Ziua de 11 noiembrie reprezintă unul dintre momentele definitorii ale istoriei secolului XX, marcată de semnarea Armistițiului de la Compiègne în 1918, la ora 11:00, în cea de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni. Acest act a pus capăt oficial luptelor din Primul Război Mondial pe Frontul de Vest, după patru ani de conflict devastator care a cauzat peste 20 de milioane de morți și răniți.
1215 – Al patrulea Conciliu de la Lateran se reunește la initiativa papei Innocentiu al III-lea. Timp de trei săptămâni, pana la 30 noiembrie 1215, sunt luate numeroase decizii menite sa întărească rolul Bisericii Romei in creștinătate occidentala si este definita doctrina transsubstanţierii, procesul prin care pâinea și vinul se transforma în trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
1493 – Cristofor Columb descoperă în a doua sa călătorie în Antile, Insula Sfântul Martin.
1500 –A fost semnat Tratatul de la Granada, de către Ludovic al XII-lea, rege al Franței (1498-1515), și Ferdinand al II-lea al Aragonului (1479-1516), privind împărțirea regatului Neapole.
1572 – Astronomul danez Tycho Brahe a observat pentru prima dată o “stea nouă”, ce se numea Casiopeea B sau Noua Casiopee 1572, una dintre multele supernove observate în Galaxia Calea Lactee.
1620 – Corabia Mayflower, care a adus primii emigranți englezi în America de Nord, a ancorat la Cape Cod.
1673 – A avut loc Bătălia de la Hotin, parte din Războiul polonez-otoman din 1672–1676.
1675 – Gottfried Leibniz a folosit pentru prima oară calculul integral pentru găsirea ariei de sub graficul unei funcții.
1748 – S-a născut Regele Carol al IV-lea al Spaniei; (d. 1819).
1784 – În timpul răscoalei țărănești conduse de Horea, Cloșca și Crișan în Transilvania, țăranii din Zarand cer desființarea nobilimii și împărțirea moșiilor acesteia.
1821 – S-a născut prozatorul rus Feodor Dostoievski, cunoscut pentru celebrele sale romane “Crimă și pedeapsă” – 1866, “Frații Karamazov” – 1880 și “Idiotul” – 1868; (m. 9 februarie 1881).
1869 – (30 octombrie s.v.) S-a născut medicul român Nicolae Păulescu, descoperitorul pancreinei (insulina), membru de onoare post-mortem al Academiei Române; (m. 19 iulie 1931).
1885 – S-a născut George Patton, general american renumit din cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru campaniile din Africa de Nord și Sicilia; (d. 21.12.1945).
1918 – În pădurea de la Compiègnere are loc semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918, încetează ostilitățile Primului Război Mondial.
1924 – Este inaugurat Monumentul Unirii de la Cernăuți, în prezența regelui Ferdinand al României, a reginei Maria şi a primului ministru Ionel I.C.Brătianu.
1933 – Apare la București, România, revista săptămânala politico-literar-teatrală și de artă “Cuvântul liber”, sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Branişte.
1940 – După ce Uniunea Sovietica a cotropit in 28 iunie Basarabia, ca urmare a Pactului Ribentrop-Molotov, administrația sovietică a trecut la neorganizări administrativ-teritoriale.
1944 – Administrația română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord este expulzată de sovietici, care introduc o administrație militară proprie. Măsura este destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra țării.
1946 – Începe procesul conducătorilor și membrilor organizațiilor de rezistenta anticomuniste: Sumanele Negre, Mișcarea națională de Rezistentă, Haiducii lui Avram Iancu și Grupul de Rezistență Sinaia.
1947 – Se dă sentința în procesul Iuliu Maniu. Maniu, în vârstă de 75 de ani, este condamnat la închisoare pe viață împreună cu vicepreședintele PNȚ, Ion Mihalache.
1950 – S-a născut la Slobozia, jud.Ialomița, poetul român Mircea Dinescu, disident anticeausist și luptător în Revoluția anticomunista din 1989.
1962 – A murit Ion I. Nistor, istoric şi om politic român, membru al Comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți pentru Unirea cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”.
1966 – NASA lansează Gemini 12. Echipajul a fost compus din Jim Lovell și Buzz Aldrin.
1970 – A intrat în vigoare Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război şi a crimelor contra umanității.
1974 – S-a născut popularul actor american Leonardo DiCaprio (“Batman Forever”, “Romeo şi Julieta”, “Titanic”).
1995 – A încetat din viață Corneliu Coposu, om politic român, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat.
1998 – Serviciul Roman de Informații (SRI) a intrat in posesia unor documente, microfilme și instalații specifice miniaturizate, descoperite de vameșii portului Constanta într-un container expediat de firma Megapower din SUA.
2001 – China a fost acceptată oficial în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) de către cele 142 de state membre, reunite la Doha, în Qatar, pentru cea de-a patra conferință ministerială, după 15 ani de negocieri (cele mai lungi negocieri din istoria GATT).
2004 – A încetat din viață Yasser Arafat, lider palestinian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace alături de liderii israelieni Ytzak Rabin și Shimon Perez; (n. 24 august 1929).
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.