De la tribuna Parlamentului la cărțile pentru copii nu pare să fie chiar atât de mare distanța. Senatoarea PSD de Călărași, Daniela Mihai, și-a făcut apariția la Dor Mărunt, unde, pentru câteva momente, a lăsat politica deoparte și s-a alăturat proiectului „Biblioteca de vară din satul meu”.
Evenimentul a fost organizat la Școala Gimnazială Dor Mărunt, cu participarea Bibliotecii Județene Călărași și a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.
Printre cărți, copii și povești de vacanță s-a aflat și senatoarea PSD Daniela Mihai, care le-a vorbit elevilor despre educație, învățare și încrederea în propriul drum.
Cu alte cuvinte, pentru o zi, agenda politică a fost înlocuită cu literatura pentru cei mici.
Reprezentanții Bibliotecii Județene Călărași spun că întâlnirea a fost una dedicată lecturii, iar copiii au primit inclusiv câteva volume pe care să le citească în perioada vacanței.
„Am citit împreună, am vorbit despre cărți și despre bucuria de a descoperi lumi noi prin lectură”, au transmis reprezentanții instituției.
Daniela Mihai, lecție despre educație
Prezența senatoarei nu a trecut neobservată. Daniela Mihai le-a explicat copiilor cât de importante sunt educația și învățarea, dar și cât de mult contează încrederea în propriile forțe.
Un mesaj greu de contestat, mai ales atunci când este transmis într-o sală de clasă și cu o carte pentru copii aproape.
Rămâne de văzut dacă apetitul pentru lectură demonstrat în vacanță se va păstra și odată cu revenirea parlamentarilor la activitatea politică, unde materialele de citit sunt, de regulă, ceva mai puțin colorate și considerabil mai stufoase.
Dincolo de nota politică a momentului, proiectul „Biblioteca de vară din satul meu” are însă un obiectiv cât se poate de serios: apropierea copiilor din comunitățile județului de lectură și transformarea bibliotecii într-un spațiu mai accesibil pentru cei mici.
Biblioteca Județeană Călărași a precizat că astfel de activități urmăresc să ofere copiilor „idei, inspirație și motive să citească”.
Iar dacă pentru asta este nevoie ca și politicienii să mai deschidă din când în când câte o carte pentru copii, probabil că nimeni nu se va supăra.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.