Roxana Pațurcă: Din păcate, țara este guvernată de la domiciliu de către PNL
Observăm în aceste zile o adâncire a crizei politice, care se petrece indiferent de câte laude de fațadă ar adresa președintele Iohannis liberalilor.
După gestul iresponsabil de ieri, când Florin Cîțu, realizând că este pe cale să fie votat în Parlament, și-a depus mandatul, bătându-și joc nu numai de noi, parlamentarii, ci mai ales de românii care așteptau un guvern stabil care să guverneze țara în aceste momente dificile.
Numărul tot mai mare de îmbolnăviri necesită măsuri ferme de contracarare a răspândirii COVID-19 pe teritoriul României, iar modalitatea în care cei de la PNL, împreună cu președintele Iohannis, aleg să se comporte, denotă faptul că sunt mai interesați de supraviețuirea politică decât de supraviețuirea compatrioților lor.
Prelungirea stării de instabilitate politică, cumulată astăzi cu gestul premierului interimar de a se auto-izola la Vila Lac, face ca, atât la figurat, cât și la propriu, țara să fie guvernată de la domiciliu.
În acest condiții, cu un număr de 73 de persoane confirmate ca fiind infectate la ora scrierii acestui mesaj și cu mii de persoane aflate în carantină sau în auto-izolare, România are mai multă nevoie ca oricând de stabilitate politică și de un guvern responsabil.
Fac apel la membrii PNL să dea dovadă de maturitate și să lase deoparte jocul politic și joaca de-a guvernarea.
În aceeași măsură, fac apel la toți cetățenii călărășeni să respecte recomandările autorităților medicale și să adopte un comportament care să nu pună în pericol sănătatea lor sau a celor dragi.
Președinte executiv al PSD Călărași
Senator Roxana-Natalia Pațurcă