Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 546

Știri

Sărbătoarea Învierii Domnului, în liniște și siguranță

Published

on

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști de cult Ortodox, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași s-au dispus măsuri suplimentare de ordine şi siguranţă publică, efectivele fiind suplimentate pentru a fi asigurată o intervenție rapidă.

În perioada 14-17 aprilie a.c., zilnic, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor fi în stradă și vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor și salvarea de vieți.

Prin măsurile de ordine dispuse pentru această perioadă, se urmăreşte asigurarea unei intervenţii rapide şi eficiente ori de câte ori este sesizat un incident sau atunci când situaţia impune.

Precizăm că în Noaptea de Înviere vor fi intensificate activităţile de patrulare, obiectivul principal al polițiștilor fiind siguranța cetățenilor.

Advertisement

Polițiștii rutieri vor acţiona cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier pe drumurile publice din județ, cu scopul de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Totodată, pentru prevenirea manifestărilor antisociale, a infracţiunilor cu violenţă şi  furturilor, o atenţie deosebită este acordată locurilor cu afluenţă de public, unde urmează a se desfăşura slujbe religioase, activităţi cultural-artistice, zone de agrement, dar şi pieţe şi târguri.

De asemenea, în această perioadă, vor fi organizate acțiuni comune pentru combaterea activităților de comerț ilicit.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, iar structurile de poliţie transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, în trenurile de călători, stațiile și triajele de cale ferată.

În caz de urgență sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Advertisement

 

Le dorim tuturor cetățenilor să petreacă în liniște și siguranță și să se bucure, pe deplin, de această perioadă!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Remediu natural pentru disconfortul lombar și sciatică: o băutură simplă, pregătită acasă

Published

on

Durerea sciatică este resimțită în zona lombară și poate iradia spre picior, afectând mersul, statul în picioare și multe activități de zi cu zi. Pentru mulți oameni, această afecțiune devine o sursă constantă de disconfort și limitare.

Deși tratamentele recomandate de specialiști sunt esențiale pentru gestionarea corectă a simptomelor, unele persoane aleg să încerce și variante naturale, ca sprijin complementar. Acestea nu înlocuiesc sfatul medical, dar pot face parte din rutina personală de îngrijire, dacă sunt tolerate și folosite cu prudență.

Simptome frecvent asociate cu durerea sciatică:

  • furnicături la nivelul piciorului
  • accentuarea durerii în poziție șezândă
  • durere persistentă în zona lombară
  • dificultate în menținerea echilibrului
  • durere în zona șoldului, cu iradiere pe picior
  • disconfort în partea inferioară a spatelui

Ingrediente folosite în remediul tradițional:

  • 200 ml lapte
  • 4 căței de usturoi
  • miere (opțional, pentru gust)

Usturoiul zdrobit se fierbe câteva minute în apă, apoi se adaugă laptele și se lasă să dea în clocot împreună. După ce amestecul se răcește, se poate îndulci cu puțină miere. Unele persoane consumă această băutură pe parcursul zilei, considerând că usturoiul are proprietăți cu potențial antiinflamator.

Este important ca orice persoană care se confruntă cu dureri persistente de spate sau sciatică să discute cu un specialist, pentru a primi un diagnostic corect și un plan de tratament adecvat.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ALERTĂ ÎN CĂLĂRAȘI! Copil DISPĂRUT din Coadele, Radovanu. A plecat cu bicicleta și nu s-a mai întors

Published

on

ALERTĂ ÎN CĂLĂRAȘI! Copil DISPĂRUT din Coadele, Radovanu. A plecat cu bicicleta și nu s-a mai întors

Un copil din localitatea Coadele, comuna Radovanu, județul Călărași, este căutat de familie și de comunitate după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor făcute publice de apropiați, băiatul a plecat de la domiciliu cu bicicleta în jurul orei 15:00. De atunci, acesta nu a mai fost văzut, iar familia a alertat cunoscuții și rețelele sociale, lansând un apel urgent către cetățeni.

„Dacă l-a văzut cineva sau are informații despre el, rugăm să anunțe de urgență familia sau autoritățile”, se arată în mesajul distribuit online.

Orice detaliu poate fi esențial pentru găsirea copilului. Cei care pot oferi informații sunt rugați să contacteze imediat Poliția sau să anunțe familia.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Parcuri modernizate, școli puse la punct și cinematografe readuse la viață: agenda Primăriei Călărași pentru 2026

Published

on

Foto CălărașiPRESS.ro/ Marius Dulce, edilul municipiului Călărași

Potrivit unei analize publicate de ziarulimpact.ro, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, își construiește pentru anul 2026 o agendă administrativă centrată pe continuarea investițiilor majore demarate în 2025, dar și pe lansarea unor proiecte noi, cu impact direct asupra calității vieții urbane. Zonele verzi, educația și infrastructura culturală se află în prim-planul priorităților anunțate de administrația locală.

Un capitol important al planurilor pentru anul viitor îl reprezintă proiectele finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, în special cele din aria „verde-albastră”. Municipalitatea vizează modernizarea Parcului Mare, amenajarea falezei și realizarea unei „salbe de parcuri”, adaptate noilor condiții climatice. În acest context, sunt avute în vedere sisteme moderne de irigații, menite să protejeze spațiile verzi afectate în ultimii ani de episoadele repetate de caniculă.

„Vrem să modernizăm Parcul Mare, să facem o faleză și toată salba de parcuri. Anii trecuți am văzut ce înseamnă temperaturile foarte ridicate, iar spațiile verzi au avut de suferit. De aceea trebuie să investim în sisteme de irigații și în modernizarea lor”, a declarat primarul Marius Dulce.

Educația rămâne un alt pilon important al agendei administrative. În 2026 vor continua lucrările la unități de învățământ aflate deja în execuție, printre care Școala „Mihai Viteazul” – corpul B, dar și dotarea acestora cu mobilier și echipamente moderne. Anul precedent, municipalitatea a semnat un contract de peste un milion de lei pentru dotarea laboratoarelor, inclusiv a celor de panificație, precum și a sălilor de sport. În paralel, administrația locală derulează proiecte de eficiență energetică, fiind obținută finanțarea de la Ministerul Energiei pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe mai multe clădiri publice.

Informațiile privind direcțiile de dezvoltare asumate de Primăria Călărași au fost prezentate într-un material recent apărut pe ziarulimpact.ro, care evidențiază și importanța investițiilor în infrastructura culturală. În acest sens, primarul municipiului și-a exprimat dorința de a demara lucrările la Cinematograful Victoria, un obiectiv considerat esențial pentru revitalizarea zonei Parcului Mare și pentru viața culturală a orașului.

Advertisement

„Mi-aș dori foarte mult să începem Cinematograful Victoria. Dacă reușim să obținem finanțarea, ar fi un proiect care ar închide foarte frumos o zonă importantă din Parcul Mare și ar aduce un câștig major pentru comunitate. Ne dorim de foarte mult timp să facem acest lucru. Totul ține de finanțare, dar eu zic că o obținem”, a precizat edilul.

Pe termen mediu, municipalitatea analizează și posibilitatea reabilitării Cinematografului Orizont, printr-un parteneriat transfrontalier cu Bulgaria. Obiectivul declarat este crearea unui centru cultural municipal care să găzduiască proiecții de film, spectacole și evenimente artistice, completând oferta culturală a orașului.

Detaliile referitoare la agenda administrativă a primarului Marius Dulce pentru anul 2026 au fost relatate inițial de ziarulimpact.ro, publicație care a documentat pe larg direcțiile de dezvoltare propuse pentru municipiul Călărași. Prin aceste investiții, administrația locală își propune să mențină ritmul de dezvoltare al orașului și să creeze un echilibru între infrastructură, educație, mediu și viața culturală, cu accent pe nevoile comunității și pe accesarea surselor de finanțare disponibile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading