbrela campaniei „Stai la masă cu o faptă bună!”, participanții sunt încurajați să se implice într-un gest caritabil simplu, dar profund: donația pentru copiii din familii defavorizate. Prin mecanismul inovator al „Meniului în așteptare”, fiecare contribuție la urnele pregătite de Crucea Roșie Călărași va fi transformată în meniuri hrănitoare pentru cei care au nevoie.

Festivalul va fi mai mult decât o simplă sărbătoare de Paște. Atelierele de creație, de cercetași și de prim-ajutor, demonstrațiile echipei de intervenție ale poliției și jandarmeriei, precum și alte surprize și concursuri vor crea o atmosferă plină de bucurie și solidaritate pentru toți participanții.

Cu premii oferite de partenerii evenimentului, inclusiv materiale de la RogerDesign și librăria Arienta, vouchere pentru acces gratuit la Grădina Zoologică, abonamente la bazinul de înot pentru copii și multe altele, fiecare vizitator va avea ocazia să se bucure de experiențe unice și să facă parte dintr-un gest caritabil cu impact real.

 

Advertisement

Astfel, pe 6 Mai 2024, de la 10:00 la 14:00, Grădina Zoologică din Călărași devine gazda unui festival de Paște cu adevărat special, unde comunitatea se poate bucura nu doar de tradițiile sărbătorii, ci și de oportunitatea de a face o diferență în viețile celor aflați în nevoie.

Continue Reading

Știri

Dumitru Coarnă susține candidații partidului PUSL

Published

on

Deputatul călărăşean,  Dumitru Coarnă susține candidații PUSL pentru alegerile locale din 9 iunie de anul acesta. Coarnă este un susținător al partidului condus de Cristian Popescu Piedone.

„Împreună cu echipa PUSL Călărași, am depus astăzi, 21 aprilie 2024, candidatura colegei mele, Liliana Sandu, pentru funcția de primar al comunei Frumușani, județul Călărași”, a anunțat Dumitru Coarnă.

Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Este cod galben de furtună și ploi torențiale în mai multe localități călărășene

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a emis o alertă de Cod Galben de furtună pentru mai multe localități din zonă.

Conform avertizării, se preconizează frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 25 de litri pe metru pătrat, grindină de mici dimensiuni și intensificări ale vântului.

Localitățile vizate de această avertizare sunt: Modelu, Roșeti, Perișoru, Jegalia, Unirea, Ștefan cel Mare și Dichiseni. Intervalul de valabilitate este stabilit pentru data de 25 aprilie 2024, între orele 17:05 și 18:00.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate