Consiliul Județean Călărași va supune aprobării, în ședința ordinară de joi, 31 iulie 2025, un proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcții și completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Spitalului de Pneumoftiziologie Călărași.
Concret, este propusă transformarea unui post vacant de operator control date I (M) într-un post de administrator II (M), în cadrul Compartimentului Aprovizionare, Achiziții și Transport. Potrivit documentației înaintate de conducerea spitalului, modificarea este necesară pentru eficientizarea activităților logistice și administrative ale unității medicale, în contextul în care lipsa unui administrator a dus la disfuncționalități în gestionarea activităților non-medicale și a personalului auxiliar.
„Spitalul se confruntă cu provocări administrative și logistice ce necesită o coordonare eficientă și un management riguros. Transformarea acestui post este esențială pentru asigurarea unui cadru funcțional eficient”, se arată în referatul de aprobare semnat de președintele Consiliului Județean, ec. Vasile Iliuță.
Modificările propuse sunt în concordanță cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 1224/2010 privind normativul de personal pentru asistența medicală spitalicească și nu presupun depășirea bugetului deja aprobat pe anul 2025.
În plus, proiectul prevede completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al spitalului cu atribuțiile noului post de administrator. Printre responsabilitățile acestuia se numără coordonarea activității gospodărești, supravegherea condițiilor de muncă și protecția muncii, gestionarea actelor de personal auxiliar, optimizarea stocurilor, participarea la inventarieri și monitorizarea funcționării mijloacelor de transport și a aparaturii din dotare.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.