Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 543

Știri

România, în topul țărilor pe harta traficanților de migranți

Published

on

România se confruntă cu traficul de migranți care încearcă să ajungă în spațiul Schengen, ceea ce a fost dovedit de recentul incident din Fetești. Doi cetățeni bulgari au fost prinși în timp ce transportau 30 de cetățeni afgani care nu dețineau documente de intrare în România.

„Poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Ialomiţa ,  din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au depistat doi cetăţeni bulgari, bănuiţi de comiterea infracţiunii de trafic de migranţi. La data de 18 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti au depistat, în trafic, pe raza municipiului Feteşti, un microbuz condus de un cetăţean bulgar de 28 de ani, care era însoţit de un conaţional în vârstă de 29 de ani”, a transmis, miercuri, IPJ Ialomiţa.

Sursa citată a precizat că, în urma controlului efectuat de către poliţişti asupra mijlocului de transport, în interior au fost depistate 30 de persoane, cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani.

„Având în vedere că persoanele depistate nu au putut face dovada intrării legale pe teritoriul României şi nu au putut prezenta documente de şedere legală, au fost conduse la sediul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti. În urma verificărilor a reieşit că sunt cetăţeni de naţionalitate afgană, care au declarat că au tranzitat frontiera pedestru, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen”, transmit reprezentanții Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Ialomiţa

Advertisement

Poliţiştii au precizat că, în cursul zilei de 18 aprilie, a fost continuată urmărirea penală faţă de cei doi bărbaţi, de cetăţenie bulgară, bănuiţi de comiterea infracţiunii de trafic de migranţi.

„Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile au fost prezentaţi instanţei,  care a dispus arestarea pentru 30 de zile a acestora. Cei în cauză au fost încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii de la Transporturi au efectuat urmărirea penală sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomiţa. 

De asemenea aceştia au colaborat cu reprezentaţii Gărzii de Coastă şi ai Biroului pentru Imigrări Ialomiţa,  în vederea repatrierii acestora.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Noapte de coșmar înainte de Crăciun: un bărbat din județul Călărași, ars și lăsat fără casă după un incendiu devastator

Published

on

O noapte care ar fi trebuit să aducă liniște și apropierea sărbătorilor s-a transformat într-o dramă greu de imaginat. În data de 20 decembrie, un incendiu violent a cuprins o locuință din județul Călărași, cel mai probabil din cauza unei sobe. Proprietarul casei, un bărbat care locuia singur, dormea în momentul izbucnirii focului și s-a trezit în flăcări.

Doar o reacție rapidă i-a salvat viața. Bărbatul a reușit să iasă din locuință înainte ca focul să se extindă complet, însă a suferit arsuri grave pe corp și la nivelul feței. În prezent, acesta este internat la Spitalul Județean Călărași, unde primește îngrijiri medicale.

În urma incendiului, casa a fost distrusă aproape în totalitate. Acoperișul s-a prăbușit, iar bunurile au fost mistuite de flăcări. Practic, în plină iarnă, bărbatul a rămas fără un adăpost și fără lucrurile strânse într-o viață.

Familia face acum un apel public către toți cei care pot oferi sprijin. Orice ajutor contează — fie că este vorba despre o donație financiară, materiale de construcție sau posibilitatea de a avea, măcar temporar, un acoperiș deasupra capului după externare.

Advertisement
  • Pentru cei care doresc să ajute, donațiile pot fi făcute în contul:
    RO11RNCB0702097320370002
  • Titular: Baldovin Cătălina Dorina

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Lucrările la Podul Siderurgic din Călărași, blocate total. Niciun utilaj pe șantier, dar „suntem în grafic”

Published

on

Podul Siderurgic din Călărași stă de săptămâni întregi cu balizele puse, dar fără picior de muncitor pe șantier. Traficul este restricționat, asfaltul e crăpat, iar zona arată ca un proiect abandonat. Cu toate acestea, firma care se ocupă de lucrări spune că totul merge conform planului.

„Se lucrează. Suntem în grafic. Ar trebui, prin ianuarie-februarie – dacă ne ține vremea – să închidem infrastructura”, spun reprezentanții constructorului.

Realitatea din teren îi contrazice. Nicio mișcare pe șantier, iar șoferii care trec zilnic prin zonă sunt nevoiți să se strecoare printre balize, pe o singură bandă, în plin sezon rece.

Drumul e într-o stare proastă, vizibilitatea e redusă noaptea, iar iarna complică și mai mult o situație deja periculoasă. Locuitorii sunt revoltați, iar autoritățile locale tac mâlc.

Întrebarea rămâne: dacă asta înseamnă „în grafic”, cum va arăta finalizarea?

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Vot împărțit în AUR, la CJ Călărași. De ce doi consilieri s-au abținut, iar alți doi au spus „pentru” fără ezitare

Published

on

Ședința extraordinară a Consiliul Județean Călărași din 29 decembrie 2025 a arătat clar că nici măcar în interiorul aceluiași partid nu există mereu o poziție comună atunci când vine vorba despre proiecte importante.

În cazul proiectului privind redevența de 215.695 lei/an pentru Zona de colectare 2 Oltenița, consilierii AUR au votat diferit.

Cine s-a abținut și de ce

Ileana Dănuț și Coman Valentin s-au abținut, spunând că documentele nu au fost suficient de clare și că timpul primit pentru analiză a fost prea scurt. Pe scurt, au considerat că nu pot vota fără explicații mai detaliate. În schimb, ceilalți doi consilieri județeni AUR Radu Marian și Năstase Daniel au votat pentru, fără rezerve. Cei doi au spus că au avut timp să citească documentele și că nu au găsit probleme care să justifice blocarea proiectului.

Diferența de vot nu a rămas fără comentarii. Cei doi consilieri care au votat „pentru” au ironizat situația colegilor care s-au abținut.

Advertisement

„Poate ei au nevoie de mai mult timp să citească documentele”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading