Curiozități și Istorie
Semnificația istorică a zilei de 8 decembrie
Curiozități și Istorie
Bobby, câinele care a parcurs 4.000 de kilometri pentru a-și regăsi familia
Vara anului 1923. Frank și Elizabeth Fraser, împreună cu câinele lor de doi ani, Bobby, un metis cu blană argintie și ochi blânzi, au plecat cu automobilul din orășelul Oregon, statul Indiana, spre California, să viziteze rudele. Drumul era lung, plin de opriri, iar Bobby era tovarășul lor nedespărțit.
La o benzinărie oarecare din Indiana, în timp ce Frank alimenta, trei câini mari au sărit asupra lui Bobby. Speriat și rănit, câinele a rupt-o la fugă în lanurile nesfârșite de porumb și a dispărut. Soții Fraser l-au căutat zile întregi, au întrebat în toate satele, au lipit anunțuri, au plâns. Până la urmă, cu inima grea, au fost nevoiți să plece mai departe fără el. Când s-au întors acasă, după câteva săptămâni, Bobby nu mai era nici acolo. Speranța părea pierdută definitiv.
Au trecut lunile. A venit toamna, apoi iarna grea. În februarie 1924, într-o zi rece și însorită, fiica familiei Fraser mergea pe strada principală din Oregon când a zărit un câine slab, plin de noroi, cu labele sângerânde, care șchiopăta spre ea. Când l-a strigat „Bobby?”, animalul a scos un scheunat slab și s-a prăbușit la picioarele ei, cu coada bătând nebunește în zăpadă.
Era el. Același câine pierdut cu șase luni în urmă, la aproape 4.000 de kilometri depărtare.
Oamenii care îl văzuseră și îl hrăniseră pe drum – fermieri, lucrători la cale ferată, familii din sate îndepărtate – au început să scrie familiei Fraser. Povestirile lor au recompus traseul incredibil: Bobby traversase state întregi, urcase și coborâse Munții Stâncoși în mijlocul iernii, trecuse râuri înghețate, supraviețuise lupilor și foamei, ghidat doar de miros și de dorul după cei dragi.
Ziarele l-au numit „Bobby câinele minune”. Povestea lui a făcut înconjurul țării și, ani mai târziu, a stat la baza celebrului film „Lassie se întoarce acasă”, dar și a multor alte filme și cărți despre loialitatea fără margini a câinilor.
Bobby a mai trăit fericit alături de familia Fraser încă mulți ani. A murit în 1932, bătrân și iubit, dar legenda lui a rămas vie: dovada că dragostea unui câine poate învinge orice distanță și orice greutate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Curiozități și Istorie
Antbirdul cu creastă rebelă – stăpânul umbrelor tropicale
În adâncul pădurilor tropicale umede din Amazon până în Anzii de sud, trăiește una dintre cele mai carismatice păsări din familia Thamnophilidae: antbirdul cu creastă păroasă (cunoscut științific drept Rhegmatorhina cristata, dar noi îi spunem simplu „crestatul”).
Masculul adulte poartă pe cap o creastă lungă, stufoasă și spectaculoasă, ca o coamă de pene negre și albe care se ridică mândră atunci când pasărea este agitată sau când vrea să impresioneze. Această creastă nu e doar podoabă – îi ajută să comunice în hărmălaia pădurii și să se recunoască între ei în lumina slabă de sub coronament.
Trupul său compact, de mărimea unui sturz mare, e acoperit de un penaj măsliniu-închis pe spate și alb-gălbui pe piept, perfect pentru a se topi în umbrele și frunzișul umed. Ciocul puternic și picioarele solide trădează un vânător de cursă lungă: antbirdul cu creastă nu vânează singur, ci profită de marile coloane de furnici legionari care mărșăluiește prin pădure. Când roiurile de furnici sperie insectele și brotăceii ascunși, antbirdul apare ca din pământ și le prinde din zbor sau direct de pe frunze, alergând cu agilitate printre rădăcini și trunchiuri căzute.
Trăiește în grupuri familiale mici și extrem de unite. Masculii cântă duet cu femelele – un cor răsunător de fluierături și clămpănituri care răzbate prin ceața dimineții. Cuibul și-l fac jos, aproape de sol, într-o scorbură sau între rădăcinile unui copac uriaș, unde femela depune doar două ouă pe care le clocesc amândoi părinții cu devotament.
Deși nu e o pasăre rară în zonele bine păstrate, defrișările o alungă încet-încet spre marginile pădurii. Când auzi în junglă un „ciu-it! ciu-it!” răgușit urmat de fâlfâitul unei creste negre printre ferigi, să știi că ai dat peste unul dintre cei mai cool „bodyguarzi” ai furnicilor tropicale – antbirdul cu creastă păroasă, adevăratul rege ascuns al pădurii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Curiozități și Istorie
Vidocq: primul detectiv din istorie
Născut în 1775 la Arras, într-o familie de brutari înstăriți, Eugène-François Vidocq părea sortit unei vieți liniștite. Însă încă de la 13 ani fura argintăria casei și fugea în lume. La 16 ani era deja scrimeur de temut, soldat, dezertor, escroc și actor ambulant. Își câștiga pâinea jucând rolul „canibalului caraibian” în bâlciuri, se lupta în dueluri și evada din închisori cu o îndrăzneală de necrezut – o dată deghizat în călugăriță.
Peste două decenii și-a petrecut viața după gratii: Bicêtre, Toulon, Brest. A evadat de peste douăzeci de ori. În 1809, la 34 de ani, sătul de lanțuri și acuzat pe nedrept de un nou fals, face o ofertă uluitoare poliției din Paris: „Vă dau lumea interlopă pe tavă dacă mă scoateți de aici.” Propunerea este acceptată.
Din informator anonim devine, în doar câțiva ani, șeful primei brigăzi de detectivi civili din istorie – celebra Sûreté. Recrutează foști pușcăriași (singurii care cunoșteau cu adevărat infractorii), se deghizează, întinde capcane, inventează fișe antropometrice, păstrează urme de pantofi și de gloanțe. În cincisprezece ani prinde peste patru mii de răufăcători, mult mai mulți decât toată poliția oficială la un loc.
În 1833, sătul de birocrație și de invidii, demisionează și deschide prima agenție privată de detectivi din lume. Afacerea lui devine legendă, iar el însuși – modelul tuturor eroilor de romane polițiste care vor urma: Jean Valjean și Javert la Hugo, Vautrin la Balzac, Auguste Dupin la Poe și, mai târziu, Sherlock Holmes.
A murit sărac în 1857, la 81 de ani, dar numele său a rămas sinonim cu geniul investigației. Vidocq nu a fost doar un om care a trecut de la crimă la lege – el a fost cel care a inventat însăși meseria de detectiv.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



