Se strică vremea! O furtună puternică din Bulgaria va ajunge deasupra județului Calarasi cu ploi torențiale și vânt puternic

Atenție, vremea se schimbă! Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Călărași
Atenție, vremea se schimbă! Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Călărași

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași avertizează populația că o furtună formată în Bulgaria traversează Dunărea și ajunge, în următoarele minute, în județul nostru.

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting COD GALBEN, valabilă duminică, 31 august 2025, între orele 14:05 – 15:30.

🌩️ Fenomene prognozate:

  • averse torențiale (15–25 l/mp),
  • descărcări electrice frecvente,
  • rafale de vânt puternice (50–70 km/h), posibil vijelie,
  • grindină de mici dimensiuni.

📍 Localitățile vizate includ: municipiul Călărași, Modelu, Borcea, Dragalina, Roseți, Jegălia, Spanțov, dar și alte comune din centrul și sudul județului.

Autoritățile recomandă oamenilor să evite deplasările în această perioadă, să nu se adăpostească sub copaci și să își protejeze bunurile.

ISU Călărași anunță că rămâne în alertă pentru a interveni în caz de urgență.

Furtuna se deplasează rapid dinspre sud și este așteptată să lovească puternic zonele de graniță cu Bulgaria, urmând să afecteze treptat mai multe localități din județ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss