Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 14°C | Anul XI Nr. 536

Știri

SE PRELUNGEȘTE DIN NOU STAREA DE URGENȚĂ ÎN ROMÂNIA?! PE CE DATĂ VA REVENI VIAȚA NOASTRĂ LA NORMAL

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a emis decretul prin care starea de urgență la nivelul României s-a prelungit cu încă 30 de zile, în contextul pandemiei de coronavirus, iar foarte mulți români se întreabă când vor putea reveni la o viață normală. Măsurile restrictive sunt, însă, necesare, pentru a se încerca limitarea răspândirii infecției cu COVID-19, iar în astfel de condiții – și ținând cont că numărul pacienților infectați este în creștere, din păcate – nu este exclus ca starea de urgență să fie prelungită cu încă 30 de zile.

Asta ar însemna că România se poate afla în stare de urgență până pe data de 15 mai, iar măsurile restrictive în ceea ce privește circulația persoanelor și distanțarea socială vor fi menținute. Chiar dacă românii își doresc o relaxare a restricțiilor, acestea nu pot fi luate atâta vreme cât pericolul reprezentat de COVID-19 este o amenințare permanentă. Și, la nivel european, autoritățile au avertizat că relaxarea acestor măsuri – nu numai în ceea ce privește România, ci și alte țări afectate de pandemia de coronavirus – poate ducem, din nou, la o creștere nedorită a numărului pacienților infectați.

Advertisement

„Măsurile restrictive introduse de statele membre au fost necesare pentru a întârzia răspândirea epidemiei și pentru a atenua presiunea exercitată asupra sistemelor de sănătate („aplatizarea curbei”). Aceste măsuri s-au bazat pe informațiile disponibile în ceea ce privește caracteristicile epidemiologiei bolii și au urmat o abordare precaută. Datorită acestor măsuri s-a câștigat timp prețios pentru pregătirea sistemelor de sănătate ale statelor membre, pentru achiziționarea produselor esențiale, precum echipamente individuale de protecție, echipamente de laborator și ventilatoare pulmonare, inclusiv la nivelul UE, și pentru lansarea activităților de dezvoltare a vaccinurilor și a eventualelor tratamente”, se arată îmtr-un plan al UE care conține reomandări referitoare la relaxarea măsurilor restrictive, potrivit digi24.ro.

Criterii pentru relaxarea măsurilor restrictive în contextul pandemiei de coronavirus

Țările care doresc o relaxare a măsurilor restrictive ar trebuie să țină cont, transmit reprezentanții Uniunii Europene, de trei seturi de criterii extrem de importante.

„1. Criterii epidemiologice, care arată că răspândirea bolii a scăzut semnificativ și s-a stabilizat pe o perioadă îndelungată. Indicii în acest sens pot fi, de exemplu, o scădere neîntreruptă a numărului de noi infectări, de spitalizări și de pacienți aflați la terapie intensivă;

2. Capacitatea suficientă a sistemului de sănătate, indicată, de exemplu, de rata de ocupare în unitățile de terapie intensivă, numărul adecvat de paturi de spital, accesul la produsele farmaceutice necesare în unitățile de terapie intensivă, reconstituirea stocurilor de echipamente, accesul la îngrijiri, în special pentru grupurile vulnerabile, disponibilitatea structurilor de asistență medicală primară, precum și personal suficient care să aibă competențele adecvate pentru îngrijirea pacienților externați din spitale sau izolați la domiciliu, precum și competențele necesare pentru a ridica măsurile de izolare (de exemplu, testare). Acest criteriu este esențial deoarece indică faptul că diferitele sisteme naționale de sănătate pot face față creșterilor viitoare ale numărului de cazuri după ridicarea măsurilor. În același timp, este din ce în ce mai probabil ca spitalele să se confrunte cu întârzieri în ceea ce privește intervențiile elective care au fost amânate temporar în perioada de vârf a pandemiei; de aceea, sistemele de sănătate ale statelor membre trebuie să își fi recuperat suficientă capacitate în general, nu doar în ceea ce privește gestionarea COVID-19;

3. Capacitatea de monitorizare adecvată, inclusiv capacitatea de testare la scară largă necesară pentru a detecta și monitoriza răspândirea virusului, combinată cu depistarea contactelor și cu posibilitățile de izolare a persoanelor în cazul reapariției și răspândirii în continuare a infecțiilor. Testele de detectare a anticorpilor, atunci când vor fi confirmate în mod specific pentru COVID-19, vor furniza date complementare privind proporția populației care a depășit cu succes boala și vor măsura, în cele din urmă, imunitatea dobândită. Statele membre sunt cele care trebuie să decidă, în funcție de propriile lor structuri, la ce nivel ar trebui evaluată respectarea criteriilor de mai sus”, precizează documentul UE, potrivit sursei citate mai sus.

Advertisement

sursa: cancan.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Recuperarea după chiuretaj parodontal – recomandările specialiștilor pentru o vindecare corectă

Published

on

Chiuretajul parodontal este una dintre cele mai importante proceduri din tratamentul bolii parodontale, o afecțiune care afectează tot mai mulți adulți și care, netratată, poate duce la pierderea dinților.

Boala parodontală apare atunci când inflamația gingivală avansează și distruge osul care susține dinții. Pentru a preveni complicațiile, medicul stomatolog recomandă efectuarea chiuretajului parodontal — o intervenție care curăță în profunzime pungile parodontale și elimină bacteriile responsabile de inflamație.

Această procedură poate fi realizată în câmp închis (fără incizie) sau în câmp deschis (cu acces direct la rădăcina dintelui). Scopul său este de a îndepărta tartrul subgingival și de a permite gingiei să se vindece și să se reatașeze natural la dinte. Într-o clinică dentară modernă, chiuretajul se efectuează cu instrumente fine și tehnologii minim invazive, pentru a asigura confortul pacientului.

Primele zile după intervenție
După chiuretaj, pacienții pot resimți o ușoară sensibilitate sau o inflamație locală. Dentistul recomandă aplicarea compreselor reci pe obraz, administrarea tratamentului antiinflamator și repaus. Este important să se evite efortul fizic intens, băuturile fierbinți și atingerea zonei tratate.

Advertisement

În următoarele două zile, gingiile rămân sensibile, dar inflamația începe să se reducă. Alimentația trebuie să fie moale — supe, piureuri, alimente la temperatură moderată — iar clătirile cu apă de gură antiseptică se fac doar la recomandarea medicului stomatolog.

Evoluția vindecării
După trei zile, majoritatea pacienților observă o ameliorare semnificativă. Durerea dispare, iar gingia începe procesul de regenerare. Este importantă menținerea unei igiene orale atente, evitând totuși zona tratată.

În ziua a patra și a cincea, inflamația se retrage aproape complet, iar gingia capătă o culoare roz deschis. Medicul stomatolog atrage atenția că o ușoară mobilitate a dinților poate apărea temporar – un efect normal al curățării în profunzime.

După o săptămână
La finalul primei săptămâni, gingia este aproape complet vindecată. Respirația devine mai proaspătă, iar disconfortul dispare. Este momentul potrivit pentru o vizită de control la clinica stomatologică, unde medicul stomatolog verifică starea țesutului și evoluția vindecării.

Dacă a fost realizat chiuretaj în câmp deschis, medicul poate îndepărta firele de sutură. De asemenea, pot fi recomandate igienizări profesionale periodice pentru prevenirea recidivei.

Advertisement

Recomandări generale
– Evită fumatul și consumul de alcool în perioada de recuperare;
– Nu lua aspirină pentru durere – poate crește riscul de sângerare;
– Alege o alimentație bogată în vitamine și antioxidanți;
– Respectă igiena orală zilnică, cu o periuță moale și apă de gură antiseptică;
– Nu amâna controlul de la clinica dentară, mai ales dacă apar simptome precum sângerare persistentă, umflături sau durere accentuată.

Perspective moderne în tratamentele parodontale
În ultimii ani, tot mai multe clinici stomatologice din România adoptă abordări interdisciplinare, bazate pe colaborarea între dentist, parodontolog și igienist. Acest model de lucru contribuie la rezultate mai rapide și stabile.

În Călărași, pacienții au acces la servicii moderne de profilaxie și tratamente parodontale realizate de medici cu experiență. Printre centrele specializate în astfel de proceduri se numără și Clinica Dr. Ardeleanu, unde echipa medicală oferă soluții personalizate pentru sănătatea gingiilor și menținerea danturii pe termen lung.

Medicii din cadrul clinicii atrag atenția că succesul unui chiuretaj parodontal nu depinde doar de tehnică, ci și de implicarea pacientului în procesul de igienă și controalele periodice.

Chiuretajul parodontal este o procedură simplă, dar cu beneficii majore atunci când este realizată corect și urmată de o îngrijire atentă. Prin colaborarea cu un medic stomatolog experimentat și prin vizite regulate la clinica stomatologică, sănătatea gingiilor și a dinților poate fi menținută pe termen lung.

Advertisement

Pentru evaluări periodice și recomandări personalizate, se recomandă consultarea unui stomatolog cu experiență în tratamente parodontale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ANAF intră din nou pe fir! Saloanele de evenimente, luate la bani mărunți după ce au ascuns veniturile din nunți și botezuri

Published

on

ANAF intră din nou pe fir! Saloanele de evenimente, luate la bani mărunți după ce au ascuns veniturile din nunți și botezuri

ANAF pornește un nou val de controale în industria evenimentelor, acolo unde inspectorii spun că au descoperit discrepanțe mari între banii care circulă și sumele declarate la stat. De la 10 noiembrie, peste 80 de firme din toată țara vor fi verificate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

După campania de prevenție din vară, mai multe saloane și firme de organizare de evenimente au început să se conformeze voluntar. Datele arată o creștere cu peste 16% a sumelor declarate la buget între iunie și septembrie 2025, față de aceeași perioadă din 2024. Impozitul pe profit a urcat cu aproape 20%, iar TVA-ul declarat a crescut cu 20,32%.

Inspectorii spun că mesajul public al ANAF a dat roade, dar mulți contribuabili tot nu și-au pus afacerile în regulă. Pentru ei urmează controale amănunțite, bazate pe date din sistemele electronice RO e-Factura și RO e-case de marcat.

Ținta principală: organizatorii de nunți, botezuri și petreceri corporate care nu emit bonuri și nu declară integral veniturile. Verificările vor urmări dacă s-au emis documente justificative pentru sumele încasate și dacă au fost plătite taxele pentru personalul implicat.

Advertisement

ANAF anunță că acțiunile nu vor afecta desfășurarea evenimentelor și că inspectorii nu vor interveni în timpul petrecerilor. Cei care s-au conformat beneficiază deja de un tratament fiscal mai predictibil, în timp ce firmele care continuă să ascundă veniturile riscă sancțiuni serioase.

Autoritățile spun că scopul acestor controale este corectitudinea, nu blocarea industriei. Totuși, mesajul e clar: „fără artificii fiscale” la nunți, botezuri sau evenimente private.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Locuri de muncă disponibile în județul Călărași: posturi pentru animatori, antrenori de fitness și muncitori necalificați

Published

on

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași anunță noi oferte de angajare valabile în luna noiembrie, disponibile în mai multe localități din județ.

În comuna Ciocănești, se caută reflexoterapeut și funcționar informații clienți, pentru program de 8 ore pe zi.

Societatea Central Playground SRL din Călărași, cu sediul pe strada Sloboziei nr. 4, oferă patru posturi disponibile:

  • 2 animatori,

  • 1 persoană pentru curățenie,

  • 1 recepționer.
    Ofertele sunt valabile până la data de 23 noiembrie 2025.

Tot în Călărași, compania Central Fitness SRL, aflată la aceeași adresă, caută:

Advertisement
  • 2 antrenori de fitness (cu minimum un an experiență),

  • 1 agent servicii clienți,

  • 1 persoană pentru curățenie.
    Contractele sunt nedeterminate, cu normă întreagă, valabile până la 23 noiembrie 2025.

De asemenea, compania Aaylex One SA din Buzău, cu puncte de lucru în județ, are disponibile posturi pentru:

  • 5 muncitori necalificați în localitatea Drăgălina,

  • 1 șef de fermă și 1 șef de echipă în Modelu.
    Aceste oferte sunt valabile până la 29 noiembrie 2025.

TABEL LMV GENERAL pdf SAPTAMANAL 10-16.11.2025