Născut în 1775 la Arras, într-o familie de brutari înstăriți, Eugène-François Vidocq părea sortit unei vieți liniștite. Însă încă de la 13 ani fura argintăria casei și fugea în lume. La 16 ani era deja scrimeur de temut, soldat, dezertor, escroc și actor ambulant. Își câștiga pâinea jucând rolul „canibalului caraibian” în bâlciuri, se lupta în dueluri și evada din închisori cu o îndrăzneală de necrezut – o dată deghizat în călugăriță.

Peste două decenii și-a petrecut viața după gratii: Bicêtre, Toulon, Brest. A evadat de peste douăzeci de ori. În 1809, la 34 de ani, sătul de lanțuri și acuzat pe nedrept de un nou fals, face o ofertă uluitoare poliției din Paris: „Vă dau lumea interlopă pe tavă dacă mă scoateți de aici.” Propunerea este acceptată.

Din informator anonim devine, în doar câțiva ani, șeful primei brigăzi de detectivi civili din istorie – celebra Sûreté. Recrutează foști pușcăriași (singurii care cunoșteau cu adevărat infractorii), se deghizează, întinde capcane, inventează fișe antropometrice, păstrează urme de pantofi și de gloanțe. În cincisprezece ani prinde peste patru mii de răufăcători, mult mai mulți decât toată poliția oficială la un loc.

În 1833, sătul de birocrație și de invidii, demisionează și deschide prima agenție privată de detectivi din lume. Afacerea lui devine legendă, iar el însuși – modelul tuturor eroilor de romane polițiste care vor urma: Jean Valjean și Javert la Hugo, Vautrin la Balzac, Auguste Dupin la Poe și, mai târziu, Sherlock Holmes.

Advertisement

A murit sărac în 1857, la 81 de ani, dar numele său a rămas sinonim cu geniul investigației. Vidocq nu a fost doar un om care a trecut de la crimă la lege – el a fost cel care a inventat însăși meseria de detectiv.

Pasărea brahminy, numită și starling brahminy ori myna brahminy, este una dintre cele mai elegante și carismatice păsări din Asia tropicală. Cu o lungime de doar 20-22 cm, ea atrage privirile prin creasta neagră, ascuțită și ridicată ca o coroană, și prin penajul său lucios care combină negrul intens cu reflexii albăstrui și arămii pe aripi și coadă. Ciocul și picioarele galben-strălucitor completează aspectul său de nestemată înaripată.

În India poartă numele de „pasărea lui Krishna” sau „pasărea sfântă”, fiind asociată cu divinitatea și considerată aducătoare de noroc. Localnicii o lasă să cuibărească în preajma templelor și chiar în locuințe, crezând că prezența ei alungă spiritele rele. Deși aparține familiei starlingilor, vocea sa este surprinzător de variată: imită perfect alte păsări, sunete de animale și chiar cuvinte omenești, fiind una dintre cele mai talentate „vorbitoare” din lumea aviariană.

Trăiește în grupuri zgomotoase prin orașe, sate și zone cultivate, din India și Sri Lanka până în Thailanda și Myanmar. Se hrănește cu fructe (în special smochine), nectar, insecte și resturi omenești, adaptându-se perfect mediului urban. Cuibul și-l construiește în scorburi, în pereții clădirilor sau în cutii speciale puse de oameni.

Astăzi, pasărea brahminy s-a răspândit și în alte regiuni tropicale – Oman, Emiratele Arabe, Africa de Est, chiar și în unele insule din Oceanul Indian – datorită comerțului și eliberărilor intenționate. Oriunde apare, devine rapid o prezență iubită, un mic simbol al bucuriei și al legăturii dintre om și natură.

Advertisement

O pasăre mică, dar cu o personalitate uriașă – iată de ce brahminy rămâne una dintre cele mai îndrăgite și fascinante apariții în peisajul asiatic.

În adâncul pădurilor tropicale umede, la înălțimi unde norii ating vârfurile copacilor, trăiește una dintre cele mai spectaculoase păsări din lume: clorofonia cu sprâncene aurii. De mărimea unui vrăbier, dar cu o splendoare care îl face să pară ieșit dintr-un vis, masculul acestei specii este o adevărată explozie de culori: capul şi gâtul de un verde-smarald intens, pieptul şi burta de un albastru electric, iar deasupra ochilor – linia care dă numele păsării – două sprâncene late, de un galben-auriu atât de strălucitor încât par să lumineze singure prin umbra pădurii.

Femela este mai discretă, îmbrăcată predominant în verde-oliv cu accente galbene pal, dar la fel de grațioasă. Amândouă au ciocul scurt și puternic, perfect pentru dieta lor aproape exclusiv frugivoară: mănâncă fructe mici, în special boabele de vâsc și alte fructe cărnoase pe care le înghit întregi, ajutând astfel la răspândirea semințelor prin pădurile montane.

Clorofonia cu sprâncene aurii trăiește în regiunile înalte şi răcoroase din Costa Rica și vestul Panamaei, între 1200 și 3000 de metri altitudine, acolo unde ceața persistă dimineața și aerul miroase a mușchi ud. Este o pasăre tăcută și sfioasă; rareori coboară la nivelul ochilor omului și preferă să stea ascunsă în coronamentul arborilor. Când cântă, vocea ei este un șuierat subțire, cristalin, aproape ca un clopoțel de sticlă, greu de localizat în desiș.

Cuibul şi-l construiește într-o cavitate naturală a unui copac sau într-o gaură părăsită de ciocănitoare, căptușindu-l cu mușchi moale și pene. Ponta numără de obicei doar două ouă albicioase, pe care femela le clocește cu devotament, în timp ce masculul stă de pază şi aduce hrană.

Advertisement

Astăzi, această minune înaripată este considerată relativ rară și localizată, amenințată mai ales de tăierea pădurilor de ceață – unele dintre cele mai fragile ecosisteme de pe planetă. Cine are norocul să o vadă în sălbăticie, fie şi pentru câteva secunde, când razele soarelui se prind în sprâncenele ei aurii, rămâne cu impresia că a zărit o bucățică de rătăcită din paradis.