Connect with us

Știri

Reuniunea extraordinară a Comitetului de Monitorizare PR Sud-Muntenia 2021-2027

Președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță a participat la Reuniunea extraordinară a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027
În cadrul ședinței a fost prezentată și aprobată minuta primei reuniuni a Comitetului de Monitorizare din data de 19 decembrie 2022, Metodologia de selectare a criteriilor de eligibilitate și selecție a proiectelor finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și Strategia de Asistență Tehnică.
Au fost prezentate criteriile de eligibilitate și selecție a proiectelor finanțate în următoarele apeluri de proiecte: „Sprijin pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici finanțate în cadrul PR SM 2021-2027”, „Sprijin pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii finanțate în cadrul PR SM 2021-2027”, „Îmbunătățirea rețelei de drumuri județene finanțate în cadrul PR SM 2021-2027”, „Centru de date regional Sud Muntenia!”, „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice în cadrul PR SM 2021-2027” și „Sprijin pentru învățământ primar și secundar în cadrul PR SM 2021-2027”.
CM PR Sud-Muntenia este structura de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a PR Sud-Muntenia 2021-2027 și a fost constituit în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1060/2021 privind dispozițiile comune. Este constituit din 33 de membri cu drept de vot, iar la ședințe pot participa membrii observatori, precum și reprezentanții Comisiei Europene – cu rol de monitorizare și consultativ. De asemenea, la reuniunile CM PR SM pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai instituțiilor administrației publice centrale și locale, precum și ai altor organizații și entități.
ADR Sud-Muntenia este Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și va gestiona în viitorul exercițiu financiar peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Știri

Peste 20 de intersecții din municipiul Călărași vor fi semaforizate, iar două sensuri giratorii vor dispărea

Primăria pompează peste 20 de milioane de lei într-un sistem inteligent care promite să schimbe traficul la față

Călărașiul intră oficial în era smart-city! Primăria a semnat miercuri contractul de finanțare pentru un proiect uriaș – peste 20 de milioane de lei pentru modernizarea traficului cu tehnologii de ultimă generație, supraveghere video și, atenție: peste 400 de echipamente noi doar pentru semaforizare!

🚦 Se vor monta 109 semafoare pentru mașini, 156 pentru pietoni, 72 semafoare „prim-vehicul” (pentru vizibilitate mai bună la linia de stop), plus alte zeci de dispozitive inteligente care vor face traficul mai fluid și mai sigur.

📍 22 de intersecții și treceri de pietoni din oraș vor fi complet modernizate: de pe strada București până pe Republicii, de pe Grivița până pe Prelungirea București.

🎥 În plus, orașul va fi supravegheat de 42 de camere video mobile și 6 camere LPR (pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare), amplasate la intrările în oraș. Iar pentru șoferi, vor exista 3 panouri uriașe care vor afișa în timp real informații despre trafic, blocaje, lucrări sau rute alternative.

Advertisement

🧠 Totul va fi controlat dintr-un centru de comandă dotat cu tehnologie de ultimă oră, un fel de „creier” al traficului urban, unde se vor gestiona semafoarele, camerele și mesajele de avertizare pentru șoferi.

✅ Proiectul va prioritiza transportul public, va reduce blocajele din trafic și va îmbunătăți siguranța rutieră, mai ales pentru pietoni și bicicliști.

💬 Primăria promite că sistemul va fi funcțional în 13 luni și va transforma orașul într-un model de mobilitate urbană durabilă.

1 str. Panduri – str. Prelungirea Bucuresti Intersectie Semaforizata
2 str. Zavoiului – str. Prelungirea Bucuresti Intersectie Semaforizata
3 str. Belsugului – str. Prelungirea Bucuresti Intersectie Semaforizata
4 str. Stirbei Voda – str. Prelungirea Bucuresti ( buc) Trecere de pietoni cu buton
5 str. Prelungirea Bucuresti (TP Scoala nr.10) – 2 buc Trecere de pietoni cu buton
6 bd. N. Titulescu – str. Prelungirea Bucuresti Intersectie semaforizata

 

7 bd. Cuza Voda – str. Prelungirea Bucuresti Intersectie semaforizata
8 str. Bucuresti – str. Eroilor Intersectie semaforizata
9 str. Bucuresti – str. Sloboziei Intersectie semaforizata
10 str. Bucuresti – str. Dobrogei Intersectie semaforizata
11 str. Bucuresti – str. I.L. Caragiale Trecere pietoni cu buton
12 bd. Cuza Voda – str. Grivita Intersectie semaforizata
13 str. Grivita – str. Eroilor Intersectie semaforizata
14 str. Grivita – str. Sloboziei Intersectie semaforizata
15 str. Grivita – str. 13 Decembrie Intersectie semaforizata
16 str. Grivita – str. Dobrogei Intersectie semaforizata
17 str. Grivita – str. I.L.Caragiale Intersectie semaforizata
18 bd. Republicii – bd. N. Titulescu Intersectie semaforizata
19 bd. Republicii – str. Cuza Voda Intersectie semaforizata
20 bd. Republicii – str. Eroilor Intersectie semaforizata
21 bd. Republicii – str. Sloboziei – str. 13 Decembrie Intersectie semaforizata
22 bd. Republicii – str. Dobrogei Intersectie semaforizata

Advertisement
Continue Reading

Știri

Corul Madrigal și Cantus Mundi revin la Constanța, între 12 și 17 august. Programul spectacolelor

Corul Madrigal și Cantus Mundi revin la Constanța, între 12 și 17 august 2025. Vor fi șapte evenimente muzicale organizate în cadrul SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului 2025, la invitația Teatrului de Stat din Constanța, se arată într-un comunicat de presă.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” , dirijat de Anna Ungureanu, și Programul Național Cantus Mundi vor sărbători Ziua Marinei Române împreună cu publicul de pe litoral pentru al patrulea an consecutiv.

Programul general al evenimentelor:

  • 12 august | ora 19:00 | MADRIGAL: ULTRAsunete | Delfinariu Constanța
    Bilete disponibile pe mystage.ro și bilet.ro
  • 13 august | ora 21.00 | MADRIGAL: DRUMUL MĂTĂSII | ZooM Beach Constanța. Bilete disponibile pe mystage.ro și bilet.ro
  • 14 august | ora 19:00 | CANTUS MUNDI FEST | CLASIC | ZooM Beach | Invitat special: FELICIA FILIP. Acces liber
  • 15 august | ora 5:30 | MADRIGAL LA RĂSĂRIT | ZooM Beach. Acces liber doar cu REZERVARE pe Bilete.ro. Precomenzi valabile din seara zilei de 7 iulie.
  • 15 august | ora 19:00 | CANTUS MUNDI FEST | ROCK | ZooM Beach | Invitați speciali: PAUL CIUCI – COMPACT. Acces liber
  • 16 august | ora 19:00 | CANTUS MUNDI FEST | FOLCLOR | ZooM Beach | Invitați speciali: IOANA ȘTEFAN și TARAFUL FRAȚII CAZANOI. Acces liber
  • 17 august | ora 19:00 | GALA CANTUS MUNDI | Cazino Constanța. Acces liber.

Turneul Corului Madrigal la malul mării va debuta pe 12 august, la ora 19:00, la Delfinariul din Constanța, cu spectacolul „MADRIGAL: ULTRAsunete”, în compania delfinilor.

Următoarele cinci evenimente se vor desfășura la malul mării, pe ZooM Beach (str. Turda), unde va fi montat cel mai recent decor de spectacol al ansamblului, „Madrigal: Drumul Mătăsii”, precum și un spațiu pentru spectatori cu o capacitate de circa 1.500 de locuri. Tot la ZooM Beach publicul va participa la seria de concerte Cantus Mundi Fest Constanța, care va reuni sute de copii din toată țara, din coruri și ansambluri înscrise în Programul Național Cantus Mundi, alături de artiști și trupe cunoscute de muzică clasică, rock și folclor.

Advertisement

Pe 17 august 2025, copiii din corurile Cantus Mundi vor cânta la Gala Cantus Mundi, găzduită de Cazinoul constănțean, se mai arată în comunicat.

  • Evenimentele organizate de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin se desfășoară în cadrul SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, ed. a IV-a, iulie- septembrie 2025, Constanța.

Continue Reading

Știri

Pericol ascuns în Parcul de pe Lac, ignorat până la postarea pe Facebook. Câte „accidente în așteptare” mai zac prin locurile de joacă din Călărași?

Miercuri dimineață, un cetățean din Călărași a semnalat un pericol evident din Parcul de pe Lac, care putea oricând să se transforme într-un accident cu urmări grave. Nu printr-o sesizare oficială, ci pe Facebook, unde mesajul său a fost cât se poate de clar:
„Accident în așteptare. Să mai coboare responsabilii din scaunele alea de birou și să vadă și ei situația din teren.”

Nu e nici primul, și cu siguranță nici ultimul semnal de alarmă tras de cetățeni exasperați. Deși problema a fost rezolvată în cursul aceleiași zile — „Problemă rezolvată!”, a confirmat autorul — rămâne întrebarea care deranjează: de ce trebuie să posteze oamenii pe Facebook ca să se întâmple ceva?

Comentariile nu au întârziat să apară. Un alt internaut a pus punctul pe „i”:
„Probleme sunt la toate locurile de joacă. Nu știu dacă există vreo procedură ca, la un anumit interval de timp, să treacă cineva să le verifice…”

Adevărul e că, în multe dintre parcurile din Călărași, echipamentele sunt degradate, rupte sau neîntreținute. Șuruburi lipsă, plastic crăpat, balansoare nesigure — pericole la tot pasul. Iar administrația locală pare să reacționeze doar când pericolul devine viral pe rețelele sociale.

Advertisement

Unde este verificarea periodică? Unde sunt echipele care ar trebui să întrețină locurile de joacă? Nu poți lăsa siguranța copiilor pe seama postărilor de pe Facebook și a vigilenței părinților. E nevoie de un sistem funcțional, nu doar de pompieri de imagine.

Călărășenii nu cer parcuri cu wifi și fântâni arteziene. Cer locuri de joacă sigure, curate și funcționale. Cer prevenție, nu intervenție de criză după ce putea fi prea târziu. Iar dacă singura strategie a autorităților e „reparăm după ce ne face cineva de râs pe net”, atunci e clar: avem o problemă mai mare decât un balansoar rupt.

Continue Reading