Astăzi, directorul operatorului Ecoaqua SA, Eduard Grama, a fost, din nou, ținta discuțiilor din spațiul public. Bogdan Mihai și Vasile Iliuță au vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre situația ECOAQUA în care Eduard Grama s-ar face vinovat pentru prețul serviciilor de apă-canal. Bogdan Mihai și Vasile Iliuță l-au acuzat pe Eduard Grama că a pierdut controlul asupra situației și că prețul ridicat al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare deranjează cetățenii din județele Călărași și Ialomița.
Bogdan Mihai și Vasile Iliuță au criticat public managementul lui Eduard Grama, susținând că tarifele ridicate afectează cetățenii.
Într-o reacție pentru canalsud.ro, Eduard Grama a contracarat acuzațiile, punând accent pe diferențele intelectuale și profesionale dintre el și Bogdan Mihai. „Cristi Bogdan Mihai are destule treburi de legalizat la spitalul județean sau pe tot ceea ce coordonează în cadrul CJ. Linșajul la care sunt supus de câteva luni bune nu are nici o legătură cu deservicii aduse partidului sau comunității,” a declarat Grama.
Eduard Grama a subliniat că majorarea tarifelor pentru apă și canalizare este stipulată în contractul de finanțare PDD (Programul de Dezvoltare Durabilă), document pe care l-a pus la dispoziția publicului. „Majorarea tarifară a apei este stipulată în contractul de finanțare PDD, pe care îl anexez ca toți cei care încă visează să revină cu picioarele pe pământ,” a explicat el.
Contractul de finanțare, NR. 28/17.06.2024, semnat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și operatorul Ecoaqua SA Călărași, specifică foarte clar că neaplicarea unui tarif unic și a strategiei tarifare poate duce la rezilierea automată a contractului, fără necesitatea unei intervenții judiciare. „În cazul în care Beneficiarul nu aplică prețul/tariful unic și strategia tarifară, AM va putea considera CF reziliat de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței de judecată și fără orice altă formalitate,” se arată în contract.
Grama nu s-a sfiit să-i răspundă lui Bogdan Mihai în stilul caracteristic: „Eu cu Bogdan Mihai nu suntem pe aceeași treaptă de intelect. Și nu e lipsă de modestie. E realitatea. Nu poți să renunți în anul 3 la USAMV ca să te transferi un an la Spiru Haret și după câțiva ani de la ‘absolvire’ să emani deșteptăciunea întruchipată,” a spus Grama.