Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 545

Politică

Senatoarea PSD Călărași Roxana Pațurcă dorește îmbunătățirea nivelului de implicare a tinerilor în activitatea politică și decizională

Published

on

În perioada 17- 18 noiembrie, senatoarea PSD Călărași Roxana Natalia Pațurcă a reprezentar România în cadrul celei de a patra Conferință a Uniunii Interparlamentare a tinerilor parlamentari, anul acesta conferința s-a desfășurat în orașul Ottawa, Canada. 

“Această conferință reprezintă o oportunitate majoră de a creea punți de comunicare și idei între sute de parlamentari pentru a aduce oamenilor o viziune comună asupra viitoarei dezvoltări și sustenabilități a programelor pentru tineri.
Profitând de această ocazie de a fi vocea tânără a României din cadrul acestui proiect, am ales cea de-a treia de sesiune de discuții pentru a putea expune câteva măsuri pe care PSD le are în vedere pentru dezvoltarea participării active a tinerilor la viața politică și socială a statului.

Știm deja că ușile au fost larg deschise pentru tineri încă din rezultatele obținute la ultimele alegeri, unde ne mândrim cu o pondere de 21% a femeilor din Parlament (peste jumătate dintre acestea-56%- fiind tinere parlamentari). Cu toate acestea, acțiunile noastre se îndreaptă în continuare către tineri și de aceea dorim să îmbunătățim nivelul de implicare al tinerilor în activitatea politică și decizională a României. În actualul program de guvernare ne concentrăm intens asupra accesului egal al tinerilor la educația de calitate, relevantă și incluzivă, asupra creării de noi locuri de muncă pentru tineri, asupra sprijinirii familiilor tinere și stimulării antreprenoriatului tânăr.


Calitatea noastră de parlamentari ne determină și mai mult să creăm un cadru de comunicare fructuos cu tinerele generații și să găsim soluții pentru o implicare cât mai activă în luarea deciziilor, mai ales să realizăm acest lucru prin intermediul instrumentelor folosite de tineri- platformele de social media.
De asemenea, doresc să îl felicit pe această cale pe colegul meu, domnul deputat Havrici, pentru discursul încurajator susținut în cadrul celei de-a doua sesiuni de discuții ce a avut ca temă creșterea economică și comerțul în relație cu durabilitatea mediului.
Vă asigur că vocea tinerilor parlamentari români a fost auzită și am răspuns cu drag invitației pentru interviu în cadrul unei televiziuni locale. Mă bucur că am avut ocazia să dezvolt ideile pe care le susțin asupra nevoilor de creștere a nivelului de conștientizare a importanței implicării în rândul tinerilor și a faptului că, având un trend de creștere a reprezentanților tineri din Parlament, putem ajunge să avem câți mai mulți tineri inovatori să reprezinte România cu mândrie în cadrul proceselor decizionale.


Concluziile acestei conferințe vor fi trasate în cadrul întâlnirilor de mâine, urmând apoi să ne întoarcem în România pentru a continua proiectele începute. Mulțumesc tuturor colegilor pentru încrederea acordată și am convingerea că România este pe drumul cel bun spre dezvoltare durabilă și de succes!” – Roxana Natalia PațurcăSENATOR PSD CĂLĂRAȘI

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Politică

Diana Șoșoacă, braț la braț cu „dictatorul drogurilor”. Eurodeputata României, fotografii lângă Maduro, lider acuzat de narco-terorism, capturat de SUA

Published

on

În timp ce milioane de venezueleni fug dintr-o țară distrusă de sărăcie, foamete și represiune, Diana Șoșoacă, europarlamentar român, a ales să își facă poze la Caracas, foarte aproape de Nicolás Maduro, liderul pe care SUA și numeroase state occidentale îl consideră ilegitim și periculos.

În ianuarie 2025, Șoșoacă a publicat pe Facebook fotografii de la ceremonia de „învestire” a lui Maduro, lăudând vizita cu mesajul: „Impresii din Caracas”. În imagini, eurodeputata apare relaxată, aproape lipită de președintele venezuelean, într-o scenografie de propagandă a unui regim acuzat de fraudă electorală și represiune brutală.

Întrebarea-cheie a rămas fără răspuns: cine a plătit excursia? Diana Șoșoacă a refuzat să spună, susținând vag că „a fost invitată”. Parlamentul European s-a delimitat rapid, precizând că deplasarea NU a fost una oficială. Cu alte cuvinte, România nu avea ce căuta acolo – dar Șoșoacă a fost prezentă.

Maduro conduce Venezuela din 2013 și a transformat una dintre cele mai bogate țări în petrol într-un stat aproape falimentar. Hiperinflație, spitale fără medicamente, rafturi goale, milioane de refugiați. Alegerile din 2024 au fost catalogate drept trucate, iar opoziția vorbește deschis despre o dictatură mascată.

Advertisement

Mai grav, autoritățile din Statele Unite îl acuză pe Maduro de narco-terorism, susținând că ar fi colaborat cu carteluri de droguri pentru a inunda SUA cu cocaină. Potrivit declarațiilor publice făcute de Donald Trump, liderul venezuelean ar fi fost ținta unei operațiuni majore, iar procurorul general Pam Bondi a anunțat că acesta este inculpat pentru conspirație, trafic de droguri și deținere de arme de război.

În acest peisaj exploziv, Diana Șoșoacă nu a venit cu explicații, scuze sau distanțări. Nicio condamnare a abuzurilor. Nicio vorbă despre milioanele de oameni care trăiesc în mizerie sub regimul Maduro. Doar poze, zâmbete și tăcere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Nicușor Dan ar putea fi demis din funcția de președinte. Un senator a inițiat deja o solicitare către Parlament

Published

on

Senatorul Ninel Peia, din Grupul PACE – Întâi România, a înaintat o cerere către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, prin care solicită suspendarea președintelui României, Nicușor Dan, în temeiul articolului 95 din Constituția României.

Inițiatorii susțin că demersul are la bază peste o treime din semnăturile deputaților și senatorilor necesare pentru a iniția procedura.

Motivele invocate de inițiatori

În documentul oficial se arată că președintele ar fi depășit limitele rolului său constituțional și ar fi comis ingerințe grave în independența justiției. Printre principalele acuzații se numără:

– Declarații publice critice la adresa magistraților și CSM, considerate atacuri împotriva instituțiilor autonome.

Advertisement

– Anunțul privind organizarea unui referendum intern în rândul magistraților pentru a decide dacă CSM acționează în “interesul public”, iar în caz contrar să fie demis.

– Susținerea că aceste acțiuni subminează separația puterilor în stat și principiile statului de drept.

Inițiatorii susțin că astfel de gesturi sunt neconstituționale și creează un precedent periculos pentru democrația românească.

Ce propune președintele Nicușor Dan

Într-o conferință de presă susținută duminică, președintele a declarat că intenționează ca, în luna ianuarie, să inițieze un referendum în rândul corpului magistraților cu întrebarea simplă: “CSM acționează în interesul public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Potrivit acestuia, dacă magistrații vor răspunde că instituția nu operează în interesul public, CSM ar urma să fie reorganizat de urgență.

Următorii pași în procedura de suspendare

Conform Constituției, propunerea de suspendare poate fi inițiată dacă demersul este semnat de cel puțin o treime din membri Parlamentului. După validarea semnăturilor, documentul va fi adus la cunoștința președintelui și urmează consultarea Curții Constituționale. Dacă suspendarea este aprobată, în termen de 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.

Advertisement

Reacții din societate și mediul politic

Diverse voci din mediul politic și juridic au reacționat deja la subiect, de la critici virulente din partea unor avocați și politicieni opozanți, până la avertismente privind consecințele pentru stabilitatea instituțiilor de forță din România.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

OFSD Călărași, prezentă la Comitetul Executiv Național al femeilor social-democrate. Direcțiile de acțiune pentru 2026, principalul subiect de pe ordinea de zi

Published

on

În cursul zilei de joi, 18 decembrie a.c., reprezentantele Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Călărași au fost prezente la Comitetul Executiv Național al OFSD, desfășurat la București. Evenimentul a adus la aceeași masă lideri și membre OFSD din întreaga țară, într-un moment de bilanț și proiecție pentru anul care urmează.

Județul Călărași a fost reprezentat de senatoarea Daniela Mihai, Violeta Mușat, secretar de stat, Mirela Andreea Tache, președinta OFSD Municipiul Călărași și Georgiana Teodorescu, vicepreședinte OFSD. Acestea au participat la dezbateri axate pe consolidarea rolului femeilor în viața publică și pe direcțiile de acțiune stabilite pentru 2026.

Întâlnirea s-a desfășurat în prezența președintelui PSD, Sorin Grindeanu, Simonei Bucura-Oprescu, președinta OFSD la nivel național, și a Mariei Lazăr, secretar general al organizației. Discuțiile au vizat atât activitatea desfășurată în anul care se încheie, cât și provocările viitoare, cu accent pe implicarea activă a femeilor în procesul decizional și în dezvoltarea comunităților locale.

Dincolo de aspectele organizatorice, întâlnirea a avut și o notă aparte, specifică acestei perioade, prin momentele dedicate sărbătorilor de iarnă. Colindele și atmosfera caldă au oferit un cadru în care dialogul, responsabilitatea și solidaritatea au fost puse în prim-plan.

Advertisement

OFSD Călărași își reafirmă angajamentul pentru o societate în care femeile sunt ascultate, respectate și implicate activ, deciziile luate având la bază nevoile reale ale comunităților.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading