Senatul României a adoptat propunerea legislativă de completare a Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, inițiativă care creează un cadru juridic clar pentru implicarea autorităților publice locale în susținerea activității cluburilor sportive de drept privat.
Senatorul de Călărași Cristian Rusu, membru al Comisiei pentru tineret și sport din Senatul României, a susținut această modificare legislativă, subliniind necesitatea alinierii mecanismelor de finanțare la realitățile din teren și la nevoile sportului românesc de performanță.
„Prin această intervenție legislativă oferim autorităților publice locale un instrument legal explicit pentru finanțarea cheltuielilor de natură salarială ale sportivilor și ale celorlalți participanți la activitățile sportive din cadrul cluburilor sportive de drept privat. Este o măsură care elimină ambiguitățile și consolidează predictibilitatea finanțării în domeniul sportului”, a declarat senatorul Cristian Rusu.
Potrivit noilor prevederi, autoritățile administrației publice locale pot asigura:
finanțarea cheltuielilor salariale în limita a maximum 30 de salarii minime brute pe țară garantate în plată, anual;
acordarea de prime de victorie sau pentru îndeplinirea unor obiective finale ori intermediare, în cuantum de maximum 0,5 salarii minime brute pe țară garantate în plată pentru fiecare victorie/obiectiv;
un plafon de cel mult 12 prime de victorie/obiectiv pe an.
În calitate de membru al Comisiei pentru tineret și sport, senatorul Cristian Rusu consideră că această reglementare reprezintă un pas strategic pentru profesionalizarea managementului sportiv la nivel local, pentru stimularea performanței și pentru crearea unui parteneriat solid între administrația publică și structurile sportive private.
„Sportul nu poate performa fără un cadru legislativ coerent și fără resurse financiare predictibile. Prin această modificare, întărim autonomia autorităților locale și susținem dezvoltarea sportului românesc pe baze sustenabile”, a subliniat senatorul de Călărași.
Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut și supus votului în Camera Deputaților, for decizional.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
