IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:
1370 – Cruciada Nordului: Armata Marelui Ducat al Lituaniei și Cavalerii Teutoni se ciocnesc în Bătalia de la Rudau.Cronicarul teuton Wigand din Marburg și Cronica Livoniana a lui Hermann de Wartberge relatează că lituanienii au suferit o grea înfrângere.
1371 – A decedat Țarul bulgar Ioan Alexandru
1411 – Musa Celebi, unul din fiii sultanului Baiazid devine cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân, sultan al Imperiului Otoman. Mircea îl ajută pe Musa cu o armată condusă de nepotul său Dan, grație căreia acesta îl bate în 1411 pe rivalul său Soleiman și se proclamă sultan.
1591 – S-a născut Jose de Ribera, pictor și gravor spaniol.
1600 – Filosoful italian Giordano Bruno, cunoscut susținător al heliocentrismului și al ideii de infinitate a universului, condamnat de Inchiziția Romană pentru erezie, a fost ars pe rug.
1673 – A murit Moliere (Jean Baptiste Poquelin), dramaturg francez, autor a numeroase piese în versuri sau proză, în care a ridiculizat tarele societăţii contemporane lui (“Avarul”, “Mizantropul”, ”Burghezul gentilom”) (n. 15 ianuarie 1622)
1753 – În Suedia s-a trecut de la calendarul iulian, la calendarul gregorian, 17 februarie devenind 1 martie.
1803 – S-a născut Edgar Quinet, istoric, scriitor, filozof francez profund atașat de poporul roman (m.27 martie 1875).
1845 – S-a născut Infanta Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei și mama regelui Ferdinand al României.
1850 – Domnitorul Barbu Ştirbei a dat ofisul domnesc privind organizarea şcolilor din Ţara Românească. A ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848 si a îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani.
