Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 12°C | Anul XI Nr. 536

Știri

Senatoarea Roxana Pațurcă, despre importanța sprijinului pe care societatea trebuie să îl acorde semenilor neajutorați

Published

on

“Joi, 13 februarie, am participat la Prefectura Călărași la întrunirea membrilor Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

Principalul subiect dezbătut a fost ”Implicarea Bisericii și Societății Civile în ajutorarea semenilor”, un subiect prezent și în spațiul public.

Cunosc personal multe cazuri în care atât Societatea Civilă, cât și Biserica, și-au adus din plin aportul la ajutorarea semenilor, vârstnici sau nu. Din păcate, nu de fiecare dată cazul ajunge la cunoștința publicului larg, ceea ce creează uneori o falsă opinie în rândul societății în ceea ce privește implicarea celor două în această privință.

Există explicații pentru lipsa de mediatizare a acestor cazuri, dar în primul rând de vină este chiar atitudinea celor care se implică în ajutorarea semenilor: deși o fac din tot sufletul, de multe ori preferă să nu aducă la cunoștința publicului actele de ajutor, de teama de a nu se interpreta că tot ceea ce își doresc este să își creeze imagine. Chiar și eu, personal, am ales de multe ori să nu mediatizez anumite acte caritabile, întrucât aș fi fost, poate, acuzată că alerg după imagine. Cred că am greșit, așa cum cred că și Biserica, dar și Societatea Civilă greșesc atunci când nu mediatizează acele situații în care ajută pe cei aflați în nevoie. Avem nevoie de cât mai multe exemple pozitive pentru a contribui la acel spirit de într-ajutorare care trebuie să existe între membrii societății.

Advertisement

Pe de altă parte, de multe ori chiar reprezentanții mass-media refuză să mediatizeze acele situații, probabil din același motiv de a nu fi acuzați că fac imagine unei anumite persoane, instituții sau chiar partid politic. Amintesc aici faptul că, odată mediatizat, orice act de caritate sau de sprijin al celor aflați în nevoie constituie un exemplu pentru ceilalți, pentru cei care și-ar permite să ajute la rândul lor, dar nu o fac pentru că nu au exemple pe care să le urmeze.

Discuția este mai amplă și am încercat în cadrul întâlnirii de astăzi să aflăm răspunsuri la întrebările care ne preocupă, astfel încât să putem ajuta pe cei aflați în nevoie, iar prin aceasta să putem da și un exemplu de urmat celor din jur.

Da, nu contest, imaginea celor care își ajută semenii se îmbunătățește atunci când cazul respectiv ajunge în mass-media. Dar oare nu este mai puțin grav să fii acuzat că îți faci imagine decât să nu oferi un exemplu pozitiv societății sau, mai rău, să nu ajuți deloc?

Un exemplu pozitiv din acest punct de vedere este ceea ce face pentru cei aflați în nevoie Aura Giurcă, cetățean de onoare al Călărașiului și director al Crucii Roșii Călărași. Această fată inimoasă a prezentat astăzi un bilanț pe 2019 extrem de bogat al activității instituției pe care o conduce, fapt pentru care merită din plin să fie felicitată și admirată.

De la mese calde oferite celor nevoiași la concursuri pentru a insufla spirit civic celor mici, de la colecte de haine și jucării la activități specifice de sărbători, Crucea Roșie Călărași a fost mereu în linia întâi a într-ajutorării semenilor. Mediatizarea activităților desfășurate pe parcursul anului de Crucea Roșie Călărași a făcut ca cetățenii să înțeleagă importanța ajutării aproapelui. Acesta este modelul de urmat, iar Aura Giurcă este o femeie care ne inspiră pe noi toți din acest punct de vedere.

Advertisement

Aleg la rândul meu să ajut și să ofer sprijin celor aflați în nevoie, iar prin exemplul meu sper din suflet să inspir și eu pe alții.”

Senator Roxana-Natalia Pațurcă

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

UPDATE / Primele imagini cu șoferul din Germania care transporta cadavrul mamei pe A2. Acesta a explicat tot la audieri „Era prea scump, voiam doar să o duc acasă”

Published

on

Apar detalii incredibile în cazul accidentului de pe Autostrada A2, produs vineri dimineață, 7 noiembrie, în apropiere de Lehliu-Gară. Bărbatul aflat la volanul mașinii în care polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al unei femei de 83 de ani a vorbit cu reporterii prezenți la fața locului.

Germanul a recunoscut că femeia decedată era mama lui și că o transporta din România către Berlin, cu intenția de a organiza acolo înmormântarea. Spune că nu și-a permis costurile unei firme specializate, care i-ar fi cerut 3.800 de euro pentru repatriere.

„Voiam doar să merg la Berlin și să fac toate formalitățile acolo. Acum e foarte scump. O să discut cu asigurarea mea, poate acoperă costurile”, a declarat bărbatul în dialogul cu reporterul.

Șoferul conducea un Daihatsu Terios Top, iar potrivit anchetei preliminare, mașina a fost implicată în coliziunea de la ieșirea dintr-o benzinărie. În urma impactului, autoritățile au constatat că femeia de pe bancheta din spate era moartă de mai multe ore.

Germanul a trecut granița cu autoturismul fără să atragă suspiciuni, profitând de noile condiții din spațiul Schengen, care nu impun verificări detaliate la frontieră.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Femeia care a agresat o minoră în comuna Independența a fost saltată de polițiști

Published

on

Femeia surprinsă în imagini în timp ce lovea o minoră pe o stradă din satul Potcoava, comuna Independența, a fost reținută de polițiști. Incidentul a avut loc pe 3 noiembrie, în jurul orei 14:00, iar cazul a devenit public după ce filmarea agresiunii a circulat pe rețelele de socializare.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au identificat agresoarea, o femeie de 43 de ani, și au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, sub acuzația de lovire sau alte violențe.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași s-a autosesizat imediat după apariția imaginilor și a confirmat că minora se află în siguranță, la domiciliu. Instituția oferă victimei sprijin psihologic și asistență în depunerea plângerii penale împotriva femeii reținute.

Cazul rămâne sub monitorizarea DGASPC Călărași și se află în continuare în atenția autorităților judiciare.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO. Călărașiul găzduiește prima ediție a conferinței „Creștem Împreună” – eveniment dedicat părinților și educatorilor

Published

on

Vineri, 22 noiembrie, între orele 10:00 și 13:30, Sala „Barbu Știrbei” din cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași va fi gazda primei ediții a conferinței „Creștem Împreună”. Evenimentul se adresează părinților, bunicilor și cadrelor didactice care își doresc să sprijine copiii în dezvoltarea unui echilibru sănătos prin alimentație, sănătate și relaționare.

Conferința reunește trei specialiști recunoscuți la nivel național:

  • Dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru și fondatoarea platformei Pediatre.
  • Dr. Ema Claudia Mărgineanu, dietetician nutriționist acreditat.
  • Gabriela Hranovski, consilier parental, educator Montessori și facilitator Circle of Security®.

Evenimentul va fi moderat de Elena Mailat, iar deschiderea va fi marcată de un moment muzical susținut de solista Ruxandra Grecu.

„Creștem Împreună” își propune să creeze un spațiu sigur pentru învățare și reflecție, unde părinții pot primi răspunsuri validate științific, prezentate cu empatie și înțelegere. Este o inițiativă care aduce la un loc comunitatea, educația și arta, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la echilibrul familiilor.

Biletele pot fi achiziționate online de pe iaBilet.ro sau, în ziua evenimentului, de la Casa de bilete a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, în limita locurilor disponibile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading