Pe 25 februarie s-au petrecut momente definitorii – de la inaugurarea celui mai vechi muzeu din România (Brukenthal, 1817) și prima publicare a lui Mihai Eminescu (1866), până la denunțarea cultului personalității staliniste de către Hrușciov (1956), care a marcat începutul destalinizării.
IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:
1336 – 4.000 apărători ai fortăreței Pilenai conduși de ducele Margiris incendiază castelul și se sinucid în masă împreună cu familiile lor, pentru a nu fi luați captivi de către cavalerii teutoni.
1558 – A murit Eleonore de Austria, regină a Portugaliei și a Franței; (n.15 noiembrie 1498).
1570 – Papa Pius al V-lea o excomunică pe regina Elisabeta I a Angliei.
1643 – S-a născut sultanul otoman Ahmed al II-lea.
1707 – S-a născut Carlo Goldoni, dramaturg italian.
1778 – S-a născut Jose de San Martin, erou argentinian al independenței țărilor Americii Latine; (d. 1850).
1817 – A fost deschis oficial “Muzeul Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România.
1836 – Samuel Colt a brevetat primul revolver cu repetiție.
1841 – S-a născut Pierre Auguste Renoir, pictor şi grafician francez (d. 1919)
1842 – S-a născut Karl May, scriitor german.
1856 – A început Congresul de pace de la Paris, moment care a constituit sfârşitul războiului Crimeii, încheiat prin înfrângerea Rusiei.
1866 – Debutul literar al poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu în revista Familia, cu poezia “De-aș avea”.
1873 – S-a născut marele tenor italian Enrico Caruso;
1881 – A încetat din viaţă poetul Cezar Bolliac, poet şi publicist român, fruntaş al Revoluţiei de la 1848, unionist militant şi om politic democrat; (n. 1813).
1885 – Se înființează prima organizație profesională a ziariștilor români, Societatea Presei, sub președenția lui C.A. Rosetti.
1899 – A murit Paul Reuter, fondatorul Agenţiei de presă Reuters (n. 1816).
1912 – Marie-Adélaïde, cea mai mare dintre cele șase fiice ale lui William al IV-lea, devine prima Mare Ducesă de Luxemburg.
1916 – S-au desfăşurat, la Bucureşti, în saloanele Cercului Finanţei, Comerţului şi Industriei din Palatul Camerei de Comerţ a României, lucrările „primului Congres al Arhitecţilor din toată ţara”; (25-26 februarie 1916).
1921 – Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupată de armata bolșevică.
1925 – Scaunul arhiepiscopal și mitropolitan al Ungro-Vlahiei este ridicat la rangul de scaun patriarhal. Miron Cristea devine, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
1925 – S-a născut Noel Bernard, jurnalist și analist politic originar din România, director al postului de radio Europa Liberă; (d. 1981).
1932 – Adolf Hitler obține cetățenie germană prin naturalizare, ceea ce îi va permite să candideze la alegerile pentru Reichspräsident în 1932.
1935 – Al. Vaida-Voievod, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc din România, a înfiinţat o nouă formaţiune politică, “Frontul Românesc”, motiv pentru care, la 22 martie, va fi exclus din partid.
1952 – Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Oslo, Norvegia.
1954 – Premiera comediei Mielul turbat, de Aurel Baranga.
1956 – În cadrul Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hruşciov, a ţinut un discurs secret în care a vorbit Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale, prin care a condamnat excesele perioadei staliniste, momentul generând un adevărat cutremur în întregul bloc socialist.
1964 – Pugilistul american Cassius Clay îl învinge pe Sonny Liston prin K.O. in repriza a 7-a la Miami Beach, Florida și devine campion al lumii la categoria supergrea.
1969 – Germania a dat 5 milione de dolari unui terorist arab ca răscumpărare pentru pasagerii și echipajul unui jumbo jet deturnat.
1971 – A murit Theodor Svedberg, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel; (n. 1884).
1986 – Preşedintele Ferdinand Marcos al Filipinelor, fuge din țară, funcția sa fiind preluată de Corazon Aquino, văduva a adversarului regimul de Marcos, Benigno Aquino, asasinat pe 21 august 1983 la întoarcerea sa din exil.
1990 – A început să emită la Bucuresti, postul Radio Contact (transformat în 2004 în Radio KISS FM).
2001 – În Republica Moldova comuniștii anti-reformă câștigă alegerile.
2003 – Preşedintele irakian Saddam Hussein a anunţat că nu intenţionează să distrugă rachetele interzise al-Samud, conform cerinţelor ONU.
2006 – Populația lumii a ajuns la 6,5 miliarde de locuitori.
2008 – În Indonezia a avut loc un cutremur de 7,2 de grade pe scara Richter, la o distanță de 160 km de coastă și la o adâncime de 35 km în largul sud-vest de Sumatra.
2021 – Pandemia de COVID-19 – Numărul global de decese din cauza COVID-19 a depășit 2,5 milioane.
2024 – A fost anunțat decesul criticului literar Alex Ștefănescu (n. 1947)
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.