Curiozități și Istorie
Semnificația istorică a zilei de 1 decembrie
Curiozități și Istorie
Jacana – Dansatoarea care păzește mlaștinile tropicale
În mijlocul mlaștinilor tropicale, acolo unde apa abia dacă ține greutatea unui om, o pasăre aparent fragilă sfidează orice lege a greutății: jacana. Cu picioare subțiri cât bețele și degete lungi cât nuca, ea pășește ușor peste frunzele de nuferi și peste covorul verde plutitor ca și cum ar dansa pe apă. Dar frumusețea aceasta ascunde un rol uriaș, fără de care întreaga mlaștină s-ar prăbuși.
Jacana este grădinarul nevăzut al apelor tropice. Ciocul ei ascuțit și lung scormonește neobosit în noroi și printre rădăcinile plantelor acvatice, vânând larve de țânțari, melci și mici nevertebrate. Fără ea, acești melci și larve s-ar înmulți exploziv și ar devora în câteva săptămâni toate frunzele tinere de nuferi, salvinia și alte plante care plutesc la suprafață. Odată distrus covorul verde, soarele fierbinte ar pătrunde până la fundul apei, ar supraîncălzi totul și ar ucide peștii și broaștele care depind de umbra răcoroasă. Mlaștina s-ar transforma rapid într-un bazin mort și fierbinte.
Mai mult, când jacana își face cuibul direct pe frunzele plutitoare, ea alege doar locurile unde vegetația este prea deasă. Prin greutatea ouălor și a puilor, frunzele se scufundă ușor și forțează plantele să crească mai viguros în lături, împiedicând formarea unor „insule” compacte care ar bloca lumina și oxigenul în adâncuri. Astfel, pasărea menține echilibrul perfect între lumină și umbră, între apă deschisă și vegetație plutitoare.
Chiar și felul ei unic de a crește puii contribuie la sănătatea mlaștinii. Masculul, cel care poartă puii sub aripi și îi duce în siguranță, aleargă zilnic kilometri întregi peste nuferi. Aceste alergări constante împiedică acumularea de alge și de resturi vegetale care altfel ar putrezi și ar consuma tot oxigenul din apă.
Mică, colorată și aparent neînsemnată, jacana este de fapt inima care bate în ritmul mlaștinii. Fără pașii ei ușori și fără ciocul ei harnic, covorul verde care acoperă apele tropicale s-ar rupe în bucăți, iar una dintre cele mai bogate lumi vii de pe pământ s-ar scufunda în tăcere și moarte. Dansatoarea cu degete de vrăjitoare este, de fapt, cel mai important paznic al mlaștinilor tropicale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Curiozități și Istorie
Flacăra neagră-portocalie a munților – muscarul negru și portocaliu
În pădurile dese și umede de la altitudini între 700 și 2 000 de metri din Ghatsii de Vest și din câteva lanțuri muntoase izolate din Tamil Nadu și Kerala trăiește una dintre cele mai frumoase și mai puțin cunoscute muște-cuiburi din Asia: muscarul negru și portocaliu (Ficedula nigrorufa).
Masculul adult este o apariție spectaculoasă: capul, gâtul, spatele, aripile și coada sunt de un negru lucios, aproape catifelat, în timp ce pieptul, burta și crupionul ard într-un portocaliu-ruginiu intens, ca flacăra. Contrastul este atât de puternic încât pasărea pare pictată cu două culori pure. Femela și puicuța sunt mult mai discrete – măsliniu-cenușii pe spate și galben-pal pe partea inferioară, fără urmele dramatice ale masculului.
Cu o lungime de doar 11–12 cm, este una dintre cele mai mici muște-cuiburi din regiune. Trăiește în subarboretul pădurilor veșnic verzi, în ravene umbroase și în plantațiile vechi de cafea umbrite de copaci înalți. Este o pasăre extrem de activă: vânează insecte zburând scurt de pe un suport și întorcându-se imediat pe același loc, cu mișcări rapide și precise. Coada este ținută adesea ridicată și ușor desfăcută, accentuând culoarea portocalie a crupionului.
Cuibul este o construcție mică și ordonată din mușchi verde, licheni și fibre vegetale, plasată de obicei într-o scorbură mică de copac, într-o crăpătură de stâncă sau chiar în găurile vechi ale ciocănitorilor, la înălțimi mici (1–4 metri). Femela depune 3–4 ouă de culoare crem cu pete ruginii și clocește singură, dar masculul o ajută la hrănirea puilor.
Specia este endemică unei zone foarte restrânse din sud-vestul Indiei și este considerată aproape amenințată din cauza pierderii habitatului: pădurile primare sunt înlocuite rapid cu plantații de ceai, cafea sau cardamom, iar fragmentarea pădurilor face ca populațiile să devină tot mai izolate.
Când masculul stă pe o creangă umbroasă și deschide brusc aripile sau coada, portocaliul său aprins pare o scânteie vie în întunericul pădurii – motiv pentru care localnicii din Kerala îl numesc uneori „pasărea-foc a munților”. Este una dintre acele comori ascunse care amintesc cât de fragilă și de prețioasă este biodiversitatea munților Ghats.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Curiozități și Istorie
Opt zile în iadul verde: Singura supraviețuitoare a prăbușirii din jungla Vietnamului
În noiembrie 1992, Annette Herfkens, o bancheră olandeză de 31 de ani, plină de viață și ambiție, a urcat la bordul unui avion al companiei Vietnam Airlines, alături de logodnicul ei, Willem – bărbatul pe care îl iubise cu pasiune timp de treisprezece ani. Erau în drum spre o vacanță romantică, după luni întregi de despărțire din cauza lucrului în țări diferite. Zborul scurt, de la Ho Chi Minh spre stațiunea Nha Trang, părea o binecuvântare bine-meritată.
Dar soarta a avut alte planuri. Avionul Yak-40, un aparat sovietic vechi, a întâmpinat vreme rea și s-a prăbușit violent într-un munte împădurit, în inima junglei vietnameze. Impactul a fost devastator: toți cei 30 de pasageri și membri ai echipajului au murit pe loc sau în orele următoare, inclusiv Willem, dragostea vieții ei. Annette s-a trezit prinsă în epavă, cu corpul sfâșiat de răni grave – fracturi multiple la șold și picioare, maxilarul rupt, un plămân găurit și cangrenă care amenința să-i ia viața.
Imobilizată, înconjurată de trupuri neînsuflețite, fără mâncare sau apă curentă, Annette a trebuit să înfrunte singurătatea absolută și durerea cumplită timp de opt zile întregi – 192 de ore de coșmar. A supraviețuit doar cu apă de ploaie colectată în frunze și cu o voință de fier, refuzând să se lase pradă disperării. A acceptat pierderea lui Willem, a meditat la viață și moarte, și a găsit în ea o forță nebănuită. Când un polițist vietnamez a descoperit-o în sfârșit, crezând inițial că este un spirit, Annette era încă în viață – singura supraviețuitoare a tragediei.
După salvare, drumul ei nu a fost ușor: spitalizare lungă, recuperare dureroasă, apoi o viață nouă în America, cu o căsătorie, copii (unul diagnosticat cu autism) și alte încercări grele. Dar lecțiile din junglă au transformat-o: a învățat să accepte pierderile, să trăiască în prezent și să găsească frumusețe în suferință. Astăzi, Annette vorbește lumii despre reziliență, transformând trauma într-o sursă de inspirație. Povestea ei ne amintește că, chiar în cele mai întunecate momente, spiritul uman poate învinge imposibilul.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



