Scandal în Oltenița: Bărbat de 42 de ani, sub control judiciar după ce și-a amenințat vecinul și i-a distrus ușa apartamentului

Un conflict izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi a degenerat, sâmbătă seară, în violență verbală și distrugeri materiale. Un bărbat de 42 de ani din municipiul Oltenița este cercetat penal după ce s-a dus la ușa unui cunoscut, l-a amenințat cu moartea și i-a avariat ușa apartamentului, provocând panică în bloc.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Călărași, în jurul orei 21:19, un bărbat de 55 de ani a apelat numărul unic de urgență 112 și a anunțat că a fost amenințat cu acte de violență, iar ușa locuinței sale a fost distrusă.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că, în jurul orei 21:00, pe fondul unui conflict mai vechi, agresorul s-ar fi deplasat la domiciliul bărbatului de 55 de ani, l-ar fi amenințat cu moartea și ar fi lovit cu putere ușa apartamentului acestuia, provocând distrugeri vizibile.

Victima a depus plângere penală, iar în urma evaluării riscului de către polițiști, rezultatul a fost negativ. Cu toate acestea, bărbatului i-a fost înmânată anexa 2 a Legii 26/2024, prin care i se oferă posibilitatea de a solicita un ordin de protecție în instanță.

În cauză a fost deschis un dosar penal, iar în urma probatoriului administrat sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de bărbatul agresiv a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc incidentul.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Noi reguli pentru asigurările de sănătate – cine rămâne asigurat fără plată și cine va contribui din august 2025

Începând cu 1 august 2025, Legea nr. 141/2025 introduce măsuri

Peștii Piranha: legende și adevăruri

Peștii piranha, cu reputația lor de prădători feroce, au captivat