Connect with us

Știri

Senatorul Nicușor Cionoiu anunță indemnizația de solidaritate pentru pensionarii cu handicap: „Un pas important pentru incluziunea socială”

Senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu, a anunțat recent o inițiativă importantă a Guvernului Ciolacu, menită să susțină pensionarii cu handicap grav și accentuat. Guvernul României a aprobat joi, prin ordonanță de urgență, modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, introducând astfel, de la 1 ianuarie 2025, o indemnizație lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat, care au și calitatea de pensionar pentru limită de vârstă, potrivit Digi24.

Conform actului normativ elaborat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cuantumul indemnizației de solidaritate va fi stabilit în funcție de cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată și va fi majorat anual în luna ianuarie. Majorarea va fi aplicată prin procentul de creștere al indicatorului social de referință (ISR), la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.

Totodată, legea prevede și acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap care devin pensionari după 1 ianuarie 2025, astfel:

  • Pensionarii cu handicap vizual grav și handicap grav vor primi câte 1 punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat în aceste condiții.
  • Pensionarii cu handicap accentuat vor beneficia de 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de cotizare.

Indemnizația va fi gestionată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, în baza datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice. Nicușor Cionoiu a subliniat importanța acestor măsuri ca un pas spre echitate socială, adăugând: „Guvernul Ciolacu își respectă promisiunea de a asigura echitatea socială. Dreptate pentru persoanele cu handicap!”

Advertisement

Știri

Autogara Obor, controlată de mafia microbuzelor. Călătorii spre Călărași, prinși la mijloc într-un război al transportatorilor

Un adevărat scandal mocnește, zi de zi, în Autogara Obor din Capitală, acolo unde noua rută legală București – Călărași este sabotată de metode care ating zona penalului. Călătorii care vor să urce în microbuzele firmelor călărășene – intrate legal pe piață în urma liberalizării transportului de la 1 iulie – sunt întorși din drum, agresați verbal și îndrumați forțat spre alte mașini, aparținând unei firme deja cunoscute pentru practici neloiale.

„Vin, te scuipă, te înjură, iau oamenii de lângă mașină!”

Șoferii care refuză să cedeze presiunilor vorbesc, cu teamă și resemnare, despre monopolul forțat pe care unii vor să îl păstreze cu orice preț, chiar și cu încălcarea flagrantă a legii:

„Ei au făcut 50 de lei cursa până acum. Acum vin cu 10 lei, doar ca să ne scoată de pe traseu. Dacă rămân iar singuri, o urcă la 100! Se urcă la tine-n mașină și ia călătorii cu japca. ‘Hai cu mine gratis! Hai cu mine 10 lei!’”, povestește un șofer, aproape singur în microbuzul său.

Călătorii sunt zăpăciți, împinși de colo-colo, în timp ce alții, aflați în misiune de „descurajare”, nu ezită să aplice intimidări directe. Un bărbat tatuat, devenit „paznic neoficial” al autogării, le ordonă celor care vor să urce la firmele călărășene:
„Stai la mașină, mă! Ce cauți aici?”

Un sistem cu rădăcini vechi: dosare penale, abuzuri și condamnări

Problema nu este nouă. În spatele haosului din autogară stau ani de practici abuzive tolerate de instituții ale statului.
Potrivit presei, în 2017, Daniela Dobrilă, fost director în cadrul Autorității Rutiere Române – Direcția Licențe, a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, complicitate la spălare de bani și folosirea de informații nepublice.

Advertisement

Mai mult, în același an, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, după ce ar fi suprapus licențe de transport pe ruta Călărași – București, exact traseul care astăzi generează conflictul.

Lucian Carapidis, administratorul SC TUDAN SRL, a reclamat situația la toate instituțiile posibile: Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Consiliul Concurenței și Ministerul Administrației și Internelor.

Deocamdată, poliția tace, iar haosul din Autogara Obor continuă nestingherit.

„Este un monopol. Concurență neloială în toată regula! Dar nu se întâmplă nimic…”, adaugă un șofer.

Cât mai costă o călătorie? Cât mai valorează legea?

În tot acest scenariu, prețul unei călătorii București – Călărași a ajuns la 10 lei, doar pentru ca unele firme să rămână singure pe piață, așa cum au făcut ani la rând, când tarifele ajungeau și la 50 lei.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Meci de vis pentru Spicul Vâlcelele: amical de gală împotriva Rapidului București!

Un moment istoric pentru fotbalul din județul Călărași! Echipa Spicul Vâlcelele a disputat, sâmbătă, un meci amical de prestigiu împotriva uneia dintre cele mai iubite și titrate formații din România – FC Rapid București.

Partida s-a desfășurat pe terenul de la Baza Constructorul Mobexpert din București, iar pentru echipa călărășeană a fost o adevărată onoare să se afle față în față cu o formație de Liga 1, cu o istorie bogată și o galerie legendară.

Pe lângă emoția întâlnirii, meciul a fost și o lecție de profesionalism și angajament, în care Spicul Vâlcelele a reușit să-și testeze potențialul în compania unui adversar de top. Atmosfera de pe teren a fost una de respect reciproc, iar intensitatea jocului a pus la încercare pregătirea fizică și tactică a echipei din Vâlcelele.

Întâlnirea a avut și o încărcătură emoțională aparte: în prezentul lot al Spicului se regăsesc jucători care au scris, la rândul lor, pagini din istoria Rapidului:

Advertisement
  • Marian Vlada, actualul antrenor principal și fost atacant important al giuleștenilor
  • Raul Costin, mijlocaș experimentat care a evoluat pentru Rapid și alte echipe din Liga 1
  • Bogdan Barbu, jucător care a purtat tricoul vișiniu în anii săi de glorie

„A fost un moment cu adevărat special pentru clubul nostru. Ne motivează să muncim și mai mult pentru a ne atinge obiectivele. Mulțumim Rapidului pentru invitație și pentru ospitalitate!”, au transmis reprezentanții Spicului Vâlcelele.

Meciul cu Rapid va rămâne un reper important în istoria clubului și un imbold în plus pentru noul sezon competițional.

Continue Reading

Știri

Avarie majoră pe conducta de gaze din comuna Modelu – evacuări și mobilizare de urgență

În dimineața zilei de 5 iulie 2025, o avariere a unei conducte de gaze naturale din comuna Modelu, în apropierea localității Tonea, a declanșat o intervenție de urgență din partea autorităților locale și județene. Strada afectată a fost complet blocată și izolată, iar mai multe persoane au fost evacuate din zonele cu risc, inclusiv dintr-o biserică situată în imediata apropiere.

Echipe formate din pompieri de la ISU Călărași, inclusiv o brigadă CBRN specializată și o autospecială de stingere, au intervenit rapid la fața locului. Au fost mobilizate de asemenea forțe de la SMURD, poliție, jandarmerie și reprezentanți ai operatorului de distribuție Distrigaz .

Pentru evitarea oricărui pericol major, autoritățile au dispus evacuarea locuitorilor din mai multe case și din biserica din zonă, situată în aria de risc.

Advertisement
Continue Reading