Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Călărași este deschis miercuri, 1 iunie, doar pentru copii

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ.

Astfel, pe data de 1 Iunie, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Călărași va prelua cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori, în intervalul orar 8.00-16.00. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.

De asemenea, reamintim persoanelor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro, pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.

Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Jandarmii, prezenți astăzi la meciurile de fotbal din Borcea și Oltenița

Jandarmii călărășeni vor fi prezenți astăzi, 25 septembrie 2021, în

Bîrcă: La mulți ani, tuturor românilor și călărășenilor, de Ziua Drapelului Național!

Anual, Ziua Drapelului Național este marcată în România pe 26