Știri
Salariaţii APIA Călăraşi rup tăcerea şi dezvăluie informaţii din dosarul interceptărilor
Situația bizară pe care am dezvăluit-o ieri, în exclusivitate, despre instituția publică din Călărași, unde salariații au descoperit, din greșeală, echipamente de interceptare folosite pentru înregistrarea ambientală, a luat amploare. Dispozitivul a fost descoperit la sfârșitul lunii septembrie de un funcționar care a sesizat că unul dintre scaunele din birou are urme de încălțăminte bărbătească, moment în care s-au ridicat suspiciuni privind accesul în biroul cu pricina. După câteva minute de cercetare, nu mare le-a fost surpriza salariaților să descopere un dispozitiv electronic, pornit, care înregistra ambiental discuțiile din birou.
Un salariat care a dorit să rămână anonim, a făcut declarații tulburătoare despre ceea ce s-a întâmplat la sediul APIA din Călărași, în care povestit teroare pe care trebuie să o suporte în fiecare zi, sub presiunea șefilor.
În rândurile de mai jos urmăriți declarațiile incredibile, în exclusivitate, pe care bugetarul le-a dezvăluit echipei CanaSUD.ro. Pentru a-i asigura anonimatul, în rândurile de mai jos am decis să-i spunem Mihaela.
Mihaela, funcționar APIA Călărași: În data de 30 [septembrie], când am ajuns la serviciu, am intrat în birou și pe scaunul de vizitatori erau două urme de încălțăminte bărbătească, pentru că era un număr foarte mare și cuprindea întregul șezut al scaunului. Ne-am dat seama că a intrat cineva în birou, eu și cu colegul meu, și am început să ne uităm prin birou să vedem despre ce este vorba. N-am văzut nimic, motiv pentru care ne-am așezat pe scaune. Eu totuși mă uitam, pe fișete, pe sus, dacă este ceva. La un moment dat, pe aerul condiționat, care are foarte mult praf pe el, era șters praful în colțul din stânga. Am zis să vedem ce este pe aerul condiționat și l-am rugat pe colegul meu, care este înalt, să se urce pe un scaun pentru că distanța e oarecum mare. S-a urcat și a zis că nu vede nimic, că este prea sus, și i-am spus să ia telefonul, să filmeze pentru a vedea ce este acolo. S-a urcat și când s-a dat jos și ne-am uitat pe poze, era un reportofon care funcționa. Nu ne-am atins de el, nu ne-am atins de nimic. Precis la ora 08:49 am sunat la 112 și am anunțat despre acest lucru poliția, care s-a și deplasat. Cred că în 15 minute a venit echipajul de poliție care a întocmit un proces verbal raportat la anunțul pe care l-am făcut la 112. Au sosit colegii de la poliție – inspectorul Mocanu, agentul Jilavu și criminalistul care a făcut poze.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: De ce credeți că a fost montat acel dispozitiv, cine ar putea să-l monteze și cu ce scop?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Bănuiesc că se face cu acordul conducerii, pentru că n-ar putea să intre în interiorul instituției cineva, un om de pe stradă să intre în biroul lui Mihaela, să-i pună un reportofon să asculte ce?
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Ați mai avut astfel de suspiciuni de-a lungul timpului?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Nu, este prima dată.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: La nivelul conducerii, care a fost reacția acestora când au auzit despre eveniment?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Nu au avut nicio reacție. Nici măcar nu ne-au întrebat vreodată, nu ne-au chemat, nici nu au venit să întrebe ce s-a întâmplat în instituție. Nu este o situație normală să se întâmple așa ceva într-o instituție a statului și pe bani publici. Nu este normal să te înregistreze cineva, ca să afle ce?
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Înțeleg că vi s-a pus interdicție să vorbiți despre situație.
Cei de la poliție au spus că este o anchetă penală în curs de desfășurare și nu avem voie să dăm detalii despre anchetă până când dânșii nu o finalizează.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Mai multe persoane din instituția în care lucrați vorbeau despre o stare de temere, de teroare, provocată de conducere.
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Da, adevărat. Pot să spun despre mine. Mă simt terorizată – acesta este cuvântul. Sunt terorizată de dimineață și până seara. Terorizată, în sensul că nu am voie să intru, de exemplu, în secretariat și la compartimentul Resurse Umane, din dispoziția directorului Stoia Florin, pentru că așa dorește dânsul și nu știu motivul pentru care mi-a interzis. Colegii de serviciu nu au voie să mă salute, deci trebuie să fiu izolată. Nu au voie să vorbească cu mine. Tot timpul derulează acțiuni împotriva mea. Conflictul s-a declanșat undeva în anul 2020, când în urma unei sesizări a unei comisii de disciplină am fost nominalizată ca martor. Atunci directorul s-a întors împotriva mea.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Mai rezistați?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Nu știu cât voi mai rezista, dar eu sunt un om calm, zic că sunt un om cerebral și îmi văd de treaba mea, îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu. În 2020 am fost mutată abuziv de la centrul local Călărași la centrul județean. Pe vremea aceea eram lider de sindicat. Conform acordului colectiv de muncă nu mi se putea modifica raportul de serviciu, totuși domnul director a făcut-o.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Ce alte abateri ar putea avea acest director din punctul de vedere al comportamentului?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: De exemplu, domnul director nu ne salută, iar dacă eu încerc să-i zic bună ziua îmi întoarce spatele. Dacă te duci în biroul dânsului să-i explici o situație profesională, nici măcar nu te invită să stai jos, adică se uită la televizor. Nu este normal așa ceva. Suntem totuși într-o instituție a statului.
M-a băgat în comisia de disciplină pe motive neîntemeiate. Fiind lider de sindicat aveam dreptul la 5 zile pe lună libere pentru activități sindicale și niciodată în doi ani cât am fost lider nu am cerut. Am desfășurat activitatea sindicală după programul de lucru, iar o singură dată am făcut cerere pentru 3 ore. Pentru faptul că mi-am permis să cer 3 ore liber, am fost pusă absent nemotivat și am fost băgată în comisia de disciplină.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Colegii din birou și din restul departamentelor ce spun de situația pe care ați descoperit-o?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Colegii sunt terorizați, nu vor să vorbească despre acest subiect. Motivul este că își vor pierde locul de muncă și pentru că le este frică. Mie nu-mi este frică, atât timp cât spunem adevărul, nu trebuie să ne fie frică de adevăr, niciodată.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Vorbeați de o suspiciune la nivelul colegilor că ar putea exista o altă colegă care și-ar fi dorit montarea dispozitivului acolo.
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Avem o colegă nouă de birou, într-adevăr. A fost mutată de la centrul local Budești la centrul local Călărași în data de 13 septembrie, anul acesta. Și-a dorit în mod voit cheie de la birou. A insistat pentru cheia de la acest birou. Șeful care este în birou cu noi i-a dat cheie să-și facă. Nu a putut, nu știu din ce motiv, să-și facă cheie. Luni, șeful cu dânsa plecau la o instruire la Poiana Brașov și în vinerea respectivă șoferul instituției a fost desemnat de către conducere să se ducă să-i facă cheie. Eu dacă m-aș duce directorului să-i cer acest lucru, cu siguranță niciodată nu-mi va da șoferul să-mi facă cheie.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Cum credeți că se va finaliza această anchetă efectuată de organele de lege?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Cred în instituțiile statului, chiar cred. Aș vrea să fie descoperită persoana care a acționat în sensul negativ, ca să zic așa, asupra mea, asupra imaginii instituției. Această problemă nu este doar a mea, cred că este și problema conducerii APIA Călărași, care nu s-a implicat în niciun fel pentru aflarea acestui adevăr. Nu înțeleg de ce nu sunt interesați, pentru că a înregistra pe cineva în instituțiile statului am înțeles de la echipajul de poliție că este o infracțiunii și se supune legilor Codului Penal. Sper să se rezolve.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Ați luat în calcul posibilitatea ca o altă instituție să fie interesată de discuțiile din birourile APIA?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Nu m-am gândit, dar la momentul ăsta dar când cineva îți spune că ești ascultat, poate o iei în râs. Eu care am simțit-o pe pielea mea, în momentul în care chiar vezi că ești ascultat te gândești când vii la serviciu în cine să ai încredere sau cu cine să vorbești, sau despre ce mai poți să vorbești. Despre ce putem noi vorbi într-un birou în care își desfășoară activitatea 3 oameni? În afară de problemele de serviciu, activitatea la APIA este complexă, timpul nu-ți permite să te ocupi de alte probleme în afara problemelor de serviciu.
Nu știu care este scopul acestei înregistrări. Paradoxal, în vinerea în care s-a întâmplat, colega noastră, poate sunt niște coincidențe, și-a luat o zi de concediu. Domnul director Stoia și-a luat o zi de concediu, următoarea săptămână un coleg de-al nostru și-a luat o săptămână de concediu. Practic, în birou nu eram decât eu și șeful de birou. Acest lucru se știa, pentru că se anunță cine nu vine la serviciu în ziua respectivă. Practic, în acel birou aș fi fost eu și șeful de birou. El venit de la instruire, eu desfășurându-mi activitatea zilnică. Nu știu ce sperau să afle, pentru că aparatul era pus să înregistreze, din ce deduc, ce-al fi vorbit cu șeful de compartiment. Cred că la momentul ăsta, pentru conducerea APIA bârfele sunt mult mai importante decât absorbția fondurilor europene, care este principalul obiectiv al APIA.
CAMERELE DE SUPRAVEGHERE DIN APIA CĂLĂRAȘI SUNT DEFECTE DIN 8 AUGUST
În cadrul anchetei noastre am descoperit mai multe detalii decât am primit inițial. Instituțiile publice sunt supravegheate video, iar acest lucru este reglementat de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor din HG301/2012. Din păcate, situația din sediul APIA Călărași este una fără precedent. Camerele de supraveghere din instituția publică sunt defecte, cel puțin asta a fost explicația unui dintre salariați.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Există camere de supraveghere în instituția în care lucrați?
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Da, există camere de supraveghere pe holul biroului unde-mi desfășor activitatea și pe toate căile de acces.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Au fost ridicate imaginile video de pe camere?
Mihaela, funcționar APIA Călărași:Nu, în ziua în care s-a ridicat incidentul nu. Domnul director Stoia nu era la serviciu, iar domnul director adjunct ne-a spus că l-a contactat și să le dea dânsul, că este șef de unitate. Ulterior, nu știu, poliția a dat un termen și nu știu dacă în final au fost ridicate aceste filmări. Astăzi, la data la care vorbim, nu știu exact.
Cătălin Cojocaru, reporter CanalSUD: Vorbeați despre o defecțiune înainte.
Mihaela, funcționar APIA Călărași: Tot de la dânșii, de la APIA, am înțeles că sistemul de camere nu funcționa. Sistemul de camere nu funcționează de pe data de 8 august. Au informat firma în scris că nu funcționează sistemul video și APIA va lua toate măsurile ca să achiziționeze un nou sistem video pentru înregistrarea imaginilor în permanență, astfel încât să asigure securizarea holurilor atât timp cât avem program cu publicul și când se întâmplă situații ca cea de față.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași cercetează acest dosar penal, ancheta aflându-se în plină desfășurare. Achetatorii strâng probe și audiază persoanele suspecte.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În peisajul literaturii Holocaustului, dominat de voci monumentale precum Primo Levi sau Elie Wiesel, apare târziu, dar cu o forță devastatoare, mărturia lui József Debreczeni – un jurnalist și poet maghiar care a supraviețuit iadului nazist nu prin minuni, ci prin observație acută și o rezistență interioară de fier. Publicată inițial în 1950 în Iugoslavia comunistă sub titlul Hideg Krematórium, cartea sa a fost redescoperită și tradusă recent în română de Péter Demény (Editura Trei, 2024), după ce a cucerit deja 15 limbi și un loc meritat printre capodoperele genului. „Crematoriul înghețat” nu este doar o relatare a ororilor din lagărele de concentrare; este un rechizitoriu nemilos la adresa nazismului, scris cu precizia unui reporter care refuză să se lase înghițit de haos, ci îl disecă gradual cu o claritate cinematografică.
Debreczeni, deportat în mai 1944 din Serbia ocupată de Ungaria – unde supraviețuise deja trei ani în batalioane de muncă forțată – ajunge în „Țara Auschwitz”, acel imperiu al morții care cuprindea nu doar lagărul principal, ci o rețea vastă de sublagăre. Norocos să nu fie trimis direct în camerele de gazare, el este aruncat în vagoane de vite, alături de mii de evrei maghiari, într-o călătorie sufocantă unde aerul devine un lux letal. Destinația finală: Dörnhau, un sublagăr al lui Gross-Rosen, supranumit „crematoriul înghețat” – o fabrică abandonată transformată în „spital” unde prizonierii prea slăbiți pentru muncă sclavă erau lăsați să moară de foame, frig și boli, fără a deranja „eficiența” industrială germană. Aici, în acest loc unde „legile gravitației morale” se inversează – răul devine bine, noaptea zi –, Debreczeni lucrează la săpături epuizante pentru companii naziste, luptând zilnic cu foametea, păduchii (vehiculul deliberat al tifosului) și ierarhia brutală a kapo-ilor, acea „aristocrație a lagărului” care trăda propriii semenii pentru o firimitură de putere.
Ce face cartea unică nu este doar groaza descrisă – de la apelurile nominale interminabile, unde cadavrele sunt „raportate” cu un umor macabru involuntar („Raportați dacă sunteți morți!”), la execuții sumare justificate cu un cinism kitsch („Chiar și cel mai bun evreu trebuie să cropească”) –, ci modul în care Debreczeni le fixează în cuvinte. Stilul său, lipsit de sentimentalism lacrimogen, este cel al unui etnograf al infernului: detaliile triumfă asupra abstracțiunii, umanizând ce nazismul voia să dezumanizeze. Văzută prin ochii unui intelectual, suferința devine panoramic: personală (visul de răzbunare, obsesia pentru o țigară furată), comunitară (lupta pentru un polonic de supă diluată) și obiectivă (analiza cum Germania „cultă” a coborât în barbarie). Ca un diamant literar, după cum o numește The Times, cartea meditează subtil asupra limbajului în fața ororii: „Horrorul este întotdeauna kitsch, chiar când e real”, notează autorul după o execuție arbitrară, amintind că descrierea nu e suficientă; doar înțelegerea morală poate salva memoria.
Criticii internaționali au salutat-o unanim ca pe o contribuție esențială: The New York Times o laudă pentru „descrierea panoramică a iadului”, The Telegraph pentru „claritatea cinematografică face detaliile să învingă dezumanizarea în masă”, iar The Guardian pentru echilibrul între crimă epică și minuțiozitatea zilnică a degradării. Pe Goodreads, cititorii o notează cu 4.3/5, subliniind impactul ei șocant, dar și duritatea lecturii – nu din plictiseală, ci din tragicitate pură. Unele recenzii americane (cum ar fi cea din Kirkus Reviews) subliniază tonul intelectual, cu replici ironice la sadismul SS-ist, în timp ce altele (Washington Post) o văd ca pe un document vital care șochează și luminează, amintind că trecutul poate deveni prolog.
„Crematoriul înghețat” nu oferă speranță ieftină sau lecții morale facile; ea te obligă să privești în abis, să recunoști că supraviețuirea lui Debreczeni – eliberat în mai 1945 de Armata Roșie – a fost un act de rezistență prin scriitură. După război, autorul s-a refugiat la Belgrad, unde a continuat să scrie poezie și romane, dar această mărturie rămâne moștenirea sa supremă. Recomandată oricui dorește să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat la Auschwitz, ci cum s-a simțit – o carte de 5 stele, esențială, dar sfâșietoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Bonnie și Clyde: Povestea lor adevărată
Bonnie Parker și Clyde Barrow sunt unul dintre cele mai infame cupluri de criminali din istoria americană, simboluri ale rebeliunii și romantismului tragic în epoca Marii Depresiuni. Deși filmul din 1967 cu Warren Beatty și Faye Dunaway i-a transformat în eroi romantici, realitatea lor a fost mult mai brutală: o serie de jafuri mici, crime violente și o fugă disperată, marcată de sărăcie și disperare. Iată povestea lor adevărată, bazată pe surse istorice și biografii detaliate.
Începuturile: O copilărie marcată de sărăcie
Bonnie Parker s-a născut pe 1 octombrie 1910, în Rowena, Texas, într-o familie săracă. A fost o elevă talentată, pasionată de scris poezii, dar a renunțat la școală la 16 ani pentru a se căsători cu Roy Thornton, un coleg de clasă. Căsătoria a eșuat rapid, iar Thornton a ajuns în închisoare pentru jaf în 1929. Bonnie a lucrat ca ospătară în Dallas, simțindu-se prinsă într-o viață monotonă.
Clyde Barrow s-a născut pe 24 martie 1909, în Telico, Texas, în sărăcie extremă. Familia sa s-a mutat în Dallas, unde trăiau în corturi și colibe. De mic, Clyde a furat mașini și a spart seifuri, influențat de fratele său mai mare, Buck. A fost arestat prima dată în 1926 pentru neîntoarcerea unei mașini închiriate și a încercat să se înroleze în Marina SUA, dar a fost respins din motive medicale (posibil malarie sau febră galbenă).
Cei doi s-au întâlnit pe 5 ianuarie 1930, la o petrecere în casa unui prieten comun din West Dallas. Bonnie, în vârstă de 19 de ani, pregătea ciocolată fierbinte când Clyde, de 20 de ani, a apărut. Chimia a fost instantanee – “dragoste la prima vedere”, după cum au descris-o apropiații. Au început să-și scrie scrisori pasionale, numindu-se “dragă” și “soție mică”, deși Bonnie era căsătorită legal cu Thornton (și a purtat inelul lui până la moarte).
Drumul spre crimă: De la furtișaguri la violență
Clyde era deja un hoț mic, iar Bonnie l-a urmat în lumea infracțională, atrasă de aventura pe care i-o oferea. În curând după întâlnire, Clyde a fost arestat pentru furt și închis. Bonnie i-a strecurat un pistol în închisoare, ajutându-l să evadeze – dar a fost recapturat rapid și condamnat la 14 ani. În închisoare, pentru a scăpa de munca forțată, Clyde și-a tăiat doi degete de la picior cu un topor (ceea ce l-a lăsat șchiop pe viață).
Eliberat condiționat în februarie 1932 (după intervenția mamei sale), Clyde s-a reîntâlnit cu Bonnie. Au format “Barrow Gang”-ul împreună cu fratele lui Clyde, Buck Barrow, soția lui Blanche, și alți complici precum Ray Hamilton și W.D. Jones. Au jefuit magazine mici, benzinării și bănci rurale – niciodată sume mari (maximum 1.500 de dolari) – în state precum Texas, Oklahoma, Missouri și New Mexico. Nu erau “Robin Hood”-i; jefuiau oameni săraci, nu bănci mari, contrar mitului.
Violența a escaladat rapid: au ucis cel puțin 9 polițiști și 3 civili. Printre crime: uciderea a doi ofițeri în Atoka, Oklahoma (iunie 1932), un proprietar de magazin în Sherman, Texas, și un cetățean în Temple. În aprilie 1932, Clyde l-a împușcat pe comerciantul J.W. Butcher în Hillsboro. Bonnie a fost arestată singură în martie 1932 pentru un jaf eșuat, dar eliberată ulterior.
Au devenit celebrități involuntare în 1933, după un schimb de focuri în Joplin, Missouri, unde poliția a găsit poze scandaloase: Bonnie cu un trabuc și o armă, pozând ca o gangsteriță glamour. Aceste imagini, plus poeziile ei (cum ar fi “The Story of Suicide Sal” sau “The Ballad of Bonnie and Clyde”), au fost publicate în ziare, transformându-i în eroi populari ai Depresiunii – simboluri ale răzbunării împotriva băncilor.
Viața lor era departe de glamour: dormeau în mașini furate, se spălau în pâraie și mâncau fasole conservată. Un accident de mașină în 1933, cauzat de condusul imprudent al lui Clyde, i-a ars picioarele Bonniei cu acid din baterie, lăsând-o șchiopă și dependentă de el.
Sfârșitul: Ambuscada fatală
După doi ani de fugă (1932-1934), autoritățile i-au vânat fără milă. Frank Hamer, un ranger texan celebru, a fost angajat să-i prindă. Pe 23 mai 1934, în timp ce conduceau un Ford V8 furat pe o șosea din Bienville Parish, Louisiana, au fost prinși într-o ambuscadă de un grup de șase polițiști. Au fost mitraliați cu peste 130 de gloanțe (nu 187, cum se spune uneori) – Clyde a murit instant, Bonnie agonizând câteva minute. Au fost îngropați separat, la dorința familiilor, deși fanii au cerut un mormânt comun. Mulțimea a invadat scena, furând suveniruri morbide precum bucăți de haine sau tuburi de cartușe.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Doi bărbați, în vârstă de 26 și 41 de ani, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea după ce au agresat fizic un bărbat de 43 de ani din comuna Independența, județul Călărași. Incidentul s-a produs pe 26 octombrie, în jurul orei 15:40, în urma unui conflict spontan.
Victima se deplasa prin comună când a fost atacată de cei doi agresori. În urma sesizării la numărul unic de urgență 112, polițiștii au intervenit și au stabilit că între cei trei a izbucnit o discuție contradictorie, urmată de violențe fizice.
Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile legale privind emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a refuzat măsura.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe”, iar cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Recomandare de carte – „Britt-Marie a fost aici” – de Fredrik Backman
Comportamentul încântător al Helmetshrike-ului cu creastă albă
Ultimul războinic al întunericului: Povestea cailor de mină și a lui Rubin, eroul eliberat
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»
VIDEO. PRIMELE DECLARAȚII ALE VICTIMELOR CONFLICTULUI VIOLENT DIN UNIREA: „AM FOST PUȘI LA PĂMÂNT, LOVIȚI ȘI AMENINȚAȚI CU PISTOLUL”
