Se pregătesc schimbări la Inspectoratul Școlar Călărași. Roxana Pațurcă: „Am venit să construiesc în educație”

La Călărași, educația nu scapă de presiunea politicului. Potrivit unor surse, după 31 august, data la care îi expiră mandatul, funcția de inspector școlar general ar putea să nu mai fie ocupată de Roxana Natalia Pațurcă, cea care a condus instituția în ultimii aproape patru ani.

În locul ei este vehiculat numele Alinei Tănase, actual inspector școlar, însă pe masa negocierilor există și varianta ca funcția să fie atribuită USR, în cadrul împărțirii politice a posturilor de conducere din teritoriu.

Ce spune Roxana Pațurcă

Contactată de Călărași Press, Roxana Pațurcă a avut un mesaj echilibrat și sincer:

„Am venit în ISJ Călărași să construiesc și să cresc calitatea nivelului de educație și învățământ în județ. Indiferent de persoana care va prelua funcția, alții pot să continue această muncă. Dacă Ministerul Educației va decide ca trebuie să rămân în continuare, bineînțeles că nu am să refuz această propunere care mă onorează.”

Despre zvonurile care circulă în spațiul public, Pațurcă spune clar: Nu am nicio informație oficială despre această situație.

Printre copii, nu doar în birou

Dincolo de discuțiile despre funcție, activitatea Roxanei Pațurcă arată un lucru clar: ea a fost prezentă constant în viața elevilor din județ. În ultimele luni a participat la:

concursuri și simpozioane naționale dedicate creativității și artei;

competiții educaționale despre integritate și anticorupție,

Ultimul Clopoțel la liceele din Călărași, alături de absolvenți și părinți;

târguri și proiecte dedicate antreprenoriatului în școli,

• dar și la evenimente despre dezvoltarea infrastructurii școlare, precum semnarea contractului pentru noua școală din comuna Unirea.

În toate aceste momente, inspectorul general nu a fost doar „oficialul de la prezidiu”. Roxana Pațurcă a vorbit direct cu elevii, i-a felicitat și i-a încurajat să creadă în ei.

„De fiecare dată când mă întâlnesc cu elevii, încerc să le transmit că munca, încrederea și respectul pentru valori sunt cheia unui viitor mai bun. Emoția din ochii lor este cea mai mare răsplată.”

Ce urmează?

Surse apropiate discuțiilor spun că, pe lângă posibila schimbare a conducerii ISJ, se iau în calcul și alte mutări între Inspectorat și Casa Corpului Didactic. Deocamdată, nimic nu este confirmat oficial.

Politicul joacă, educația așteaptă

Indiferent de scenariile politice, un lucru e sigur: copiii și profesorii din județ au nevoie de stabilitate și continuitate.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss