Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 544

Administrație Locală

Ședință importantă la CJ Călărași: se aprobă bugetul pe trimestrul I și planuri de investiții majore

Published

on

Consilierii județeni sunt convocați în ședință ordinară în data de 30 aprilie 2025, ora 12:00, în sala de ședințe „Mihai Arbagic” din municipiul Călărași, str.1Decembrie 1918, nr. 1.
Ordinea de zi a ședinței este următoarea:
1.Proiect de Hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului Județului Călărași la 31 martie 2025, nr. 7247/17.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.7248/17.04.2025, Raportul Direcției Economice nr.7249/17.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe;
2.Proiect de Hotărâre privind pentru aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate si finanțate de Județul Călărași pentru anul 2025, nr. 7270/17.04.2025,însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.7271/17.04.2025, Raportul Direcției Economice nr.7273/17.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe și Comisia pentru Învățământ, Sănătate, Cultură, Sport;
3.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 105/2008 privind darea în administrare a unor imobile, proprietate publică a Județului Călărași, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, nr. 7178/16.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.7179/16.04.2025, Raportul Direcției Economice nr.7182/16.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe;
4.Proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții finanțat prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” „Modernizarea si reabilitarea drumului județean DJ 211D tronson Cuza Voda-Stefan Voda-DN21, județul Călărași”- faza D.T.A.C. nr.7161/ 2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr. 7159/16.04.2025, Raportul comun al Direcției Tehnice si Direcției de Dezvoltare Regionala si Relații Externe nr. 7160/16.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe și Comisia de Urbanism;
5.Proiect de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 235/2018 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania
Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., a amplasamentului str. Eroilor Revoluției 22 Decembrie 1989 nr. 2-4, municipiul Călărași, județul Călărași și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Corp nou DS+P+5E în incinta Spitalului Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași”, nr. 7391/23.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr. 7392/23.04.2025, Raportul comun al Direcției de Dezvoltare Regionala si Relații Externe și Direcției Tehnice nr. 7393/23.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe și Comisia de Urbanism;
6.Proiect de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 99/2018 privind aprobarea documentației şi indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții ”CORP NOU DS+P+5E IN INCINTA SPITALULUI JUDETEAN DE URGENTA DR. POMPEI SAMARIAN CALARASI”, Faza – Studiu de Fezabilitate, nr. 7398/23.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr. 7400/23.04.2025, Raportul comun al Direcției de Dezvoltare Regionala si Relații Externe și Direcției Tehnice nr. 7402/23.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe și Comisia de Urbanism;
7.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr.244/2023, privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate, al Consiliului Județean Călărași, nr.6684/08.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.6685/08.04.2025, Raportul Direcției Management și Resurse Umane nr.6686/08.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe și Comisia Juridică;
8.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 102/2020 privind înființarea serviciului social cu cazare-locuință protejată pentru victimele violenței domestice Călărași în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al acestuia, nr. 7085/15.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.7087/15.04.2025, Raportul Compartimentului Guvernanță Corporativă și Instituții Publice Subordonate nr.7088/15.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia pentru Învățământ, Sănătate, Cultură, Sport și Comisia Juridică;
9.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 138/2021 privind aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare ale unor servicii din structura organizatorică a D.G.A.S.P.C. Călărași, precum și aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale acestuia, nr. 7091/15.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.7090/15.04.2025, Raportul Compartimentului Guvernanță Corporativă și Instituții Publice Subordonate nr.7093/15.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia pentru Învățământ, Sănătate, Cultură, Sport și Comisia Juridică;
10.Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 143/2020 privind reorganizarea Centrului de Plasament ”Sfântul Ștefan” Perișoru din cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași în Complex de Servicii Sociale Perișoru și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al acestuia, cu modificările si completările ulterioare, nr. 7102/15.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.7104/15.04.2025, Raportul Compartimentului Guvernanță Corporativă și Instituții Publice Subordonate nr.7106/15.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia pentru Învățământ, Sănătate, Cultură, Sport și Comisia Juridică;
11.Proiect de hotărâre privind modificarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, nr. 7115/15.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.7116/15.04.2025, Raportul Compartimentului Guvernanță Corporativă și Instituții Publice Subordonate nr.7117/15.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia pentru Învățământ, Sănătate, Cultură, Sport și Comisia Juridică;
12.Proiect de Hotărâre pentru aprobarea modificării și completării Organigramei și a Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Călărași, nr. 6551/07.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr.6552/07.04.2025, Raportul Compartimentului Sănătate nr.6553/07.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe și Comisia pentru Învățământ, Sănătate, Cultură, Sport;
13.Proiect de Hotărâre pentru aprobarea modificării și completării Organigramei și a Statului de funcții ale Spitalului Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” Călărași, nr.6906/11.04.2025, însoțit de Referatul de aprobare al Președintelui CJC nr.6907/11.04.2025, Raportul Compartimentului Sănătate nr.6909/11.04.2025 ce urmează a fi avizat de Comisia Buget-finanțe și Comisia pentru Învățământ, Sănătate, Cultură, Sport.
14.Diverse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Primăria Municipiului Oltenița anunță sprijin financiar pentru plata facturii de curent

Published

on

Primăria Municipiului Oltenița informează cetățenii că persoanele vulnerabile pot beneficia de un ajutor financiar în valoare de 50 de lei pe lună, destinat acoperirii unei părți din factura de energie electrică. Măsura vine în sprijinul familiilor și persoanelor singure afectate de creșterea costurilor la utilități.

Potrivit informațiilor transmise de Primăria Municipiului Oltenița, de acest sprijin pot beneficia:

  • persoanele singure cu un venit net de cel mult 1.940 lei;

  • familiile care au un venit net de maximum 1.784 lei pe membru de familie.

Pentru întocmirea dosarului, solicitanții trebuie să pregătească mai multe documente, printre care:

  • actele de identitate ale tuturor membrilor familiei și certificatele de naștere pentru copiii sub 14 ani;

  • documente care să ateste veniturile (adeverință de salariu net, cupon de pensie sau șomaj din luna anterioară);

  • o factură recentă de curent, necesară pentru datele tehnice;

  • documente privind locuința: contract de proprietate, închiriere sau comodat.

Dosarul poate fi depus direct la sediul primăriei, unde personalul de specialitate oferă sprijin la completarea cererii și verificarea actelor, sau online, prin platforma oficială epids.mmunii.ro.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Ștefan Stan, numit director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Călărași

Published

on

Începând cu data de 1 ianuarie a.c., Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Călărași are un nou director. În urma ordinului emis de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ștefan Stan a fost numit în această funcție de conducere.

Noul director al CJAS Călărași este licențiat în științe juridice și deține, totodată, o diplomă de master în dreptul afacerilor. De-a lungul carierei sale, acesta a acumulat experiență atât în mediul privat, cât și în administrația publică.

Pe rând, acesta a fost consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și consilier superior în compartimentul de formare profesională al Direcției pentru Agricultură Județeană Călărași.

În ultima perioadă, înainte de numirea la conducerea CJAS Călărași, Ștefan Stan a făcut parte din Direcția Generală de Control și Antifraudă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, unde a contribuit la activități specifice de verificare și monitorizare a sistemului de asigurări de sănătate.

Advertisement

Numirea sa la conducerea CJAS Călărași vine într-un context în care eficientizarea activității instituției și asigurarea unui management transparent și performant reprezintă obiective importante pentru sistemul de sănătate la nivel județean.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Municipiului Călărași anunță startul plății taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026

Published

on

Primăria Municipiului Călărași informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, că plata impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026 poate fi efectuată începând cu data de 12 ianuarie 2026.

Obligațiile către bugetul local pot fi achitate prin mai multe metode, puse la dispoziție pentru a facilita accesul contribuabililor. Plata se poate realiza prin decontare bancară, în numerar sau cu cardul bancar la punctele de încasare din cadrul instituției, dar și online, prin aplicațiile AVANSIS Online, AVANSIS Mobile sau prin Sistemul Național de Plată Online-Ghișeul.ro. Autoritatea locală precizează că aceste aplicații oferă un nivel ridicat de siguranță privind confidențialitatea datelor personale.

Pentru cei care aleg să își achite integral obligațiile fiscale până la 31 martie 2026, Primăria acordă o bonificație de 10% pentru impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 241/2025.

Totodată, administrația locală reamintește că neplata la termen atrage majorări de întârziere de 1% pe lună sau fracțiune de lună, calculate începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la stingerea integrală a sumei datorate.

Advertisement

Un alt termen important vizează depunerea rapoartelor de evaluare a clădirilor deținute de persoane fizice și juridice. Acestea pot fi depuse până la 31 martie 2026, în vederea aplicării prevederilor Codului Fiscal.

În ceea ce privește relația directă cu publicul, Primăria Municipiului Călărași funcționează după următorul program:

  • Luni – Joi:

    • 08:30 – 14:00 – constatare, impunere, urmărire și executare silită;

    • 08:00 – 16:00 – încasarea creanțelor bugetare;

  • Vineri:

    • 08:30 – 13:00 – constatare, impunere, urmărire și executare silită;

    • 08:00 – 13:30 – încasarea creanțelor bugetare.

Reprezentanții administrației locale încurajează utilizarea metodelor online de plată, ca alternativă rapidă și eficientă, menită să reducă timpul de așteptare și aglomerația la ghișee.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading