CEAI CICATRIZANT PENTRU HIPERACIDITATE ȘI ULCER
Din păcate, tot mai multe persoane suferă de hiperaciditate sau chiar ulcer. Totul, sau aproape totul, se întâmplă din cauza alimentelor care sunt din ce în ce mai procesate și amestecate cu tot felul de aditivi sintetici.
După consumul acestora, stomacul are mult mai mult de muncă și ca să poată dizolva acești aditivi alimentari chimici, începe să producă mai mult acid gastric, producând hiperaciditatea.
Hiperaciditatea poate produce o altă afecțiune mult mai gravă și mai dureroasă: ulcerul.
Este adevărat că în farmacii se găsesc tot felul de pastile sau geluri care ameliorează senzațiile de arsuri, însă tot pe bază chimică.
Natura ne oferă alternative, chiar dacă nu atât de puternice, cel puțin cu același efect, însă mai lent.
IATĂ DE CE AVEM NEVOIE SĂ PREPARĂM CEAIUL CICATRIZANT:
Pentru început, avem nevoie de o măsură, pe care o vom folosi la amestecul de plante, punând câte una din fiecare plantă de:
– gălbenele
– coada-racului
– rădăcină de tătăneasă
– mușețel
– sunătoare
PREPARARE
Peste o linguriță de amestec din mix de plante, vom turna 200 ml. de apă clocotită, vom lăsa la infuzat sub capac 15 minute, după care filtrăm și vom consuma 3 căni pe zi, între mesele principale.
Putem îndulci cu puțină miere.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.