Pe 12 ianuarie 1888, un eveniment meteorologic de proporții istorice a lovit regiunile Marilor Câmpii din Statele Unite ale Americii, schimbând radical viețile a mii de oameni într-o singură zi. Dimineața aceea părea neobișnuit de blândă pentru mijlocul iernii, cu temperaturi care urcaseră până la valori primăvăratice în unele zone, ajungând chiar și la peste 15 grade Celsius în anumite părți ale Dakotei și Nebraskăi. Fermierii, coloniștii și familiile lor, obișnuiți cu ierni aspre, au profitat de această pauză neașteptată a frigului pentru a ieși afară, a lucra câmpurile sau a trimite copiii la școală fără haine groase sau echipament de protecție adecvat. Mulți elevi au plecat spre instituțiile de învățământ din zonele rurale, unde școlile erau adesea mici cabane izolate, fără a bănui ce avea să urmeze.
Brusc, în jurul prânzului, un front rece arctic a coborât dinspre nord-vest cu o viteză amețitoare, aducând cu el rafale de vânt care depășeau 100 de kilometri pe oră, zăpadă fină și pulverizată care reducea vizibilitatea la mai puțin de un metru, și o scădere dramatică a temperaturilor până la minus 40 de grade Celsius sau chiar mai jos în unele regiuni. Această schimbare fulgerătoare a transformat peisajul într-un haos alb, unde pământul plat și întins al câmpiilor devenea o capcană mortală. Oamenii prinși afară se dezorientau rapid, incapabili să găsească drumul spre casă sau spre adăposturi. Mulți au încercat să se adăpostească în grămezi de fân sau în gropi săpate în zăpadă, dar frigul pătrunzător și vântul tăios i-au doborât prin hipotermie.
Dezastrul a fost deosebit de tragic în rândul copiilor, de unde și numele de “viscolul școlii”. Elevii care fuseseră eliberați de la ore chiar în momentul în care furtuna lovea s-au rătăcit pe drumul spre casă, unii dintre ei murind la doar câțiva metri de porțile propriilor locuințe. Povești sfâșietoare au ieșit la iveală ulterior: profesori care au încercat să își salveze elevii legându-i cu frânghii pentru a nu se pierde în viscol, familii întregi înghețate în căruțe, sau supraviețuitori care au povestit cum au supraviețuit îngropându-se sub cadavrele animalelor domestice. Estimările numărului de victime variază, dar se crede că între 235 și 500 de persoane și-au pierdut viața în această furtună care a durat doar câteva ore intense, dar ale cărei efecte s-au resimțit zile întregi. Cele mai afectate state au fost Dakota de Sud, Nebraska, Minnesota și Iowa, unde comunitățile rurale, formate în mare parte din imigranți europeni recent sosiți, au suferit pierderi uriașe în oameni, animale și recolte.
Acest viscol nu a fost doar un capriciu al naturii, ci a avut rădăcini în condițiile meteorologice specifice regiunii. Un sistem de presiune joasă combinat cu un val de aer polar a creat condițiile perfecte pentru o furtună explozivă, iar lipsa unor sisteme de prognoză avansate la acea vreme a amplificat dezastrul. Serviciul meteorologic al armatei americane, care abia începea să se dezvolte, nu a putut emite avertizări eficiente, lăsând populația complet nepregătită. Impactul economic a fost devastator: mii de capete de vite au pierit, distrugând mijloacele de subzistență ale fermierilor, iar reconstrucția a durat ani de zile. Multe familii au fost nevoite să abandoneze fermele și să se mute în orașe, accelerând urbanizarea în regiune.
Lecțiile învățate din această tragedie au fost profunde și de lungă durată. Viscolul din 1888 a subliniat necesitatea unor sisteme mai bune de prognoză și avertizare meteorologică, contribuind la dezvoltarea Serviciului Național de Meteorologie în Statele Unite. A inspirat, de asemenea, povești și legende locale, fiind menționat în literatură și memorii ca un exemplu al rezilienței umane în fața forțelor naturii. Chiar și astăzi, acest eveniment servește ca un memento al vulnerabilității în fața schimbărilor climatice bruște, amintindu-ne că o zi aparent liniștită poate ascunde pericole mortale. Prin suferința sa, viscolul școlii a modelat istoria regiunii, transformând-o dintr-un loc al speranțelor pionierilor într-un simbol al prudenței și pregătirii.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.