Serviciul de Probațiune Călărași continuă seria de activități de prevenție în școli și licee

Luna mai a.c. a fost marcată de două acțiuni de prevenție desfășurate de către consilieri de probațiune: prima, la Liceul Tehnologic Auto, în data de 8 mai 2025 și cea de a doua, la Liceul Teoretic Barbu Știrbei, în data de 14 mai 2025.

În acest context, consilierii de probațiune le-au prezentat elevilor de liceu aspecte teoretice legate de diferența dintre contravenție și infracțiune, gravitatea săvârșirii unor fapte antisociale, cât și consecințele pe care acestea le au asupra altor persoane sau asupra propriei persoane. Au fost discutate și subiecte precum răspunderea penală a minorilor, evitarea anumitor situații de risc, necesitatea implicării la nivelul societății a unei cetățenii responsabile, dar și procedurile penale care le sunt aplicate minorilor.

Necesitatea unei informări cu privire la răspunderea penală începând de la vârsta de 14 ani este esențială, pentru a ajuta elevii să fie mult mai responsabili în societate, dar și a diminua minimalizarea de către aceștia a comportamentului infracțional.

În cadrul întâlnirilor, consilierii de probațiune au urmărit înțelegerea de către elevii de liceu a ușurinței cu care se poate săvârși o infracțiune, fiind analizate infracțiunile cel mai des întâlnite în mediul școlar (furtul, lovirea și alte violențe, amenințarea, hărțuirea, pornografia infantilă, deținerea de droguri în vederea consumului propriu etc. ).

Precizăm că serviciul de probațiune are un rol activ în individualizarea măsurilor educative pe care instanța le poate aplica față de minori, aceștia putând să execute măsurile în libertate, sub supravegherea unui consilier de probațiune, sau le pot executa în regim privativ de libertate în centre educative sau de detenție destinate minorilor.

Serviciul de Probațiune Călărași își manifestă interesul pentru colaborări viitoare și cu alte unități de învățământ care vor să ia parte la astfel de activități de prevenție.

Responsabil

Relații Publice și Presă

Consilier de probațiune

Stere GIACĂ

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss