Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 541

Curiozități și Istorie

Semnificația istorică a zilei de 19 noiembrie

Published

on

Ziua de 19 noiembrie este marcată în istorie prin evenimente majore care au influențat cursul politicii mondiale, explorărilor și științei, de la discursul iconic al lui Abraham Lincoln la Gettysburg (1863), vizita istorică a lui Anwar Sadat în Israel (1977) sau prima întâlnire Reagan-Gorbaciov (1985), până la realizări românești precum nașterea lui George Emil Palade, laureat Nobel (1912). În România, este și Ziua Internațională a Bărbatului, sărbătoare oficială dedicată promovării sănătății și rolului bărbaților în societate.

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:

1377 – Prima atestare documentară a castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I d’Anjou, prin care brașovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea Bran cu “munca și cheltuiala lor proprie”.

1493 – Cristofor Columb a descoperit insula Porto Rico (Puerto Rico)– un teritoriu situat in America Centrală, careia i-a dat numele San Juan Bautista.

Advertisement

1581 – A murit tareviciul Ivan Ivanovici (n.28 martie 155 ), fiul și moștenitorul tronului lui Ivan cel Groaznic al Rusiei. Moartea sa a survenit după o agonie de patru zile, după ce a fost lovit de Tatăl sau cu sceptrul in cap in ziua de 15 noiembrie.

1600 – S-a născut Charles I, rege al Angliei, Scoției, Irlandei și Franței (doar nominal) (d. 1649)

1703 – Omul cu masca de fier, legendarul prizonier politic francez, moare la Bastilia.

1812 – S-a născut Franz Adalbert Kuhn, lingvist si mitologist german; (m. 5 mai 1881).

1816 – A fost fondata Universitatea din Varșovia.

Advertisement

1819 – A fost inaugurat Muzeul Prado din Madrid.

1828 – A încetat din viață compozitorul austriac Franz Schubert.

1829 – La 7 / 19 noiembrie 1829 Generalul Pavel Dmitrievici Kiseliov (Kiseleff), comandant al trupelor rusești în principatele romanești în timpul războiului ruso-turc, este numit președinte plenipotențiar al Divanurilor Moldovei și Valahiei.

1831 – S-a născut James Garfield, om politic, președinte al SUA (1880-1881), al doilea președinte, după Abraham Lincoln, asasinat, la 19 septembrie 1881.

1850 – Alfred Tennyson a fost numit de către regina Victoria, Poet Laureate.

Advertisement

1861 – S-a încheiat Conferința națională a fruntașilor politici romani din Banat, ținută la Timișoara, la care se adopta o moțiune prin care se cere autonomia Banatului față de Ungaria, teritoriul acestuia urmând sa fie numit “Căpitanatul român” sau să fie încorporat Transilvaniei (devenita autonomă).

1882 – La Binținți, lângă Orăștie, județul Hunedoara, s-a născut Aurel Vlaicu, inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale (d. 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina).

1883 – A murit Sir Wilhelm Siemens, metalurgist și inventator de origine germană, care a brevetat în Anglia procedeul său de corodare electrochimică. (n. 1823)

1885 – In al doilea război sârbo-bulgar, în bătălia de la Slivnitsa, armata bulgara iese învingătoare, consolidând astfel unirea Rumeliei de Est cu Regatul Bulgaria.

1912 – În primul război balcanic armata sârbă cucerește Bitolia, încheind astfel cinci veacuri dominației otomana in Macedonia.

Advertisement

1912 – S-a născut omul de ştiinţă George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, membru de onoare al Academiei Române.

1917 – S-a născut Indira Gandhi, politician, indian; (d. 1984).

1919 – A încetat din viață Alexandru Vlahuţă, scriitor, membru de onoare post-mortem al Academiei Române (n. 1858)

1921 – S-a născut scriitorul Dinu Pillat, fiul poetului Ion Pillat.

1922 – În România Partidul Conservator-Democrat fuzionează cu Partidul Național, care își mută sediul de la Cluj la București. Ziarul “Universul“, condus de Ștefan Stelian Popescu, membru al acestui partid, începe să susțină Partidul Național.

Advertisement

 1923 – S-a născut Monica Lovinescu, critic literar, eseist; în 1948 a cerut azil politic în Franța unde a colaborat la revistele publicate de diaspora românească şi la postul de radio “Europa liberă” (o parte din articole fiind reunite în volumul “Unde scurte” publicat la editura Humanitas); (m. Aprilie 2008).

1933 – S-a născut Larry King, celebru om de televiziune american.

1937 – S-a născut Tamara Bunke, revoluționară comunistă, partenera lui Ernesto „Che” Guevara; (d.31.08.1967).

1938 – S-a născut Ted Turner, fondator al canalului de știri televizate american CNN.

 1939 – S-a născut la Tighina, azi in Republica Moldova, Emil Constantinescu, fost președinte al României intre anii 1996-2000.

Advertisement

1942 – La Stalingrad a început contraofensiva Armatei Roșii sovietice împotriva forțelor Germaniei Naziste.

1942 – S-a născut Calvin Klein, designer de modă parizian.

1946 – În România, au avut loc primele alegeri parlamentare postbelice, în urma cărora Blocul Partidelor Democrate, însemnând PCdR, PSDR, Frontul Plugarilor, Partidul Național Liberal Tătărăscu, Uniunea Patrioților, PNŢ – Anton Alexandrescu și Comitetul Democrat Evreiesc, au obținut 378 de mandate de deputat, în vreme ce opoziției îi reveneau doar 36.

1954 – Printul Rainier al III-lea de Monaco inaugurează Tele Monte Carlo, cel mai vechi post privat de televiziune din Europa.

1961 – S-a născut actrița americană Meg Ryan; („Nopți albe în Seatle”).

Advertisement

 1962 – S-a născut Jodie Foster, actriță americană.

1969 – Programul Apollo – Apollo 12 – astronauții Charles Conrad şi Alan Bean aselenizează în Oceanul Furtunilor și devin cei de-ai treilea respectiv patrulea dintre oamenii care au pășit pe Lună.

1979 – A început Congresul al XII-lea al PCR, la care Constantin Pîrvulescu, unul din fondatorii partidului, a protestat în plen față de cultul personalității creat în jurul familiei Ceaușescu.

1985 – Președintele Statelor Unite ale Americii, Ronald Reagan, și liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, s-au întâlnit pentru prima dată la Summitul de la Geneva (Sfârșitul Războiului Rece)

1987 – Doina Cornea și fiul ei, Leontin Iuhas, au fost arestați pentru distribuirea de manifeste de solidarizare cu muncitorii brașoveni – Revolta anticomunistă de la Brașov (15 noiembrie 1987)

Advertisement

1990 – Președintele Ion Iliescu a participat la reuniunea la nivel înalt a CSCE de la Paris, reuniune care a marcat sfârșitul “războiului rece”.

1991 – România a aderat la Mișcarea francofonă.

1992 – Camerele reunite ale Parlamentului au dat votul de încredere noului Guvern.

1996 – Victor Ciorbea, primar general al Capitalei, a fost desemnat de BCCC al PNTCD pentru funcția de prim-ministru.

 1996 – Statele Unite și-au exercitat dreptul de veto împotriva realegerii secretarului-general al Națiunilor Unite, Boutros Boutros-Ghali, pentru un al doilea mandat.

Advertisement

1998 – Tabloul lui Vincent van Gogh, “Portretul artistului fără barbă”, este vândut la licitație pentru suma record de 71,5 milioane de dolari.

1999 – Republica Populară Chineză lansează prima sa nava spatială – Shenzhou 1.

 2001 – Organizația pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a anunțat victoria oficială în primele alegeri libere după războiul din fosta Iugoslavie a Ligii Democratice din Kosovo (LDK) și a naționalistului albanez moderat Ibrahim Rugova, care a obținut 46,29 de procente în alegerile legislative.

2004 – A încetat din viață John Robert Vane, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină.

 2005 – Albert al II-lea a fost proclamat principe al Monaco.

Advertisement

 2014 – A murit Mike Nichols, regizor de film german (n 1931)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Curiozități și Istorie

La Rinconada: Orașul de pe acoperișul lumii

Published

on

Ascuns în inima munților Anzi din Peru, La Rinconada reprezintă o minune a rezistenței umane. Acest oraș minier se află la o altitudine impresionantă de peste 5100 de metri deasupra nivelului mării, ceea ce îl face cea mai înaltă așezare permanentă locuită de pe planetă. Aici, aerul este atât de rarefiat încât oxigenul ajunge la mai puțin de jumătate din cantitatea obișnuită de la nivelul mării, provocând oboseală constantă, dureri de cap și dificultăți de respirație pentru oricine nu este obișnuit cu astfel de condiții.

Locuit de zeci de mii de oameni atrași de zăcămintele bogate de aur, La Rinconada a crescut rapid dintr-un mic sat minier într-o comunitate vibrantă, dar dură. Temperaturile scad adesea sub zero grade, iar iernile aduc ninsori abundente și vânturi tăioase. Viața cotidiană se învârte în jurul exploatărilor miniere, unde bărbații coboară în galerii periculoase pentru a extrage prețiosul metal, în timp ce familiile se adaptează la un mediu lipsit de conforturi moderne: fără sistem de canalizare organizat, cu apă provenind din lacuri glaciare și cu străzi acoperite de noroi sau zăpadă.

Totuși, rezidenții demonstrează o forță incredibilă, formând comunități strânse și păstrând tradiții andine vechi. La Rinconada nu este doar un record geografic, ci o dovadă vie a capacității omului de a supraviețui și a prospera în cele mai ostile condiții imaginabile, aproape de cer, unde pământul se întâlnește cu norii. O vizită aici înseamnă o lecție profundă despre limitele corpului uman și puterea voinței.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Curiozități și Istorie

Tragedia de la Mayerling: Ultima noapte a prințului rebel și a iubitei sale de 17 ani

Published

on

În zorii întunecați și reci ai zilei de 30 ianuarie 1889, în inima pădurilor din apropierea Vienei, cabana de vânătoare de la Mayerling devenise mormântul a doi îndrăgostiți disperați. Servitorii care au intrat în cameră au descoperit o imagine care avea să cutremure întregul imperiu: pe pat zăcea trupul neînsuflețit al arhiducelui Rudolf, prinț moștenitor al Austro-Ungariei, în vârstă de treizeci de ani, alături de cel al tinerei baronese Maria Vetsera, o fată de doar șaptesprezece primăveri, cu frumusețea ei sălbatică și ochii plini de patimă.

Rudolf, singurul fiu al împăratului Franz Joseph și al legendarei împărătese Elisabeta, cunoscută lumii drept Sisi, era un om sfâșiat între datorie și dorințe. Cultivat, inteligent, liberal în gândire, el se simțea închis în cușca rigidă a curții de la Hofburg. Căsătoria sa cu prințesa Stéphanie a Belgiei fusese una rece, lipsită de pasiune, iar relațiile tensionate cu tatăl său autoritar îl împinseseră spre depresie și idei sumbre.

În vara anului 1888 o întâlnise pe Maria Vetsera, numită afectuos Mary, nepoata unui baron maghiar bogat și o tânără obsedată de ideea unei iubiri absolute, devastatoare. Scrisorile lor, descoperite ulterior, dezvăluiau o pasiune mistuitoare și planuri disperate de evadare din lumea care îi sufoca. Însă Rudolf știa că un divorț era imposibil, iar o căsătorie cu amanta sa, de neconceput.

În noaptea de 29 spre 30 ianuarie, după o cină liniștită în cabană, cei doi au ales să pună capăt vieții împreună. Rudolf a împușcat-o mai întâi pe Maria, care acceptase de bunăvoie sfârșitul, apoi și-a îndreptat arma spre propria tâmplă. Ultimele sale scrisori de adio, adresate mamei, surorii și câtorva apropiați, vorbeau despre o „plecare voluntară” și despre imposibilitatea de a trăi mai departe în lumea care îl înăbușea.

Advertisement

Curtea imperială a încercat să ascundă adevărul: s-a vorbit inițial despre un atac de cord al prințului, apoi despre o moarte accidentală la vânătoare. Abia după câteva zile s-a recunoscut sinuciderea, dar numele Mariei Vetsera a fost șters cu grijă din comunicatele oficiale. Trupul ei a fost îmbrăcat în grabă, așezat în picioare într-o trăsură și dus noaptea la mănăstirea Heiligenkreuz, pentru a se evita orice scandal.

Tragedia de la Mayerling a rămas una dintre cele mai dureroase răni ale dinastiei de Habsburg. Rudolf fusese ultima speranță a unui imperiu care se clătina; moartea sa a grăbit, simbolic și real, prăbușirea monarhiei dualiste la doar câteva decenii distanță. Iar povestea celor doi îndrăgostiți care au ales moartea în locul separării continuă să fascineze și să înduioșeze, ca un ultim strigăt al romantismului în fața unei lumi care se îndrepta implacabil spre secolul al XX-lea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Curiozități și Istorie

Mica bijuterie portocalie a pădurilor tropicale: Ciocănitoarea cu burtă portocalie

Published

on

Ciocănitoarea cu burtă portocalie (Dicaeum trigonostigma) este una dintre cele mai fermecătoare păsări mici din regiunile tropicale ale Asiei de Sud-Est. Cu o lungime de doar 8-9 centimetri, această specie aparține familiei păsărilor care se hrănesc cu flori și fructe, fiind răspândită în țări precum Indonezia, Malaezia, Thailanda, Filipine, Brunei și Singapore.

Masculul adulte impresionează prin coloritul viu: partea superioară a corpului este de un albastru-închis sau gri-albăstrui, cu o burtă portocalie intensă care contrastează frumos cu gâtul alb și capul negricios. Femela este mai puțin strălucitoare, cu nuanțe de gri-oliv pe spate și o burtă galben-portocalie mai palidă. Ciocul scurt și ascuțit este perfect adaptat pentru a extrage nectarul din flori.

Aceste păsări trăiesc în păduri umede de câmpie, păduri de mangrove și zone montane subtropicale, preferând marginile pădurilor și locurile cu vegetație densă. Sunt foarte active și agile, zburând rapid de la o floare la alta, adesea planând pentru a sorbi nectarul, ceea ce le face importante pentru polenizarea plantelor. Dieta lor include în principal nectar, fructe mici și boabe, dar consumă și insecte sau păianjeni pentru un plus de proteine.

Comportamentul lor este vioi și curios; se mișcă neobosit prin coronamentul arborilor, emițând sunete ascuțite și repetate pentru a comunica. Cuibul, țesut din fibre vegetale și pânze de păianjen, este suspendat de crengi subțiri și are formă de pară, cu o intrare laterală pentru protecție.

Advertisement

Deși nu este amenințată cu dispariția, populația sa depinde de păstrarea habitatelor forestiere intacte. Ciocănitoarea cu burtă portocalie rămâne un simbol al vitalității și culorilor vii din ecosistemele tropicale, o adevărată bucurie pentru observatorii de păsări care ajung în zonele sale native

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading