Pregătiți-vă de o vară ca în filmele apocaliptice! România intră, începând cu luna iulie, sub influența unui val de căldură cum rar am mai văzut. Specialiștii avertizează că sezonul cald din 2025 ar putea deveni cel mai torid din ultimele decenii.
Un fenomen atmosferic de amploare – cunoscut sub denumirea de „dom de căldură” – urmează să se instaleze în Europa, afectând inclusiv România, începând cu luna iulie.
Ce este „cupola de căldură” și cum ne afectează?
Se anunță o perioadă cu mult soare, dar nu în sensul bun. Fenomenul numit „cupolă de căldură” (sau „dom de foc”) se formează atunci când un sistem de presiune ridicată blochează aerul cald deasupra unei zone, ținându-l captiv. Asta înseamnă temperaturi foarte ridicate zi după zi, fără pic de ploaie. Practic, România va sta sub un clopot termic încins, iar aerul va deveni irespirabil în unele zile.
Ce spun meteorologii?
Prognozele arată că sunt șanse de 70% până la 100% ca vara aceasta să fie cea mai călduroasă din ultimele decenii. În loc de cele aproximativ 40 de zile toride cu care eram obișnuiți, am putea avea peste 80 de zile cu temperaturi de peste 30°C, iar unele zile vor bate recordurile deja existente.
Seceta vine la pachet cu temperaturile extreme
Pe lângă caniculă, o altă problemă mare va fi lipsa ploilor. Fără precipitații, pământul se va usca și culturile agricole vor avea de suferit. Aprovizionarea cu apă ar putea deveni mai dificilă în unele zone, așa că e bine să fim mai atenți la consum.