Connect with us

La zi

Românii pot călători în Thailanda doar cu buletinul. Legea va intra în vigoare pe 1 iunie

Published

on

În scopul de a stimula industria turismului, de care depinde într-o mare măsură, guvernul Thailandei a decis să elimine necesitatea vizei pentru cetățenii români. Potrivit publicației Bangkok Post, această măsură va fi implementată începând cu 1 iunie 2024.

Cabinetul a aprobat marți o serie de noi reglementări privind vizele, menite să atragă mai mulți turiști. Acestea includ programe de exonerare de viză, vize la sosire, șederi prelungite pentru studenți și reducerea nivelului obligatoriu de asigurare de sănătate pentru pensionari.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Chai Wacharonke, a anunțat că numărul țărilor eligibile pentru intrarea fără viză va crește de la 57 la 93. Printre cele 36 de țări noi se numără: Albania, Cambodgia, China, India, Jamaica, Kazahstan, Laos, Mexic, Maroc, Panama, România, Sri Lanka și Uzbekistan.

Totodată, purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că Ministerul de Externe a propus aceste măsuri pentru a atrage mai mulți vizitatori, având în vedere că economia națională depinde în mare măsură de turism, conform bangkokpost.com.

Advertisement

Chai Wacharonke a anunțat că durata sejururilor vizitatorilor în cadrul acestei scheme a fost extinsă la 60 de zile. De asemenea, cabinetul a aprobat viza la sosire pentru 31 de țări, față de 19 țări anterior.

Vizitatorii care doresc să lucreze și să exploreze destinații turistice vor putea obține vize de cinci ani, valabile pentru sejururi de până la 180 de zile, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 180 de zile. În trecut, aceștia aveau dreptul doar la două sejururi de 30 de zile fiecare. „Această măsură vizează nomazii digitali, lucrătorii la distanţă şi liber profesioniştii… precum şi pe cei care doresc să înveţe Muay Thai şi bucătăria thailandeză. Ei pot învăţa şi pot vizita locuri”, a declarat Chai Wacharonke, potrivit sursei menționate anterior.

Studenții străini absolvenți de învățământ superior pot rămâne acum în țară timp de un an după absolvire, în loc să fie obligați să plece imediat după încheierea cursurilor. Purtătorul de cuvânt a menționat că această perioadă prelungită le oferă posibilitatea să-și găsească locuri de muncă, în special în sectoarele unde există nevoie de forță de muncă.

Pentru vizitatorii cu vârsta de 50 de ani sau mai mult care doresc vize de lungă ședere, este necesar să dețină o asigurare de sănătate.

De asemenea, Cabinetul a aprobat extinderea serviciilor de solicitare a vizelor electronice la consulatele și ambasadele thailandeze de la 47 la 94 de locații, începând din septembrie.

Advertisement

Măsurile aprobate vor fi implementate începând de sâmbătă, 1 iunie 2024.