IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:
451 – A avut loc Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice sau Bătălia de la Chalons, pe teritoriul actualei Franțe, și a fost ultima bătălie a antichității, precum și una dintre cele mai sângeroase bătălii din istorie. O coaliție sub comanda generalului roman Flavius Aetius și a regelui vizigot Theodoric I a învins o armată condusă de regele hun Attila, marcând sfârșitul dominației militare hunice în Europa.
1605 – A decedat țarul rus Fiodor al II- lea Borisovici Godounov.
1837 – Regina Victoria I a Regatului Unit urmează la tron unchiului ei regele William al IV- lea.
1840 – Samuel Morse a obținut brevetul pentru inventarea telegrafului electromagnetic, un aparat cu ajutorul căruia putea transmite la distanta un mesaj. Și-a prezentat invenția la Universitatea din New York la 24 ianuarie 1838.
1862 – A fost asasinat primul ministru al Principatelor Unite, Barbu Catargiu.
1867 – Președintele american Andrew Johnson anunță cumpărarea teritoriului Alaska de la Rusia. La negocierile privind cumpărarea acestui teritoriu a participat Consulul american la Sankt Petersburg în Rusia, romanul George Pomut, care a avut meritul de a obține de la rusi Alaska la modestul preț de 7,2 milioane de dolari. Cu această ocazie, Pomut a participat și la încheierea tratatului americano-rus.
1891 – A decedat la Paris, Mihail Kogalniceanu, om politic, scriitor și istoric, gazetar, “creierul” Unirii Principatelor Romanești.
1894 – Bacteriologul Alexandre Yersin descoperă bacilul pestei si identifica drept vectori ai răspândirii epidemiei provocate de acesta – șobolanii. În 1895, fondează o filială a Institutului Pasteur la Nha Trang, în Vietnamul pe atunci colonie franceză pentru a fabrica seruri antipestoase.Va pune de asemenea la punct un vaccin.
1900 – Membrii societății secrete chineze Yihetuan, supranumita “Boxerii”, se răscoală contra prezentei străine în China, invadând misiunile catolice, omorând preoții și pe ambasadorul Germaniei, von Ketteler.
1940 – A fost inaugurat, la București, Institutul de Antropologie, întemeiat prin strădaniile doctorului Josef Francisc Rainer (astăzi Institutul de Antropologie “Francisc Rainer” al Academiei Romane).
1944 – Se creează, pe baza unei platforme comune, Blocul Național Democrat (BNM) din România, alcătuit din partidele Comunist, Social-Democrat, Național-Țărănesc și Național-Liberal.
1954 – S-a inaugurat podul cu tablier metalic peste Dunăre la Giurgiu, numit Podul Prieteniei, pe atunci cel mai mare pod combinat (de cale ferata si rutier) din Europa, construit in doi ani si jumătate, in colaborare cu alte tari vecine. La 14 iunie 2013 a fost inaugurat podul Calafat-Vidin. Până în acel moment, pe porțiunea de 470 de kilometri din Dunăre care formează granița bulgaro-română era în funcțiune numai podul dintre Giurgiu și Ruse.
1960 – S-a desfășurat Congresul al III-lea al PMR, care a consacrat controlul total al lui Gheorghiu Dej asupra partidului.
1963 – Reprezentanți ai SUA si URSS au semnat un acord de instalare a “liniei fierbinți” telefonice intre Washington si Moscova. Ea a devenit operațională din luna august a anului 1963.
1990 – A avut loc ședința solemnă a învestirii noului președinte al României. Ion Iliescu a rostit jurământul de credință și a anunțat că îl desemnează în funcția de premier pe Petre Roman.
1991 – Berlin-capitala Germaniei reunificate. După căderea Zidului Berlinului în 1989 și reunificarea Germaniei, în 1990, Bundestagul (Parlamentul) german a decis să dea din nou Berlinului statutul de capitală a țării.
1991 – S-a înființat Partidul România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor.
1994 – România a ratificat la Strasbourg, Convenţia asupra Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale a Consiliului Europei, împreună cu protocoalele adiționale.
1995 – A murit, la Paris, scriitorul Emil Cioran, eseist si filosof, unul dintre cei mai originali oameni de cultură contemporani. (opere: “Pe culmile disperării”, “Lacrimi și sfinți”, “La Tentation d’exister”, “De l’inconvénient d’être né”).
1996 – Orașul Berlin a devenit oficial, unul din sediile ONU, găzduind două instituții ale organizației: Voluntarii ONU si Secretariatul Convenției-Cadru asupra schimbărilor climatice.
1997 – A fost inaugurat în fosta închisoare de la Sighetu Marmației, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței („Memorialului Sighet”).
1999 – N.A.T.O. pune capăt oficial bombardamentelor asupra la Serbiei, după ce a verificat daca toate trupele sârbe s-au retras din provincia Kosovo, locuita majoritar de albanezi.
2001 – S-au deschis oficial lucrările la autostrada București – Constanța.
