Connect with us

Cultură

Să descoperim viața Reginei în paginile cărților de la Biblioteca Județeană Călărași. 147 de ani de la nașterea Reginei Maria a României

Se împlinesc 147 de ani de la naşterea Reginei Maria, simbolul Unirii şi al României Mari. Puţini ştiu că, pe lângă rolul important pe care l-a avut în Primul Război Mondial, suverana României Mari a fost şi un bun diplomat. Regina Maria a fost primul şef de stat care a pus România pe harta lumii. A ajuns chiar şi în Belgia, în inima Uniunii Europene, iar oamenii au primit-o cu mult entuziasm. Regina Maria a României a murit pe 18 iulie 1938, la vârsta de 62 de ani.

Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia.

A fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh (1844–1900) și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920).

La 10 ianuarie 1893 s-a căsătorit cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand.

Advertisement

A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.

Principesa Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893.

Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români.

La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România.

Inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de determinare, viitoarea regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă numele de numeroase acte de binefacere.

Advertisement

Biblioteca Județeană Călărași deține și o secție de lectură care îi poartă numele Alteței Sale Regale “Regina Maria”.

Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii. Vă așteptăm să descoperiți viața Reginei în paginile cărților noastre! 29 octombrie 1875

Cultură

România, în prim-plan la festivalul internațional din Turcia! Ansamblul „Bărăganul” din Călărași a deschis parada oficială în straie tradiționale

Ansamblul Folcloric „Bărăganul” din Călărași a dat astăzi startul unei noi aventuri culturale peste hotare, fiind în centrul atenției la deschiderea oficială a festivalului internațional desfășurat în Turcia. Artiștii au reprezentat România cu mândrie, purtând costume tradiționale autentice și defilând într-o paradă spectaculoasă alături de delegații din mai multe țări.

În cadrul ceremoniei inaugurale, dansatorii călărășeni au purtat cu demnitate drapelul național, aducând în fața publicului o parte din sufletul românesc și farmecul folclorului din Bărăgan. Străzile orașului gazdă au fost inundate de aplauze și emoție, iar parada a transformat centrul urbei într-o explozie de culoare, tradiție și entuziasm.

Atmosfera a fost electrizantă, cu sute de localnici și turiști oprindu-se să admire rafinamentul costumelor românești și să fotografieze momentul. România a fost nu doar prezentă, ci vizibil apreciată și aplaudată, dovedind încă o dată că tradițiile noastre au puterea de a cuceri inimi oriunde în lume.

Ansamblul „Bărăganul” continuă să ducă mai departe moștenirea culturală a județului Călărași, reprezentând cu cinste România în marile evenimente internaționale. Urmează o săptămână plină de spectacole, interacțiuni culturale și emoții – iar totul poate fi urmărit în timp real pe canalele oficiale ale ansamblului.

Advertisement

Cultura unește. Tradiția ne definește. România dansează la Akșehir! 🇷🇴💃

Continue Reading

Cultură

Recomandare de carte – „Brooklyn” de Colm Tóibín

Brooklyn (2009), scris de Colm Tóibín, este un roman sensibil și profund care explorează teme precum identitatea, apartenența și sacrificiul personal prin povestea lui Eilis Lacey, o tânără irlandeză care emigrează în America anilor 1950. Cu un stil narativ sobru, dar încărcat de emoție, Tóibín creează un portret autentic al experienței de imigrant, captând atât frumusețea, cât și greutățile adaptării la o lume nouă.

Eilis, o tânără din Enniscorthy, Irlanda, se confruntă cu lipsa oportunităților în orașul său natal. Prin intermediul unui preot binevoitor, i se oferă șansa de a pleca în Brooklyn, New York, pentru un viitor mai bun. Romanul urmărește călătoria ei – de la despărțirea dureroasă de familie, la adaptarea într-un mediu străin, până la descoperirea iubirii și a propriei identități. Însă, când o tragedie o cheamă înapoi în Irlanda, Eilis este nevoită să facă o alegere dificilă între două lumi care o definesc.

Tóibín excelează în construirea unei protagoniste complexe. Eilis este un personaj pasiv, dar nu lipsit de profunzime – deciziile ei, influențate de circumstanțe și de așteptările celor din jur, reflectă realismul luptei interioare a multor imigranți. Stilul autorului este minimalist, dar fiecare frază este încărcată de subtext, permițând cititorului să simtă greutatea emoțiilor nerostite. Descrierile vieții din Brooklyn – de la pensiunea plină de personaje pestrițe la dansurile comunității irlandeze – sunt vii și evocatoare, oferind o fereastră către o epocă dispărută.

Un alt aspect remarcabil este modul în care Tóibín abordează tema casei și a apartenenței. Eilis nu este doar sfâșiată între două țări, ci și între versiuni diferite ale propriei persoane. Romanul evită clișeele, oferind o poveste lipsită de melodramă, dar plină de adevăruri universale.

Advertisement

Unii cititori ar putea considera ritmul romanului lent, iar pasivitatea lui Eilis poate fi frustrantă pentru cei care preferă personaje mai decisive. De asemenea, finalul, deși realist, poate părea abrupt, lăsând câteva întrebări fără răspuns. Totuși, această ambiguitate reflectă fidel natura dilemelor existențiale ale protagonistei.

Brooklyn este o meditație subtilă asupra alegerilor care ne definesc și asupra costului plecării de acasă. Colm Tóibín reușește să transforme o poveste aparent simplă într-o experiență literară memorabilă, datorită observațiilor sale fine despre natura umană și a scriiturii sale elegante. Recomand acest roman celor care apreciază ficțiunea literară introspectivă și poveștile care lasă loc pentru reflecție.

Continue Reading

Cultură

Recomandare de carte – „Cuplul de la nr. 9” de Claire Douglas

Cuplul de la nr. 9, scris de Claire Douglas, este un thriller psihologic captivant care te prinde de la prima pagină și te ține în suspans până la final. Cu o poveste ce împletește secrete de familie, mistere întunecate și răsturnări de situație surprinzătoare, romanul se dovedește a fi o lectură ideală pentru fanii genului, dar și pentru cei care apreciază o narațiune bine construită, cu personaje complexe.

Romanul o urmărește pe Saffron Cutler, o tânără însărcinată, care se mută împreună cu iubitul ei, Tom, în casa moștenită de la bunica ei, Rose, situată pe Skelton Place, numărul 9. Entuziasmul renovării casei se transformă rapid în groază atunci când meșterii descoperă în grădină rămășițele a două corpuri, îngropate cu treizeci de ani în urmă. În timp ce poliția deschide o anchetă, Saffron începe să pună la îndoială trecutul bunicii sale, Rose, care suferă de Alzheimer și locuiește într-un cămin de bătrâni. Pe măsură ce secretele ies la iveală, Saffron, Tom și Lorna, mama lui Saffron, devin detectivi amatori, încercând să deslușească misterul cadavrelor și legătura lor cu istoria familiei.

Povestea alternează între prezentul din 2018 și trecutul din 1980, prin perspectiva lui Rose, dezvăluind treptat detalii despre evenimentele care au dus la crime. Această structură narativă, combinată cu perspectivele multiple ale personajelor, creează o atmosferă tensionată și menține cititorul curios.

Recomand Cuplul de la nr. 9 cititorilor care apreciază thrillerele cu o poveste complexă, dar accesibilă, și celor care sunt în căutarea unui roman care să le stârnească atât curiozitatea, cât și emoțiile. Este o carte care te face să reflectezi la secretele ascunse în spatele aparențelor și la cât de departe pot merge oamenii pentru a-și proteja cei dragi.

Advertisement

Continue Reading