Connect with us

Știri

Reținuți de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

Published

on

În dimineața zilei de 11 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control pe strada Prelungirea București, din municipiul Călărași, un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Cuza Vodă, județul Călărași.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la  testarea cu aparatul etilotest a prezentat o concentrație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Advertisement

De asemenea, la data de 10 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au oprit pentru control pe DN 4, un vehiculul condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Fundeni, județul Călărași.

Ca urmare a verificării în baza de date s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la  testarea cu aparatul etilotest a prezentat o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, bărbatul fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore.


Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști

Advertisement

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depus în penitenciar un bărbat condamnat la închisoare.

În ziua de 10 iulie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Curcani, județul Călărași.

Acesta a fost condamnat la 1 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *