La zi
Rețele Electrice România lansează o licitație de până la 465 milioane lei pentru lucrări în rețelele de distribuție din zona Dobrogea

Fapt Divers
„Delfinul” – Spaima sovieticilor din Marea Neagră: Secretele primului submarin militar al României

În inima apelor tulburi ale Mării Negre, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un nume a devenit sinonim cu curajul și eficiența: NMS Delfinul, primul submarin militar al României. Construit cu ambiție și marcat de controverse, acest submersibil a scris pagini de istorie prin misiunile sale îndrăznețe împotriva flotei sovietice. Povestea sa este una despre perseverență, eroism și provocări tehnice, dar și despre moștenirea unui vas care a pus România pe harta puterilor maritime.
Planurile pentru construirea primului submarin românesc au fost conturate încă de la începutul secolului XX, însă Primul Război Mondial a amânat realizarea acestui vis. Abia în 1926, România a comandat construcția NMS Delfinul (Nava Majestății Sale Delfinul) la șantierul naval „Quarnero” din Fiume, pe atunci o bază navală italiană (azi Rijeka, Croația). Cu o lungime de 68 de metri, dotat cu șase torpile Whitehead de 533 mm și un tun naval Bofors de 101,6 mm, submarinul promitea să fie o armă redutabilă. Costul său, de peste 135 de milioane de lei, era o investiție uriașă pentru România interbelică, reflectând ambiția de a-și consolida prezența navală în Marea Neagră.
Cu toate acestea, construcția nu a fost lipsită de probleme. La primele probe din 1931, submarinul a dezvăluit defecte majore: prova a cedat, acumulatorul a explodat, iar vinciul s-a rupt. Autoritățile române au acuzat constructorii italieni de folosirea unor materiale de calitate inferioară, ceea ce a dus la rezilierea contractului și la un proces care a durat trei ani. În cele din urmă, după noi negocieri, submarinul a fost finalizat și livrat României în 1936, fiind inaugurat oficial pe 15 august, de Ziua Marinei.
„Delfinul” în al doilea Război Mondial: O forță de temut
Odată intrat în serviciul Marinei Române, NMS Delfinul a devenit un instrument esențial în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Între 1941 și 1942, sub comanda unor ofițeri precum Constantin Costăchescu și Corneliu Lungu, submarinul a efectuat nouă misiuni în Marea Neagră, provocând pagube semnificative flotei sovietice. Echipajul, format din 40 de oameni, inclusiv șase ofițeri, a operat în condiții extrem de dificile, confruntându-se cu atacuri intense din partea navelor și aviației inamice.
Una dintre celebrele acțiuni ale „Delfinului” a avut loc pe 5 noiembrie 1941, în largul Crimeei, lângă Yalta. Comandantul Costăchescu a observat un convoi sovietic escortat și a ales să atace o navă de transport de 12.000 de tone, suspectată a fi încărcată cu muniții. O torpilă lansată de la o distanță de 800 de metri a lovit ținta, provocând o explozie devastatoare care a rupt vasul în două. Convoiul sovietic s-a împrăștiat, iar navele de escortă au vânat „Delfinul” timp de opt ore, lansând aproximativ 80 de grenade antisubmarin. Submarinul a scăpat nevătămat, ajungând la o adâncime record de 80 de metri, demonstrând îndemânarea echipajului și rezistența vasului.
„Delfinul” a contribuit și la alte succese, inclusiv scufundarea distrugătorului sovietic Moscova și avarierea crucișătoarelor Harkov și Voroșilov, care atacau Constanța. Prezența sa în Marea Neagră a forțat flota sovietică, care dispunea de 47 de submarine, să aloce resurse considerabile pentru apărarea antisubmarin, limitându-i astfel capacitatea ofensivă.
Echipajul: Eroism și sacrificiu
Succesele „Delfinului” s-au datorat curajului și profesionalismului echipajului, condus de căpitanul Constantin Costăchescu, decorat în 1943 cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru „eroismul și sângele rece” demonstrate în misiuni. Echipajul a înfruntat condiții meteo extreme, atacuri constante și stresul operațiunilor subacvatice, fără a înregistra pierderi umane, deși submarinul a fost ținta a sute de bombe și grenade.
Declinul și moștenirea „Delfinului”
După 1942, „Delfinul” a suferit avarii serioase și a intrat în reparații până în august 1944, când România a trecut de partea Aliaților. Submarinul a fost confiscat de sovietici, care l-au folosit ca sursă de piese de schimb, returnându-l României în 1957 în stare de epavă. Deși Marina Română a încercat să-l refacă pentru uz civil, în anii ’70 a fost scos definitiv din uz. Unele componente, precum motorul diesel Krupp și manometrul de adâncime, sunt astăzi expuse la Muzeul Marinei din Constanța și la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București.
În 1985, România a primit un nou submarin, tot numit „Delfinul”, construit în URSS, parte a clasei Kilo. Acesta, însă, este nefuncțional din 1996 din cauza lipsei fondurilor pentru întreținere, marcând un contrast dureros cu gloria primului „Delfinul”.
Moștenirea unui simbol naval
NMS Delfinul rămâne un simbol al ambiției și curajului Marinei Române. Deși depășit tehnologic la intrarea în război, a demonstrat că strategia, curajul și devotamentul pot compensa limitările tehnice. Povestea sa, marcată de triumfuri și provocări, continuă să inspire, amintind de rolul crucial al României în teatrul naval al Mării Negre.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fapt Divers
Cinteza gouldiană: Curcubeul zburător al Australiei

Cinteza gouldiană (Chloebia gouldiae), cunoscută și sub numele de cinteza curcubeu sau cinteza lui Gould, este una dintre cele mai colorate și fascinante păsări din lume. Endemică Australiei, această specie mică impresionează prin penajul său vibrant, care combină culori strălucitoare precum roșu, galben, verde și albastru, făcând-o să pară o adevărată operă de artă a naturii.
Caracteristici fizice
Cinteza gouldiană este renumită pentru coloritul său spectacular. Masculii și femelele prezintă o varietate de culori, dar masculii sunt, în general, mai viu colorați. Capul poate fi roșu, negru sau galben (polimorfism cromatic), pieptul este adesea violet, spatele verde strălucitor, iar abdomenul galben intens. Coada este albastră, cu pene lungi și subțiri. Pasărea are o lungime de aproximativ 13-15 cm și cântărește între 14 și 16 grame, fiind mică, dar extrem de atrăgătoare.
Femelele au culori mai puțin intense, ceea ce le ajută să se camufleze în timpul clocitului. Puii sunt de un cenușiu-oliv palid, cu ciocuri decorate cu perle sidefate, care dispar pe măsură ce cresc.
Habitat și distribuție
Cinteza gouldiană este nativă regiunilor nordice ale Australiei, în special în Kimberley, Teritoriul de Nord și Queensland. Preferă savanele deschise, pajiștile cu eucalipt și zonele din apropierea surselor de apă, unde se hrănește și se reproduce. Populațiile sălbatice au scăzut dramatic din cauza pierderii habitatului, a incendiilor și a capturării pentru comerțul cu păsări exotice, fiind acum considerate vulnerabile.
Comportament și reproducere
Cintezele gouldiene sunt păsări sociale, trăind în stoluri mari, mai ales în afara sezonului de reproducere. Sezonul de împerechere are loc în timpul sezonului ploios (decembrie-aprilie), când resursele de hrană sunt abundente. Acestea cuibăresc în scorburi de copaci, în special eucalipți, unde femelele depun 4-8 ouă. Ambii părinți participă la clocirea ouălor și hrănirea puilor, care devin independenți după aproximativ 40 de zile.
Masculii atrag femelele prin cântece melodioase și mișcări de dans, etalându-și culorile vibrante. Interesant, puii au marcaje fosforescente pe cioc, care ajută părinții să-i localizeze în cuiburile întunecate.
Dieta
Cinteza gouldiană este granivoră, hrănindu-se în principal cu semințe de ierburi, în special din genul Sorghum. În timpul sezonului ploios, poate consuma și insecte mici pentru a suplimenta aportul de proteine, mai ALEs pentru pui.
Conservare
Conform Listei Roșii IUCN, cinteza gouldiană este clasificată ca aproape amenințată (Near Threatened). Populațiile sălbatice au scăzut semnificativ, estimându-se că mai există doar câteva mii de indivizi. Principalele amenințări includ distrugerea habitatului, incendiile frecvente și concurența cu alte specii. Programele de conservare, cum ar fi protejarea savanelor și reintroducerea în zone sigure, sunt esențiale pentru supraviețuirea speciei. În captivitate, cinteza gouldiană este populară în avicultură datorită frumuseții sale, dar reproducerea controlată ajută la reducerea presiunii asupra populațiilor sălbatice.
Curiozități
-
Polimorfismul cromatic al capului (roșu, negru sau galben) este determinat genetic și poate influența preferințele de împerechere.
-
Cinteza gouldiană a fost numită după Elizabeth Gould, soția ornitologului britanic John Gould, care a descris specia în 1844.
-
În captivitate, aceste păsări pot trăi până la 8-10 ani dacă sunt bine îngrijite.
Cinteza gouldiană este o adevărată minune a naturii, o pasăre care aduce culoare și viață în savanele australiene și care merită eforturi susținute pentru a fi protejată.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
La zi
Miere cu cătină: Secretul naturii pentru imunitate și vitalitate

Mierea cu cătină este un produs natural care combină dulceața și proprietățile curative ale mierii cu beneficiile extraordinare ale fructelor de cătină (Hippophae rhamnoides). Această combinație este considerată un adevărat superaliment, apreciat pentru gustul său unic și efectele pozitive asupra sănătății. Iată tot ce trebuie să știi despre acest remediu natural, de la beneficii la utilizări practice.
Ce este mierea cu cătină?
Mierea cu cătină este obținută prin amestecarea mierii naturale, de preferință crudă, cu fructe de cătină proaspete, uscate sau sub formă de pulbere. Cătina este un arbust ale cărui fructe portocalii sunt bogate în vitamine, antioxidanți și acizi grași esențiali. Combinația rezultată are un gust dulce-acrișor, cu o textură plăcută, fiind un produs versatil folosit atât în scopuri culinare, cât și terapeutice.
Beneficiile mierii cu cătină
-
Întărește imunitatea
Cătina este renumită pentru conținutul său extrem de ridicat de vitamina C, care poate fi de până la 10 ori mai mare decât în citrice. Alături de mierea naturală, care are proprietăți antibacteriene și antivirale, acest amestec este ideal pentru prevenirea răcelilor și întărirea sistemului imunitar, mai ales în sezonul rece. -
Bogată în antioxidanți
Fructele de cătină conțin antioxidanți precum vitamina E, flavonoide și betacaroten, care combat stresul oxidativ și protejează celulele împotriva îmbătrânirii premature. Mierea adaugă polifenoli, sporind efectul antioxidant al combinației. -
Susține sănătatea pielii
Datorită conținutului de acizi grași omega (3, 6, 7 și 9) din cătină și proprietăților emoliente ale mierii, acest amestec poate fi folosit pentru hidratarea pielii și vindecarea rănilor minore. Aplicată extern, mierea cu cătină poate calma pielea uscată sau iritată. -
Îmbunătățește digestia
Mierea are proprietăți prebiotice, care susțin flora intestinală, în timp ce cătina ajută la reglarea tranzitului intestinal datorită fibrelor și enzimelor naturale. -
Sursă de energie naturală
Combinația de zaharuri naturale din miere și vitaminele din cătină oferă un impuls de energie, fiind ideală pentru combaterea oboselii sau pentru sportivi.
Cum se consumă mierea cu cătină?
-
Ca atare: O linguriță dimineața, pe stomacul gol, pentru a beneficia de proprietățile sale.
-
În ceai sau apă caldă: Adaugă o linguriță într-o cană de ceai (nu fierbinte, pentru a păstra proprietățile mierii) pentru un efect revigorant.
-
În rețete culinare: Poate fi folosită în smoothie-uri, iaurt, deserturi sau ca topping pentru clătite și vafe.
-
Măști cosmetice: Amestecă mierea cu cătină cu alte ingrediente naturale (cum ar fi iaurtul sau ovăzul) pentru o mască hidratantă.
Cum se prepară acasă?
Dacă vrei să îți faci propria miere cu cătină, iată o rețetă simplă:
-
Procură miere crudă, de calitate, și fructe proaspete sau uscate de cătină.
-
Zdrobește fructele de cătină (dacă sunt proaspete) sau folosește pulbere de cătină.
-
Amestecă 1-2 linguri de cătină la 100 g de miere.
-
Lasă amestecul să stea 24-48 de ore la temperatura camerei, apoi păstrează-l într-un borcan de sticlă, la loc răcoros și întunecat.
Atenționări
-
Consumă cu moderație, mai ales dacă ai alergii la miere sau cătină.
-
Consultă un medic dacă ești însărcinată, alăptezi sau ai afecțiuni cronice, cum ar fi diabetul.
-
Evită administrarea la copiii sub 1 an din cauza riscului de botulism.
Mierea cu cătină este un remediu natural versatil, care combină gustul delicios cu beneficii remarcabile pentru sănătate. Fie că o folosești pentru a-ți întări imunitatea, pentru a-ți îngriji pielea sau pur și simplu pentru a savura un desert sănătos, acest amestec este o alegere excelentă pentru un stil de viață echilibrat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.