Portul Turistic Călărași începe să devină una dintre cele mai râvnite zone de afaceri din municipiu. Aproximativ 12 firme au intrat în cursa pentru spațiile comerciale scoase la licitație de Administrația Portuară Călărași, iar pentru unele locații competiția a fost atât de mare încât chiria a urcat până la 25.000 de lei pe lună.
Licitația publică organizată vineri a atras antreprenori interesați să își dezvolte afacerile într-o zonă care promite să devină un punct important de atracție pentru călărășeni și turiști.
Prețurile de pornire au fost de câteva sute de lei pe lună, însă pentru cele mai bine poziționate spații ofertele au crescut spectaculos de la o rundă la alta. În unele cazuri, valoarea finală a chiriei a ajuns la aproximativ 25.000 de lei lunar, semn că investitorii cred în potențialul economic al portului.
Interesul ridicat vine într-un moment important pentru Portul Turistic Călărași, investiție care începe să prindă viață după finalizarea lucrărilor și care se pregătește să găzduiască restaurante, cafenele, terase și alte activități comerciale.
Pentru administrația portului, licitația reprezintă un prim test al interesului mediului privat. Pentru antreprenori, este o oportunitate de a fi printre primii care își deschid afaceri într-o zonă ce ar putea deveni una dintre cele mai căutate destinații de agrement din județ.
În perioada următoare urmează să fie cunoscute și firmele care au câștigat dreptul de utilizare a spațiilor comerciale și planurile acestora pentru dezvoltarea afacerilor în noul Port Turistic Călărași.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.