Connect with us

Știri

Senatorul PSD Roxana Pațurcă: PSD va majora alocațiile copiilor. Acuzațiile celor de la PNL constituie un atac murdar de campanie

Published

on

Programul de guvernare al PSD a adus o serie întreagă de avantaje pentru copii, indiferent de vârsta lor. Așa cum precizam într-un interviu acordat unei publicații călărășene, PSD a avut în vedere ajutarea copiilor atât prin inițierea unor programe concrete, care îi privesc direct, dar și prin ajutarea părinților și bunicilor, prin creșterea salariilor și pensiilor. Este limpede că acele creșteri salariale și ale punctului de pensie au generat, indirect, beneficii și pentru copii. 


Dincolo de această realitate însă, există programe care sprijină direct copiii, pe lângă alocațiile care le sunt acordate lunar.
Astfel, PSD este formațiunea politică ce a majorat fondul de burse pentru studenți, acordând facilități de transport gratuit pe calea ferată, dar care a și inițiat și derulat o serie de programe menite să prevină abandonul școlar, așa cum este programul ”Bani pentru rechizite”, de care beneficiază 7400 de copii din Călărași. Tot PSD este formațiunea care a inițiat un alt program menit să ajute copiii în perioada urmării cursurilor liceale – programul ”Bani de liceu”, de care beneficiază 483 de copii ai familiilor din Călărași.
În plus, ca urmare a semnării contractul de finanțare între Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic și Ministerul Fondurilor Europene, Programul „Bursa profesională” va continua și în acest an să încurajeze participarea tinerilor la învățământul profesional și cel dual. În Călărași existe 1306 de beneficiari ai burselor profesionale.
Totodată, avem 88 de copii din Călărași care sunt deja beneficiari ai programului ”Euro 200”, care acordă sprijin pentru achiziționarea unui calculator copiilor care provin din familii cu posibilități reduse.


În ceea ce privește alocațiile, să ne amintim că ultima creștere a alocațiilor pentru 3,5 milioane de copii de la 42 de lei la 84 de lei a fost adoptată de Parlament în legislatura trecută, tot prin votul membrilor PSD. De aceea, cu siguranță că tot PSD este formațiunea politică ce va adopta o nouă creștere a alocațiilor pentru copii în această legislatură.


PSD se ocupă de creșterea calității vieții copiilor și tinerilor, așa cum am promis în programul de guvernare, și ne vom duce toate angajamentele la capăt până la finalul anului 2020. Le mulțumim celor de la PNL pentru grija pe care o poartă declarativ copiilor, dar dincolo de vorbele lor stau faptele noastre.

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *