Connect with us

Știri

Roxana Pațurcă: “Cred că elevii călărășeni sunt elevi cu potențial și sunt convinsă că anul acesta vor reuși”

Cu ocazia începerii noului an școlar, senatorul PSD Roxana Natalia Pațurcă a participat la festivitățile ce au avut loc la instituțiile de învățământ de pe raza localității Borcea și din municipiul Călărași. A făcut o scurtă evaluare a calității învățământului românesc și a condițiile asigurate de Guvernul României în toate localitățile din țară pentru un învățământ performant.

Prezența acesteia în școlile din Călărași a inspirat încredere cadrelor didactice, motivând tinerii călărășeni să învețe bine pentru a ajunge oameni importanți ai comunității noastre.

Senatoarea Roxana Pațurcă: “Astăzi am retrăit emoțiile prilejuite de festivitățile începerii anului școlar, alături de copii, părinți, bunici și profesori. Anul acesta am simțit emoțiile în calitate de cadru didactic și senator, având onoarea să fiu invitată la câteva dintre școlile și liceele din județ: Școala Gimnazială Nr. 2 Borcea, Liceul Tehnologic Nr. 1 Borcea, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” și Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”.
În discursul meu am ținut să le amintesc copiilor faptul că ei înșiși sunt principalii responsabili de reușita în viață. Nu numai ca politician, dar ca și cadru didactic îmi voi da mereu silința să insuflu copiilor de la clasele la care predau această idee – dincolo de responsabilitatea pe care o poartă profesorii și părinții, cei care sunt permanent preocupați de reușita elevilor în procesul de învățământ, modul în care copiii își dau ei înșiși silința la școală este definitoriu pentru succesul lor în carieră și în viață.

Cred că elevii călărășeni sunt elevi cu potențial și sunt convinsă că anul acesta vor reuși, prin rezultatele pe care le vor obține, să ne facă mândri pe noi toți, părinții și profesorii lor, dar mai ales pe ei înșiși!

Pe de altă parte, m-am adresat și cadrelor didactice și mi-am exprimat rugămintea să privească acești copii nu ca pe ceea ce sunt acum, ci ca pe ceea ce vor deveni după ce procesul școlar se va fi încheiat. Ca și cadre didactice, trebuie să abordăm copiii ca pe inginerii, programatorii, doctorii sau antreprenorii de mâine. În acest fel le vom înțelege corect acestor copii dorințele, idealurile în viață, năzuințele. Vom reuși în acest fel să creștem generații întregi de care să fim cu toții mândri!
Îmi exprim și pe această cale speranța ca toți copiii să aibă un an școlar bun, liniștit, să fie mândri de ceea ce vor obține, iar la final, atunci când vor trage linie, performanțele să fie unele care să îi facă mândri pe fiecare dintre ei!

Mulțumesc anticipat și pe această cale cadrelor didactice călărășene pentru dăruirea și profesionalismul de care vor da cu siguranță dovadă în acest an școlar și urez tuturor sănătate, înțelepciune și răbdare pentru a duce acești minunați copii pe o treaptă mai sus, pe o treaptă a performanțelor!”

Advertisement

Știri

Incendiu de proporții la ieșirea din municipiul Călărași, zona clădirilor Siderca — mai multe echipaje ale ISU intervenind în această seară

În această seară, în jurul orei 21:40, un incendiu de proporții a izbucnit în extravilanul municipiului Călărași, în zona clădirilor Siderca. Potrivit surselor, mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași au fost mobilizate imediat la fața locului pentru a interveni și a stinge flăcările.

Flăcările au fost raportate în seara zilei de marți, 1 iulie 2025, în extravilanul municipiului Călărași, în apropierea clădirilor industriale Siderca.

Mai multe autospeciale cu apă și spumă, împreună cu echipe de intervenție rapidă ale ISU Călărași, se află în acest moment la fața locului, acționând pentru limitarea incendiului și prevenirea extinderii acestuia.

În prezent, nu există informații oficiale despre victime sau pagube materiale estimate. Cauza incendiului urmează să fie stabilită de autorități după finalizarea operațiunii.

Continue Reading

Știri

RAR avertizează peste 100.000 de mașini din România, inclusiv din județul Călărași, să se prezinte urgent în service

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că sunt în curs campanii de rechemare în service destinate aproximativ 100 000 de vehicule comercializate în România, fabricate între anii 1998 şi 2019, din 26 de mărci auto. Printre acestea se numără Audi, BMW, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Mazda, Nissan, Opel, Seat, Škoda, Toyota, Volkswagen și altele  .

Campaniile privesc atât sisteme de siguranţă activă (aprox. 14 000 de automobile), cât și sisteme de siguranţă pasivă (peste 85 000 de vehicule) (). O componentă centrală a apelurilor de rechemare este airbag-ul, unde s-a identificat un risc din cauza climatului cald şi umed combinat cu îmbătrânirea componentelor chimice ale inflatorului. Acestea pot exploda în timpul declanşării, proiectând fragmente metalice care pot provoca vătămări grave sau chiar deces  .

RAR recomandă proprietarilor să consulte imediat platformele producătorilor auto sau să se prezinte la service-urile autorizate specifice mărcilor respective. Reparările sunt gratuite și vizează eliminarea riscului în cel mai scurt timp.

Ce trebuie să știe șoferii din județul Călărași

  • Reprezentanța locală RAR în municipiul Călărași, aflată pe strada Prelungirea Dobrogei nr. 1A, poate oferi informații privind aceste campanii. Programările se fac prin numărul național 021 9672, iar sediul local poate fi contactat la tel/fax 0242 313 570  .
  • Programul de lucru al reprezentanței include de luni până joi între 08:00‑16:30, iar vineri între 08:00‑14:00  .

Pași recomandati pentru proprietari

  1. Verificați dacă marca și anul modelului vostru se regăsesc în lista mărcilor rechemate (1998–2019).
  2. Consultați site-urile oficiale ale producătorilor pentru verificări după VIN.
  3. Solicitați o programare la un service autorizat sau la reprezentanța RAR din Călărași.
  4. Prezentarea la service este gratuită, iar refuzul remedierii implică riscuri majore.
  5. RAR are în plan includerea atenționărilor direct în certificatul Auto‑Pass și lansarea unei platforme interactive publice pentru informarea privind campaniile de rechemare  .

Proprietarii de autoturisme din judeţul Călăraşi sunt rugați să acţioneze cu promptitudine dacă dețin vehicule fabricate între 1998 și 2019, din mărcile menționate. Campaniile de rechemare sunt gratuite și vizează în special siguranța airbag‑urilor, care poate pune în pericol sănătatea pasagerilor. Ignorarea notificărilor RAR poate avea consecințe grave.

Pentru informaţii suplimentare și programări, contactaţi Direct Reprezentanța RAR din Călărași la adresa menționată

Continue Reading

Știri

Angajații ANAF Călărași, în a doua zi de grevă spontană. Nemulțumiri față de plafonarea sporurilor și concediilor

foto: canalsud.ro

Angajații ANAF Călărași continuă pentru a doua zi consecutivă greva spontană declanșată în semn de protest față de măsurile anunțate de Guvern privind reducerea unor sporuri salariale. Acțiunea nu este organizată de sindicat, ci de angajații nemulțumiți, care refuză să accepte tăierile propuse de executivul condus de Ilie Bolojan.

Jurnaliștii Canal Sud au fost la fața locului pentru a relata despre  proteste, însă funcționarii au evitat să ofere declarații presei, invocând presiuni. Mai mult, o angajată a amenințat că își va da demisia dacă se difuzează un interviu.

Cea mai mare nemulțumire vizează plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare. Dacă până acum acest spor reprezenta aproximativ 15% din salariu și putea ajunge chiar la 1.500 de lei lunar, începând cu aplicarea noilor măsuri acesta va fi limitat la maximum 300 de lei brut, indiferent de funcție sau grad de risc. În plus, concediul suplimentar pentru astfel de condiții va fi redus de la 10 zile la doar 3–5 zile pe an.

Guvernul susține că aceste modificări fac parte dintr-un plan de reformă a cheltuielilor publice. Premierul Ilie Bolojan a anunțat eliminarea unor comisii și indemnizații considerate „nejustificate”, într-un efort declarat de „tăiere a sinecurilor”.

Advertisement

Proteste similare au loc și în alte județe din țară, precum București, Cluj, Mureș, Dâmbovița și Călărași. Sindicatele avertizează că, în lipsa unui dialog real cu autoritățile, nu exclud declanșarea unei greve generale în întreg sistemul bugetar.

Foto: Canalsud.ro

Continue Reading