O intervenție plină de emoție a avut loc astăzi în localitatea Coslogeni, comuna Dichiseni, unde Maia, o femelă de ciobănesc german, a căzut într-o fosă septică adâncă de aproape șase metri.
Totul s-a petrecut în jurul orei 12:45, iar la fața locului au ajuns imediat pompierii de la Detașamentul Călărași, care au început o adevărată misiune contra timpului. Pentru a ajunge la animal, salvatorii au fost nevoiți să taie o placă de beton care acoperea fosa și să folosească echipamente speciale de descarcerare.

⏱️ După aproape două ore de muncă, Maia a fost adusă la suprafață — speriată, dar teafără!
„Era doar puțin speriată, dar nu a suferit nicio traumă vizibilă”, au transmis reprezentanții ISU Călărași.
Operațiunea s-a desfășurat chiar în timpul Codului Roșu de ploi și furtuni care a lovit județul Călărași, însă pompierii nu au ezitat o clipă să intervină pentru a salva viața patrupedului.

Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.